Quo Vadis sau încotro ne îndreptăm cu dezvoltarea durabilă? (partea a doua)

Quo Vadis, or where are we going with sustainable development? (second part) (English version at the end of this article)

Raportul Brundtland anunțase o nouă eră a creșterii economice. Dar zorii acelei ere cu greu puteau fi întrezăriți după criza datoriilor. Cu toate acestea tranziția către dezvoltarea durabilă se va face la Summitul Pământului așa cum afirmase Maurice Strong la Rio de Janeiro.

Desfășurat între 3 și 14 iunie 1992 în Brazilia, Summitul de la Rio va fi una dintre cele mai mari conferințe ONU pe probleme de mediu precum Conferința de la Stockholm. În cuvintele primului ministru al Norvegiei Gro Brundtland, deschide un parteneriat global pentru o democrație globală.

Summit-ul Pământului de la Rio de Janeiro (1992)

Parteneriatul va fi cunoscut sub numele de „Convenția privind schimbările climatice”, după cum se menționează în partea introductivă a filmului documentar Negotiating Justice:

„A fost o aliniere impresionantă a lui cine este cine în lume, iar starea de spirit era euforică. Peste o sută de șefi de stat s-au adunat pentru a căuta acțiuni comune pentru protejarea planetei. Pământul era din ce în ce mai fierbinte și toți păreau îngrijorați. În cele din urmă, au semnat un tratat numit Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice. În timp ce națiunile bogate și industrializate au fost de acord să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră, națiunilor sărace li s-a cerut să urmărească dezvoltarea economică și socială, și eradicarea sărăciei” (Negotiating Justice: 0:27-1:00).

De asemenea, menționat și de prim-ministrul norvegian Gro Harlem Brundtland la Summit-ul de la Rio, când ne spune că avem nevoie de „o nouă formă de angajament colectiv” pentru a stabili o nouă relație Nord-Sud și pentru a construi o democrație globală: „Avem nevoie de o nouă formă de angajament colectiv nu numai pentru a stabiliza noile relații Est-Vest, ci și pentru a stabili o nouă relație Nord-Sud bazată pe interesul propriu, reciproc și luminat.”, „Un parteneriat global trebuie să înceapă cu un angajament din partea țărilor industrializate de a reduce drastic povara pe care au impus-o asupra capacității de suport a ecosistemelor Pământului.”, „Nu avem nevoie de nimic mai puțin decât să construim o democrație globală” (vezi Earth Summit Opening Plenary. Part 3: 05:14-05:30, 05:58-06:11, 14:00-14:03, la https://www.c-span.org/program/united-nations/earth-summit-opening-plenary-part-3/19506).

Un parteneriat global bazat pe cele 27 de principii ale Declarației de la Stockholm, care odată cu Summitul de la Rio va face tranziția către dezvoltarea durabilă potrivit lui Maurice Strong:

„Dezvoltare durabilă – o dezvoltare care nu distruge sau subminează baza ecologică, economică sau socială de care depinde dezvoltarea continuă, este singura cale viabilă către un viitor mai sigur și mai plin de speranță pentru bogați și săraci deopotrivă.”, „Această conferință trebuie să pună bazele pentru realizarea tranziției către dezvoltarea durabilă” (vezi Earth Summit Opening Plenary. Part 1: 1:02:20-1:03:05, 1:06:22-1:06:36, la https://www.c-span.org/program/united-nations/earth-summit-opening-plenary-part-1/19512).

După Summit, națiunile bogate au condus drumul. Dar fără a le aduce dezvoltarea sub control, reducând substanțial impactul asupra mediului (Ibid. 1:01:25-1:01:34). „Summitul Pământului a început cu mari speranțe, dar s-a încheiat cu promisiuni încălcate. În anii care au urmat, emisiile națiunilor bogate au atins un nivel maxim”, ne relatează documentarul Negotiating Justice (Negotiating Justice: 1:11-1:19).

Contrar a ceea ce ar fi spus dl. Strong la Rio, lumea părea să se micșoreze, lăsând mai puțin spațiu pentru creșterea țărilor în curs de dezvoltare și creând un decalaj și mai semnificativ între bogați și săraci. Mai mult, națiunile sărace au fost învinuite pentru distrugerea mediului și au fost transformate în țapi ispășitori. De atunci, elita a declarat public un adevărat război împotriva sărăciei: „Trebuie să eradicăm sărăcia. Trebuie să obținem o mai mare egalitate în interiorul și între națiuni. Trebuie să reconciliăm activitățile umane și numărul oamenilor cu Legile Naturii.”, „A sosit timpul pentru un atac real asupra sărăciei în masă. Sărăcia, mediul și populația nu mai pot fi tratate sau chiar considerate ca probleme separate” (vezi Gro Harlem Brundtland, Earth Summit Opening Plenary. Part 3: 02:52-03:04, 06:45-06:55).

Acestea sunt măsurile luate prin Agenda 21, precum și noile Cortine de Fier: „Măsurile Agendei 21 pentru eradicarea sărăciei și eliberarea economică a săracilor oferă baza unui nou război mondial asupra sărăciei” (Maurice Strong, Earth Summit Opening Plenary. Part 1: 1:13:12-1:13:21, respectiv 1:23:16).

Un vânt ciudat sufla dinspre nord. Întrucât agenda nu era pentru salvarea lumii sau despre vechiul ideal iluminist al eliberării săracilor, așa cum pretindea elita. Era mai curând despre controlul populației, stabilizarea populației lumii până la un anumit număr de oameni, așa cum arătau Plăcuțele de la Georgia: „Menține umanitatea sub 500.000.000 într-un echilibru perpetuu cu natura”, „Nu fii un cancer pe pământ – Lasă loc pentru natură”. Dar dacă lăsăm mai mult loc naturii, va rămâne mai puțin loc pentru oameni (Canada Live, Agenda 21–Eugenics And Depopulation).

Acest lucru s-a auzit în interviul BBC din 1972, când Maurice Strong zicea că trebuie să luăm în serios ceea ce ne spun oamenii de știință pentru a controla toate activitățile umane care poluează mediul, altfel Ziua Apocalipsei se apropie inevitabil. Întrebat de intervievator dacă acest lucru ar putea implica controlul nașterilor așa cum apare în filmul Z.P.G., domnul Strong nu o neagă. El discută chiar și posibilitatea ca-ntr-un viitor să avem nevoie de-o autorizație pentru a avea un copil:

„Am început să vedem acest lucru în multe zone acum: autorizații pentru a avea un copil. Ceva ce am avut probleme cu câțiva ani în urmă pentru că am sugerat-o chiar și-n Canada. Acest lucru ar putea fi necesar la un moment dat sau cel puțin o anumită restricție a dreptului de a avea un copil. Și n-o propun. Pur și simplu anticipez asta ca fiind unul dintre cursurile posibile pe care ar trebui să le urmeze societatea” (vezi Maurice Strong Interview (BBC, 1972): 2:17, 2:46-3:13. De asemenea, filmul Z.P.G. (Zero Population Growth) la https://www.youtube.com/watch?v=yMt1sQvIFvU).

Despre controlul populației auzim și-n documentarele The Limits to Growth și Man Builds, Man Destroys: „O anumită creștere este dăunătoare, nedorită și de temut reluarea creșterii biologice într-o creștere individuală matură care continuă fără limită este ceea ce noi numim cancer.” , „Perdanții în cursă sunt eliminați de ucigașii în masă: sărăcia, boala, foametea, războiul, călărețul apocaliptic care reduce suprapopularea” (vezi United Nations Documentary Series ‘Man Builds, Man Destroys’: 2:35-2:46, 7:45-7:55, la https://www.youtube.com/watch?v=PFZQiRw10ME).

„Deci, ce facem cu populația? Cum ne vom controla dorința de a avea copii? Cum schimbăm ideea că controlul populației este pentru alți oameni, de obicei pentru cei săraci?”, „S-ar putea să fie schimbări mai subtile, cu mai puțină muncă, cu mai puțini copii, cu modele diferite de consum. Viața de familie s-ar putea schimba.”, „Epuizarea resurselor naturale nu sunt probleme în sine. Problema este creșterea într-o lume finită. (…) Foametea, poluarea și sărăcia nu sunt cu adevărat probleme. Sunt simptome, simptome de creștere” (vezi Dennis Meadows, The Limits to Growth documentary (1973): 14:19-14:25, 15:27-15:37, 19:00-19:10, 19:16-19:30).

Lucru sugerat și prin Raportul Brundtland când se menționează că: „12. Planeta trece printr-o perioadă de creștere dramatică și schimbări fundamentale. Lumea noastră umană de 5 miliarde trebuie să facă loc într-un mediu finit pentru o altă lume umană” (Our Common Future: 2. The Interlocking Crises, p. 12). Și că: „42. Problema nu este doar numărul de oameni, ci și modul în care aceste numere se raportează la resursele disponibile. Astfel, „problema populației” trebuie rezolvată parțial prin eforturi de eliminare a sărăciei în masă”, „43. Sunt necesare măsuri urgente pentru limitarea ratelor extreme de creștere a populației”, „44. Guvernele care trebuie să facă acest lucru ar trebui să dezvolte politici demografice pe termen lung, cu mai multe fațete și o campanie pentru a urmări obiective demografice largi: pentru a consolida motivațiile sociale, culturale și economice pentru planificarea familială” (Our Common Future: II. The Policy Directions 1. Population and Human Resources, pp. 16-17, la https://www.are.admin.ch/are/en/home/media/publications/sustainable-development/brundtland-report.html).

Citirea și ascultarea lor mi-a adus aminte de acea scenă din Matrix (1999) când Agentul Smith îl interoghează pe Morpheus și-i zice: „Ființele umane sunt o boală, un cancer al acestei planete. Voi sunteți o ciumă, iar noi suntem leacul” (Popcorn Media). Cuvinte și fapte care îi fac pe domnul Maurice Strong și pe doamna Gro H. Brundtland să fie Tatăl și Mama tuturor fantomelor care ne bântuie astăzi. Singurul cancer pe care îl văd aici este cel al spectrului totalitar.

Cine sunt „oamenii buni” care vor să salveze planeta Pământ

Ceea ce a urmat după Summit-ul de la Rio au fost alte reuniuni la nivel înalt. Peste 160 de națiuni s-au întâlnit iarăși cinci ani mai târziu în orașul antic al Japoniei, Kyoto. Aceștia au convenit să adopte Protocolul de la Kyoto (1997), un tratat internațional care a făcut din Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) să fie operaționalizată.

Majoritatea țărilor și-au luat angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, dar „Statele Unite – cel mai mare poluator din lume – a părăsit Protocolul de la Kyoto. A spus că tratatul îi va deteriora economia și că a fost viciat de când a fost făcut, deoarece nu include economii cu creștere rapidă precum India și China”, relatează documentarul Negotiating Justice.

În loc să aducă mai multă pace, tratatul a crescut tensiunile dintre bogați și săraci, conservare și dezvoltare într-o lume din ce în ce mai divizată: „Așadar, aceia care ne sugerează că, pentru a aborda schimbările climatice, trebuie să renunțăm la dezvoltare, trebuie să ne menținem poporul în sărăcie încă câteva generații, nu cred că pot fi luați în serios”, precizează Prodipto Ghosh, membru al Consiliului Prim-ministrului pentru Schimbările Climatice (Negotiating Justice: 1:30-2:36:52:13-6:52:36).

Ceea ce nu pare să fie aprobat de The Limits to Growth: „Ei bine, trebuie să ne așteptăm ca lumea a treia să lupte pentru partea lor din tort”. Dacă națiunile bogate nu-și fac un plan atent pentru a ajusta echilibrul dintre acești doi poli extremi, va fi un vacarm absolut, care se va termina cu violență fizică. Care este Planul? Filmul nu-l menționează exact. Răspunsul însă pare să graviteze în jurul Revoluției Echilibrului sau Revoluției Verzi prezentate ca singura soluție viabilă la această criză globală (The Limits to Growth documentary (1973) – Part Two. The Third World?: 12:10-12:48).

Adresându-se într-un discurs la Cina anuală a ambasadorilor (1994), David Rockefeller susținea că

„ONU poate și ar trebui să joace un rol esențial în a ajuta lumea să găsească o modalitate satisfăcătoare de stabilizare a populației mondiale (…). Acesta a fost un subiect major de discuție la conferința de la Rio de Janeiro privind mediul în urmă cu doi ani. Accentul atunci s-a pus pe creșterea durabilă și pe dezvoltarea globală. [Agenda 21] În cadrul conferinței s-a subliniat că creșterea este gestionată cel mai eficient de sectorul privat, dar este necesară și reglementarea procesului de către guvernele naționale și organismele internaționale. Și încă o dată, Națiunile Unite pot fi cu siguranță printre catalizatorii și coordonatorii acestui proces” (vezi David Rockefeller: Speech at the 1994 Annual Ambassadors’ Dinner: 11:47-13:03, la https://www.c-span.org/clip/united-nations/user-clip-david-rockefeller-speech-at-the-1994-annual-ambassadors-dinner/4866574).

Problema suprapopulării globale a fost un subiect major de discuție și pentru Clubul Bun. Pe 5 mai 2009/15:00, cei mai mari miliardari din lume s-au adunat la casa lui Sir Paul Nurse, un biochimist britanic cu premiul Nobel și președinte al Universității Rockefeller din Manhattan, pentru a discuta despre cum să salveze lumea. Întâlnirea, destul de secretă, a fost convocată de Bill Gates, Warren Buffett și David Rockefeller, cu scopul de a-i convinge pe miliardarii de top să renunțe la cel puțin jumătate din averea lor unor cauze de caritate și să se înscrie pentru Giving Pledge:

„Șase sute de miliarde de dolari reprezintă o mulțime de bani, cel puțin pentru majoritatea oamenilor. Nu sunt o țintă principală pentru fonduri de caritate; dar totuși: $600.000.000.000,00 USD. Mi se obosesc ochii privind numărul. În 2010, Bill Gates și Warren Buffet au anunțat, ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Giving Pledge, că 40 de miliardari americani s-au angajat să dea cel puțin jumătate din averea lor unor organizații de caritate în timpul vieții sau la moartea lor. Dacă, așa cum speră Gates și Buffett, toți miliardarii Americii semnează Giving Pledge, ei ar oferi șase sute de miliarde de dolari.

Giving Pledge nu specifică cum ar trebui cheltuiți banii de caritate, dar este clar că Gates și Buffett cred că donarea coordonată este mai eficientă decât o abordare dispersată. În 2009, cu aproximativ un an înainte de introducerea Giving Pledge, un grup select de superbogați s-a întâlnit la New York pentru a decide care dintre problemele lumii erau cele mai presante și ar trebui să fie ținta donațiilor filantropice de mare putere. Paul Harris de la The Guardian l-a numit: „Cel mai de elită club din lume” (31/5/09). Grupul, numit The Good Club, a fost convocat de Bill Gates, Warren Buffett și David Rockefeller și se raportează că îi include pe Ted Turner, Michael Bloomberg, George Soros și pe alții cu același nivel de bogăție și influență. Întâlnirea a fost, fără îndoială, cel mai important moment din apariția filantrocapitalismului” (Robin Rogers).

Se spune că The Giving Pledge a adus o nouă eră în filantropie, că evenimentul a deschis porțile filantro-capitalismului, altfel numit „Billanthropy” după inițiativa lui Gates. Jurnalistul din New York, Paul Harris, raportase pentru The Guardian în 2009 că Good Club reprezintă „o nouă epocă de aur a filantropiei, care revine la începutul secolului XX, când oameni ca Rockefeller, Vanderbilt și Carnegie au devenit faimoși pentru lucrările lor bune. Cu toate acestea, acoperirea și puterea Clubului Bun sunt cu adevărat noi. Membrii săi controlează o vastă bogăție – și odată cu acea bogăție vine o putere uriașă care ar putea remodela națiunile conform voinței lor” (Guardian News, Paul Harris). Poate că nu este un fapt întâmplător că întâlnirea lor a avut loc la Universitatea privată Rockefeller din Upper East Side a Manhattan-ului, la doar câteva străzi distanță de clădirea Națiunilor Unite.

După cum nu pare întâmplător nici că „în 2008, la Campbell Apartment, un bar mic și sofisticat din New York, ascuns în gara Grand Central, deasupra agitației străzii 42, a avut loc o petrecere pentru lansarea cărții lui Mathew Bishop și Michael Green „Philanthrocapitolism: How the Rich Can Save the World”. (…) În mod ciudat, o ediție ulterioară a filantro-capitalismului avea un nou subtitlu: How Giving Can Change the World” (Robin Rogers). Mesajul cărții era următorul: bogații vor să salveze lumea prin bogăție și dăruire. Mântuirea lumii nu mai era lăsată în seama lui Iisus Hristos. Se afla acum în mâinile lor?!… „Dar pot cei mai bogați oameni de pe pământ să salveze cu adevărat planeta?” a fost întrebarea foarte bună a lui Paul Harris. Sau, altfel întrebat, vor ei asta?

Vocile critice și sceptice spun că filantro-capitalismul merge mână în mână cu elaborarea politicilor publice și agenda lor elitistă. „Angajamentul de a dărui este filantrocapitalism. The Good Club este filantropic-policymaking”, observă Robin Rogers. Bogații precum David Rockefeller au modelat întotdeauna programele sociale încă din secolul trecut. Dar prin această nouă filantropie, ei vor să rezolve probleme globale. „Filantrocapitalismul tinde să vizeze problemele care depășesc granițele naționale”, în afară și departe, a spus Rogers.

Noua lor agendă acoperă programe sociale, pornind de la problema creșterii populației globale până la drepturile de reproducere ale femeilor, sănătate, educație, mediu, inovație AI și, nu în ultimul rând, eugenie. Vrea să treacă peste toate barierele religioase, culturale, etnice, politice și naționale. Toate acestea pentru un Club care nici măcar nu este ales, dar și-a exercitat influența politică în lume mai mult decât orice alt partid de când s-a înființat în 2009 (a se vedea în această direcție, Secretele Omenirii, Ce conexiuni există între Soros, Schwab și Bill Gates＊Arhitecții Marii resetări globale, la https://www.youtube.com/watch?v=5O-aA9TjU9g, respectiv Declarații șocante * Elitele care promovează controlul și depopularea, la https://www.youtube.com/watch?v=uIoe8NQgJT0).

Bogăția fiind concentrată în mâinile câtorva face ca puterea de a conduce lumea să fie la fel: „Bogăția devine și mai concentrată în mâinile câtorva care, în special în Occident, selectează și finanțează inițiative sociale globale care sunt asemănătoare cu politicile publice globale” (Robin Rogers).

O astfel de inițiativă a fost Green New Deal, promovată cu mult timp înainte de Convenția privind schimbările climatice, de către Rockefeller Brothers Fund (RBF) (vezi RBF, Conservation and the environment, la https://www.rbf.org/about/about-us/conservation-and-environment, și Secretele Omenirii, Cum au fost mințiți activiștii pentru climă * Agenda reală este economică, la https://www.youtube.com/watch?v=Xi6pAYpayag).

Pablo Eisenberg, membru senior la Institutul de Politici Publice din Georgetown, remarcase într-un articol pentru The Guardian că, în general, acești „über donatori” au oferit fonduri prin fundații avantajoase din punct de vedere fiscal pentru a influența politicile publice din Statele Unite. Vom adăuga peste tot în lume: „Aceste mega-fundații, care sunt efectiv întreprinderi de familie fără responsabilitate, vor dicta prioritățile de politici publice pentru această țară”, a spus Eisenberg (Guardian News, Andrew Clark).

Ne confruntăm aici cu un paradox în politică. Poate nu numai filantropia s-a schimbat. Și politica. Din moment ce un club de miliardari bogați decide ce este mai bine pentru toată lumea. Dar este elita globală legitimă să decidă în numele majorității, să ia decizii care afectează viețile a milioane de oameni. La urma urmei, „cine votează pentru Clubul Bun?” A fost a doua întrebare bună a lui Paul Harris. Suntem conduși de cei bogați și puțini, și anume de o plutocrație sau oligarhie care formează un guvern din umbră fără răspundere. În cuvintele scriitorului francez Sylvain Timsit, acesta ar fi sfârșitul democrației (vezi Secretele Omenirii, Sylvain Timsit: Democrația a încetat deja să mai fie o realitate * Sfârșitul programat al democrației, la https://www.youtube.com/watch?v=3JpaUh1k4Ro. De asemenea, Oligarhia, statul din umbră și Noua Ordine Mondială. Oribila moștenire a lui David Rockefeller, la https://www.youtube.com/watch?v=jMds_bWf4Zo).

Revoluția verde în Africa

Africa de azi este diferită de cea în care Ian Player și Magqubu Ntombela au plecat într-un safari pentru a salva rinocerul alb. De la înființarea sa ca Uniune la 9 iulie 2002, arată mai mult ca o regiune, parte a unei comunități globale, cu aspirația de a deveni o societate electronică. Agenda 2063 cu proiectele sale emblematice o confirmă (vezi Flagship Projects of Agenda 2063, la https://au.int/en/agenda2063/flagship-projects).

Africa a fost modernizată de filantropi și oameni de afaceri precum Steve Beck, co-fondator și director general al Novastar Ventures Ltd., o firmă cu capital de risc și britanic. Se știa că acest lucru se va întâmpla, mai ales când Novastar a anunțat recent că va lansa fondul Africa People & Planet în valoare de 200 de milioane de dolari și va investi în sistemul Climate-Smart Biogaz Tech de la Sistema.bio. (a se vedea https://www.africaprivateequitynews.com/p/novastar-ventures-announces-first, de asemenea https://climateinsider.com/2025/01/15/novastar-ventures-launches-200m-africa-people-planet-fund-invests-in-sistema-bios-climate-smart-biogas-tech/).

Totuși, modernizarea Africii a început cu mulți ani în urmă. „În 2006, Fundația Rockefeller și Fundația Bill și Melinda Gates s-au asociat pentru a lansa Alianța pentru o Revoluție verde în Africa (AGRA), bazată pe o viziune comună potrivit căreia investiția în agricultură este calea cea mai sigură pentru reducerea sărăciei și a foametei în Africa” (The Rockefeller Foundation, Alliance for a Green Revolution in Africa, la https://www.rockefellerfoundation.org/initiatives/alliance-for-a-green-revolution-in-africa/#:~:text=In%202006%2C%20The%20Rockefeller%20Foundation,poverty%20and%20hunger%20in%20Africa.).

Pe website-ul său, Fundația Rockefeller se lăuda că „prin sprijinirea noilor progrese științifice în nutriție și producția de alimente, iar ducând mai departe angajamentul față de o Revoluție verde în Africa, Fundația Rockefeller se angajează să ajungă la sute de milioane de oameni cu alimente hrănitoare, îmbunătățind în același timp sustenabilitatea sistemului alimentar global” (Ibid.). Revoluția verde din Africa a fost susținută și de nativi precum fostul Secretar general al Națiunilor Unite, Kofi Annan.

Un raport al Băncii Mondiale (2011) arată că micii fermieri au fost transformați și ei. Noii fermieri folosesc dispozitive mobile, fiind conectați la o rețea mai largă de oameni ca-ntr-un sat global. Așa cum și-ar fi dorit Rockefeller și Gates, folosesc semințe perfecte, modificate genetic (vezi World Bank Report, ICT in agriculture: connecting smallholders to knowledge, networks, and institutions, la https://www.fao.org/3/at453e/at453e.pdf.). Au asimilat o altă identitate, noul model oferit de Revoluția verde. Dar care a fost prețul plătit pentru transformarea lor? Mark Curtis se întreba într-un raport pentru Global Justice Now dacă „este Fundația Gates întotdeauna o forță pentru bine?” (vezi Global Justice Now Report, la https://curtisresearch.org/wp-content/uploads/Gated-Development.-final.pdf).

Reflectând asupra relației strânse dintre putere și bani, Jacob Levich susținea că

„Fundația Gates își exercită puterea nu numai prin propriile cheltuieli, ci, mai larg, printr-o rețea elaborată de „organizații partenere”, inclusiv organizații non-profit, agenții guvernamentale și corporații private. (…) Operațiunea Gates seamănă nimic mai mult decât cu o corporație multinațională (MNC) masivă, integrată vertical, controlând fiecare pas dintr-un lanț de aprovizionare care pleacă din sala de consilii din Seattle, prin diferite etape de achiziție, producție și distribuție, până la milioane de „utilizatori finali” fără nume și săraci din satele din Africa și Asia de Sud” (vezi Jacob Levich, The real agenda of the Gates Foundation).

Revista Nation titra într-o rubrică din 2009 despre foametea Africii că „ceea ce face Fundația Gates este să-și folosească banii privați pentru a finanța activități care odată erau în domeniul public și se aflau, deși imperfect, sub un control democratic” (The Nation); în cuvintele prietenului său Warren Buffett, să rezolve „problemele cu adevărat grele”, precum sărăcia, care odată erau destinate guvernelor naționale să le rezolve. Marea filantropie înseamnă a folosi bani și o putere uriașă pentru a remodela națiunile după voința celor puțini.

„Fundația Bill și Melinda Gates, cu o dotare de peste 30 de miliarde de dolari, s-a angajat într-un efort de mai multe miliarde de dolari pentru a transforma agricultura africană. A contribuit la înființarea Alianței pentru o Revoluție verde în Africa (AGRA) în 2006 și de atunci a cheltuit 1,3 miliarde de dolari în agricultură” (The Nation).

Dar de ce ar intra cineva într-o competiție cu guvernele naționale și ar pompa atât de mulți bani pentru a rezolva problemele grele ale lumii? Doar de dragul carității? Fundația Gates a fost suspectată că promovează o agendă elitistă ascunsă care sprijină unele dintre cele mai puternice corporații de pe pământ, precum gigantul Monsanto.

„Există, totuși, sinergii notabile între Gates și Monsanto: ambii sunt niște titani corporativi care au făcut milioane prin tehnologie”, relatează revista The Nation.

Urmărind banii, cercetătorul Travis English de la Community Alliance for Global Justice din Seattle, raporta pentru The Nation că „AGRA a folosit fonduri de la Bill & Melinda Gates Foundation pentru a scrie douăzeci și trei de granturi pentru proiecte în Kenya. Doisprezece dintre acești beneficiari sunt implicați în cercetarea agriculturii modificate genetic, dezvoltare sau advocacy. Aproximativ 79% din finanțarea în Kenya implică biotehnologie într-un fel sau altul”. Și mai spune că „până acum, am găsit peste $100 de milioane de dolari în granturi pentru organizații legate de Monsanto” (Ibid.).

Global Justice scria într-o postare pe blogul său despre Footloose Farmers că „AGRA, după cum sugerează și numele, funcționează în aceeași paradigmă a Revoluției verzi originale. Accentul său este pus pe high-tech” (vezi AGRA Watch). Acest lucru s-a reflectat de-a lungul timpului în transformarea agriculturii tradiționale a Africii în agricultură digitală, urmând calea Statelor Unite și a altor națiuni dezvoltate. După cum am găsit în articolul de pe blog, asta implica dezvoltarea unei agriculturi pe scară largă, orientată spre piață și dependentă de substanțe chimice, prin utilizarea îngrășămintelor sintetice și înlocuirea semințelor micilor fermieri cu semințe corporative perfecte, modificate genetic (MG). Dar mai presus de toate, preluarea monopolului asupra terenurilor fermierilor de către corporații gigantice:

„Deși publicitatea Fundației susține ideea de agricultură sustenabilă a micilor fermieri, de fapt inițiativele sale sunt îndreptate în mod uniform către înalta tehnologie, metode de cultivare cu randament ridicat – precum tehnologiile „Revoluției Verzi” care s-au dovedit în cele din urmă distrugătoare pentru țărănimea rurală de la începutul anilor 1960. (82) Gates lucrează îndeaproape cu agrobusiness-ul gigant Monsanto prin organizații ca Alianța pentru o Revoluție verde în Africa (AGRA), care direcționează miliarde de finanțări în principal pentru cercetare biotehnologică și modificate genetic (83) Fundația și-a pus, de asemenea, greutatea în spatele unei renașteri a schemelor microbancare în stil Grameen, care s-au dovedit în anii 2000 a fi o capcană a datoriilor care a dus la deposedarea familiilor rurale” (Jacob Levich).

„Mobilitatea funciară” nu e reformă funciară. „Mobilitate funciară” este un termen orwellian. În cele din urmă, înseamnă expropriere (Jacob Levich; The Nation). Poate că interesele Fundației Gates în reformarea Africii se aflau mai mult în jurul monopolurilor funciare și a băncilor de semințe, cum ar fi Svalbard Global Seed Vault. Mai puțină caritate și mai mult interes pentru a face afaceri ca de obicei. De la monopolul asupra pământului la monopolul asupra semințelor și al sistemului alimentar mondial, mai sunt doar câțiva pași. Se pare că Bill Gates a făcut-o deja (vezi Secretele Omenirii, Fundația Gates și Revoluția verde * Cea mai bună afacere pe proprietățile și sănătatea oamenilor, la https://www.youtube.com/watch?v=sQzYhQmy3w4. De asemenea, Cum se mută controlul digital în alimentație și agricultură?, la https://www.youtube.com/watch?v=uNmfTUyWSvo, respectiv Distrugerea intenționată a agriculturii * Falsa dihotomie „om versus natură”, la https://www.youtube.com/watch?v=X-Kau10xAFg).

Ana-Maria Caminski

Corespondent in Romania, pentru NASUL TV Canada

Quo Vadis, or where are we going with sustainable development? (Second part)

The Brundtland Report announced a new era of economic growth. But the dawn of that era could hardly be glimpsed after the debt crisis. Nevertheless, the transition to sustainable development will be made at the Earth Summit, as Maurice Strong stated in Rio de Janeiro.

Held from 3 to 14 June 1992 in Brazil, the Rio Summit will be one of the largest UN Conferences on environmental issues like the Stockholm Conference. In the words of the Prime Minister of Norway, Gro Harlem Brundtland, it opens a global partnership for a global democracy.

The Earth Summit of Rio de Janeiro (1992)

The partnership will be known under the name of the ‘Convention on Climate Change’, as mentioned in the Intro part of the Negotiating Justice documentary film: 

“It was an impressive lineup of the world’s who’s who, and the mood was euphoric. More than a hundred heads of state had gathered to seek common action to protect the planet. The Earth was getting hotter, and all seemed concerned. Eventually, they signed a treaty called the United Nations Framework Convention on Climate Change. While the rich and industrialized nations agreed to reduce their greenhouse gas emissions, the poor nations were asked to pursue economic and social development and poverty eradication” (Negotiating Justice: 0:27-1:00).

Also mentioned by Norwegian Prime Minister Gro Harlem Brundtland at the Rio Summit when she tells us that we need „a new form of collective engagement” to establish a new North-South relationship and build a global democracy: “We need a new form of collective engagement not only to stabilize the new East-West relations but to establish a new North-South relationship based on mutual and enlightened self-interest.”, “A global partnership must start with a commitment by the industrialized countries to reduce sharply the burden they imposed on the carrying capacity of the Earth’s eco-systems.”, “We need nothing less than to build a global democracy” (see the Earth Summit Opening Plenary. Part 3: 05:14-05:30, 05:58-06:11, 14:00-14:03, at https://www.c-span.org/program/united-nations/earth-summit-opening-plenary-part-3/19506).

A global partnership based on the 27 principles of the Stockholm Declaration, which, once with the Rio Summit, will make the transition to sustainable development according to Maurice Strong: 

“Sustainable development – a development that does not destroy or undermine the ecological, economic, or social basis on which continued development depends it’s the only viable pathway to a more secure and hopeful future for rich and poor alike.”, “This conference must establish the foundation for effecting the transition to sustainable development” (see the Earth Summit Opening Plenary. Part 1: 1:02:20-1:03:05, 1:06:22-1:06:36, at https://www.c-span.org/program/united-nations/earth-summit-opening-plenary-part-1/19512).

After the Summit, the rich led the way. But without bringing their development under control, reducing the environmental impact substantially (Ibid. 1:01:25-1:01:34). “The Earth Summit began with high hopes but ended with broken promises. In the years that followed, emissions by the rich nations touched an all-time high” relates us Negotiating Justice documentary (Negotiating Justice: 1:11-1:19).

Contrary to what Mr. Strong would have said in Rio, the world seemed to shrink, leaving less space for developing countries to grow and making an even more significant gap between the rich and the poor. Moreover, poor nations have been blamed for the environmental destruction and turned into scapegoats. The elite declared publicly ever since then a real war on poverty: “We must eradicate poverty. We must achieve greater equality within and between nations. We must reconcile human activities and humans’ numbers with the Laws of Nature.”, “The time is come for a real attack on mass poverty. Poverty, environment, and population can no longer be dealt with or even thought of as separate issues” (see Gro Harlem Brundtland, Earth Summit Opening Plenary. Part 3: 02:52-03:04, 06:45-06:55).

Those are the measures taken through the 21^stAgenda, as well as the new Iron Curtains: “Agenda 21 measures for the eradication of poverty and the economic enfranchisement of the poor provide the basis for a new worldwide war on poverty” (Maurice Strong, Earth Summit Opening Plenary. Part 1: 1:13:12-1:13:21, respectively 1:23:16). 

A strange wind was blowing from the North. Since the Agenda was not for saving the world or the old Enlightenment ideal of the poor’s enfranchisement as the elite claimed. It was rather more about population control, stabilizing the world’s population up to a certain number of people, as the Georgia Guidestones showed: ‘Maintain humanity under 500,000,000 in perpetual balance with nature’, ‘Be not a cancer on the earth – Leave room for nature’. But if we leave more room for nature, there will be less room left for the people (Canada Live, Agenda 21–Eugenics And Depopulation).

This was heard in the 1972 BBC interview when Maurice Strong said that we must take seriously what scientists tell us to control all the human activities that pollute the environment, otherwise, Doomsday is inevitably approaching. Asked by the interviewer if this could imply the control of births as it appears in the Z.P.G. film, Mr. Strong does not deny it. He even discusses the possibility that we might need a license in the future to have a baby:

“We have begun to see it in many areas now: licenses to have a baby. Something that I got in trouble for some years ago for suggesting even in Canada. This might be necessary at some point, or at least some restriction on the right to have a child. And not proposing this. I was simply predicting this as one of the possible courses that society would have to be” (see Maurice Strong Interview (BBC, 1972): 2:17, 2:46-3:13. Also, the Z.P.G. film (Zero Population Growth), at https://www.youtube.com/watch?v=yMt1sQvIFvU).

About population control, we hear and in The Limits to Growth and Man Builds, Man Destroys documentaries: “Some growth is unwanted harmful and feared resumption of biological growth in a mature individual growth that proceeds without limit is what we call cancer.”, “The losers in the race are eliminated by the mass Killers: poverty, disease, famine, War, the apocalyptic Horseman curbing overpopulation” (see the United Nations Documentary Series ‘Man Builds, Man Destroys’: 2:35-2:46, 7:45-7:55, at https://www.youtube.com/watch?v=PFZQiRw10ME).

“So, what do we do about population? How will we control our desires to have children? How do we change the idea that population control is for other people, usually the poor?”, “There might be more subtle changes, with less work, with fewer children, with different patterns of consumption. Family life might change.”, “Natural resource depletion are not problems themselves. The problem is growth in a finite world. (…) Famine, pollution, and scarcity are not really problems. They are symptoms, symptoms of growth” (see Dennis Meadows, The Limits to Growth documentary (1973): 14:19-14:25, 15:27-15:37, 19:00-19:10, 19:16-19:30).

Also suggested by the Brundtland Report when it is mentioned that: “12. The planet is passing through a period of dramatic growth and fundamental change. Our human world of 5 billion must make room in a finite environment for another human world” (Our Common Future: 2. The Interlocking Crises, p. 12). And that: “42. The issue is not just numbers of people, but how those numbers relate to available resources. Thus the ‘population problem’ must be dealt with in part by efforts to eliminate mass poverty”, “43. Urgent steps are needed to limit extreme rates of population growth”, “44. Governments that need to do so should develop long-term, multifaceted population policies and a campaign to pursue broad demographic goals: to strengthen social, cultural, and economic motivations for family planning” (Our Common Future: II. The Policy Directions 1. Population and Human Resources, pp. 16-17, at https://www.are.admin.ch/are/en/home/media/publications/sustainable-development/brundtland-report.html).

Reading and listening to all of this has reminded me of that scene from The Matrix (1999) when Agent Smith interrogates Morpheus and tells him: “Human beings are a disease, a cancer of this planet. You are a plague, and we are the cure” (Popcorn Media, UK).Words and deeds which make Mr. Maurice Strong and Madame Gro Harlem Brundtland to be the Father and Mother of all the ghosts that haunt us today. The only cancer that I see here is that of the totalitarian specter.

Who are the ‘good men’ who want to save the Earth planet

What followed after the Rio Summit were other high-level reunions. More than 160 nations met again five years later in Japan’s ancient town of Kyoto. They agreed to adopt the Kyoto Protocol (1997), an international treaty that made the United Nations Framework Convention on Climate Change (UNFCCC) operationalized.

Most of the countries took the engagement to reduce greenhouse gas emissions, but “the United States – the world’s biggest polluter – walked out of the Kyoto Protocol. It said the treaty would damage its economy and was flawed since it did not include fast-growing economies like India and China”, relates the Negotiating Justice documentary.

Instead of bringing more peace, the treaty increased the tensions between the rich and the poor, conservation and development in an increasingly divided world: “So, those of us who are suggesting that, in order to address climate change, we need to forego development, we need to keep our people in poverty for several generations more, I do not think that they can be taken seriously”, specify Prodipto Ghosh, Member of the Prime Minister’s Council on Climate Change (Negotiating Justice: 1:30-2:56, 5:33-6:21).

Who does not seem to be approved by The Limits to Growth film: “Well, we must expect the third world to fight for their share of the cake”. If the rich nations don’t make a careful plan to adjust the balance between these two extreme poles, it will be an absolute uproar, ending in physical violence. What is the Plan? The film doesn’t mention it precisely. But the answer seems to gravitate around the Equilibrium Revolution or Green Revolution presented as the only viable solution to this global crisis (The Limits to Growth documentary (1973) – Part Two. The Third World? : 12:10-12:48).

Addressing in a speech at the Annual Ambassadors’ Dinner, David Rockefeller maintained that

“The United Nations can and should play an essential role in helping the world find a satisfactory way of stabilizing the world population (…). This was a major subject of discussion at the conference in Rio de Janeiro on the environment two years ago. The focus then was on sustainable growth, and global development. [Agenda 21] It was pointed out at the conference that growth is most efficiently managed by the private sector, but regulation of the process by national governments and international bodies is also needed. And once again, United Nations can certainly be among the catalysts and coordinators of this process” (see David Rockefeller: Speech at the 1994 Annual Ambassadors’ Dinner: 11:47-13:03, at https://www.c-span.org/clip/united-nations/user-clip-david-rockefeller-speech-at-the-1994-annual-ambassadors-dinner/4866574).

The global overpopulation issue was also a major topic of discussion for the Good Club. On May 5, 2009/3 PM, the world’s biggest billionaires gathered at the home of Sir Paul Nurse, a British Nobel prize biochemist and President of Rockefeller’s University in Manhattan, to discuss how to save the world. The meeting, quite secrecy, was convened by Bill Gates, Warren Buffett[1], and David Rockefeller, with the purpose to convince the top billionaires to give up at least half of their fortunes to charity causes and sign up for the Giving Pledge:

“Six hundred billion dollars is a lot of money, at least for most people. I am not a prime target for charity fundraisers; but still: $600,000,000,000.00. My eyes get tired looking at the number. In 2010, Bill Gates and Warren Buffet announced, in what became known as the Giving Pledge that 40 American billionaires had pledged to give at least half of their wealth to charity in their lifetime or at their death. If, as Gates and Buffett hope, all of America’s billionaires sign the Giving Pledge, they would give away six hundred billion dollars.

The Giving Pledge does not specify how the charitable money should be spent, but it is clear that Gates and Buffett think that coordinated giving is more effective than a scattershot approach. In 2009, about a year before the introduction of the Giving Pledge, a select group of the super-wealthy met in New York to decide which of the world’s problems were most pressing and should be the target of high-power philanthropic giving. Paul Harris of the Guardian called it, „[T]he most elite club in the world” (5/31/09). The group, dubbed the Good Club, was convened by Bill Gates, Warren Buffett, and David Rockefeller and is reported to include Ted Turner, Michael Bloomberg, George Soros, and others of the same level of wealth and influence. The meeting was arguably the most important moment in the emergence of philanthrocapitalism” (Robin Rogers).

It’s been said that The Giving Pledge has brought a new era in philanthropy, that the event has opened the doors for philanthro-capitalism, otherwise dubbed ‘Billanthropy’ after Gates’s initiative.

New Yorker Journalist Paul Harris reported for The Guardian in 2009 that the Good Club represents “a new golden age of philanthropy, harking back to the early 20^th century when the likes of Rockefeller, Vanderbilt, and Carnegie became famous for their good works. Yet the reach and power of the Good Club are truly new. Its members control vast wealth – and with that wealth comes huge power that could reshape nations according to their will” (Guardian News, Paul Harris). Maybe it’s not a random fact that their meeting occurred at the private Rockefeller University on the Upper East Side of Manhattan, only a few blocks away from the United Nations.

After how doesn’t seem randomly neither that “in 2008, at Campbell Apartment, a small, sophisticated New York City bar tucked in Grand Central station above the bustle of 42^nd street, a party was held for the release of Mathew Bishop and Michael Green’s book ‘Philanthrocapitolism: How the Rich Can Save the World’. (…) Oddly, a later edition of Philanthrocapitolism had a new subtitle: How Giving Can Change the World” (Robin Rogers). The book’s message was this: the rich want to save the world through wealth and giving. The world’s salvation was no longer left for Jesus Christ. It was now in their hands?!… „But can the richest people on earth actually save the planet?”, it was the very good question of Paul Harris. Or, otherwise asked, do they want that?

Critical and skeptical voices say that philanthro-capitalism goes hand in hand with public policymaking and its elitist agenda. “The Giving Pledge is philanthrocapitalism. The Good Club is philanthropic-policymaking”, noticed Robin Rogers. The rich like David Rockefeller have always shaped social programs since the last century. But through this new philanthropy, they want to solve global problems. “Philanthrocapitalism tends to target problems that cut across national boundaries”, out and away, signaled Rogers.

Their new Agenda covers social programs, starting from the issue of global population growth up to women’s reproductive rights, health, education, environment, AI innovation, and, not least, eugenics. It wants to cross over all the religious, cultural, ethnic, political, and national barriers. All of that for a club that is not even elected but has exercised its political influence in the world more than any other party since they were formed in 2009.

Wealth being concentrated in the hands of a few makes the power to rule the world be as well: “Wealth is becoming even more concentrated in the hands of a few who, particularly in the West, are selecting and funding global social initiatives that are akin to global public policy” (Robin Rogers).

Such an initiative was the Green New Deal, promoted long before the Convention on Climate Change by the Rockefeller Brothers Fund (RBF) (see RBF, Conservation and the environment, at https://www.rbf.org/about/about-us/conservation-and-environment).

Pablo Eisenberg, a senior fellow at the Georgetown Public Policy Institute, remarked in a column for The Guardian that, in general, these „über donors” gave funds through tax-advantageous foundations[2] to influence public policies in the United States. We will add all over the world: “These mega-foundations, which are effectively family enterprises with no accountability, are going to dictate public policy priorities for this country”, said Eisenberg (Guardian News, Andrew Clark).

We are faced here with a paradox in politics. Maybe not only philanthropy has changed. Politics too. Since a Club of wealthy billionaires decides what is best for all the world. But is the global elite legitimate to decide on behalf of the majority, to make decisions that affect millions of peoples’ lives. After all, „Who votes for the Good Club?” That was Paul Harris’s second good question. We are ruled by the rich and few, namely a plutocracy or oligarchy that forms a shadow government without accountability. In the words of French writer Sylvain Timsit, this would be the end of democracy.

The Green Revolution in Africa

Today’s Africa is different from the one when Ian Player and Magqubu Ntombela went on a safari to save the white rhinoceros. Since its establishment as a Union on 9 July 2002[3], it looks more like a region, part of a global community, with the aspiration to become an e-society. The Agenda 2063, with its Flagship Projects, confirms it (see Flagship Projects of Agenda 2063, at https://au.int/en/agenda2063/flagship-projects).

Africa was modernized by philanthropists and businessmen like Steve Beck, Co-Founder and Managing Director of Novastar Ventures Ltd., a firm with venture and British capital. This was known to happen, especially when Novastar recently announced that it would launch a $200M Africa People & Planet Fund and invest in Sistema.Bio’s Climate-Smart Biogas Tech (see https://www.africaprivateequitynews.com/p/novastar-ventures-announces-first, also https://climateinsider.com/2025/01/15/novastar-ventures-launches-200m-africa-people-planet-fund-invests-in-sistema-bios-climate-smart-biogas-tech/).

However, the modernization of Africa started many years ago. “In 2006, The Rockefeller Foundation and the Bill and Melinda Gates Foundation partnered to launch the Alliance for a Green Revolution in Africa (AGRA), based on a shared vision that investing in agriculture is the surest path to reducing poverty and hunger in Africa” (see The Rockefeller Foundation, Alliance for a Green Revolution in Africa, at https://www.rockefellerfoundation.org/initiatives/alliance-for-a-green-revolution-in-africa/#:~:text=In%202006%2C%20The%20Rockefeller%20Foundation,poverty%20and%20hunger%20in%20Africa.).

On its website, the Rockefeller Foundation boasted that “by supporting new scientific advances in human nutrition and food production and carrying forward our commitment to a Green Revolution in Africa, The Rockefeller Foundation is committed to reaching hundreds of millions of people with nourishing food while improving the sustainability of the global food system” (Ibid.). The Green Revolution in Africa was supported by natives such as former United Nations Secretary-General Kofi Annan.

A 2011 World Bank report shows that small farmers were transformed too. The new farmers use mobile devices, being connected to a wider network of people like in a global village. As Rockefeller and Gates would have wanted, they use perfect seeds, genetically modified (see World Bank Report, ICT in agriculture: connecting smallholders to knowledge, networks, and institutions, at https://www.fao.org/3/at453e/at453e.pdf). They assimilated another identity, the new model offered by the Green Revolution[4]. But what was the price paid for their transformation? Mark Curtis wondered in a report for Global Justice Now whether „Is the Gates Foundation always a force for good?” (see Global Justice Now Report, at https://curtisresearch.org/wp-content/uploads/Gated-Development.-final.pdf).

Reflecting on the tied relationship between power and money, Jacob Levich argued that

“The Gates Foundation exercises power not only via its own spending, but more broadly through an elaborate network of „partner organizations” including non-profits, government agencies, and private corporations. (…) The Gates operation resembles nothing so much as a massive, vertically integrated multinational corporation (MNC), controlling every step in a supply chain that reaches from its Seattle-based boardroom, through various stages of procurement, production, and distribution, to millions of nameless, impoverished „end-users” in the villages of Africa and South Asia” (see Jacob Levich, The real agenda of the Gates Foundation).

The Nation magazine titrated in a 2009 column about Africa’s famine that “what the Gates Foundation is doing is using its private money to fund activities that once were in the public domain and were, albeit imperfectly, under democratic control” (The Nation); in the words of his friend Warren Buffett, to solve „the really tough problems” like poverty that once were destined for the national governments to solve. Big Philanthropy means to make use of money and a huge power to reshape nations according to the will of the few.

“The Bill and Melinda Gates Foundation, with an endowment of more than $30 billion, has embarked on a multibillion-dollar effort to transform African agriculture. It helped to set up the Alliance for a Green Revolution in Africa (AGRA) in 2006, and since then has spent $1.3 billion on agricultural” (The Nation).

But why would anyone enter into a competition with national governments and pump so much money into solving the world’s tough problems? Just for the sake of charity? The Gates Foundation was suspected of promoting a hidden elitist agenda that supports some of the most powerful corporations on earth, like the giant Monsanto.

“There are, however, notable synergies between Gates and Monsanto: both are corporate titans that have made millions through technology”, relates The Nation magazine.

By following the money, Travis English a researcher at the Seattle-based Community Alliance for Global Justice, reported for The Nation that “AGRA used funds from the Bill and Melinda Gates Foundation to write twenty-three grants for projects in Kenya. Twelve of those recipients are involved in research in genetically modified agriculture, development, or advocacy. About 79 percent of funding in Kenya involves biotech in one way or another”. He also says that “so far, we have found over $100 million in grants to organizations connected to Monsanto” (Ibid.).

Global Justice wrote in a post on its blog about the Footloose Farmers that “AGRA, as its name suggests, operates within the same paradigm of the original Green Revolution. Its focus is on high-tech” (see AGRA Watch). This has been reflected over time in the transformation of Africa’s traditional agriculture into digital agriculture by following the path of the United States and other developed nations. As I found in the blog article, this involved developing large-scale, market-oriented, and chemical-dependent agriculture by using synthetic fertilizer and replacing the small farmers’ seeds with the perfect corporative, genetically modified (GM) seeds. But above all, the takeover of the monopoly over farmers’ land by giant corporations:

“Although Foundation publicity pays lip service to the idea of sustainable smallholder agriculture, in fact, its initiatives are uniformly directed toward high-tech, high-yield farming methods – much like the „Green Revolution” technologies that proved ultimately ruinous for rural peasantries beginning in the 1960s. (82) Gates works closely with agribusiness giant Monsanto through organizations like the Alliance for a Green Revolution in Africa (AGRA), which steers billions in grant money primarily to biotech and GMO research. (83) The Foundation has also thrown its weight behind a revival of Grameen-style microbanking schemes, which transpired during the 2000s to be a debt trap leading to the dispossession of rural families” (Jacob Levich).

‘Land mobility’[5] is not land reform. ‘Land mobility’ is an Orwellian term. In the end, it means expropriation (Jacob Levich; The Nation). Perhaps the Gates Foundation’s interests in reforming Africa were more around land monopolies and to seed banks like the Svalbard Global Seed Vault[6]. Less charity and more interest in doing business as usual. From monopoly over land[7] to monopoly over seeds and the world food system, there are only a few steps left. It seems that Bill Gates has already done it.

Endnotes

---

[1] „Don’t just go for safe projects, (…) take on the really tough problems” were the advice words of Warren Buffett given to Bill Gates about philanthropy. Co-trustee of the Gates Foundation, close friend and mentor to both Melinda and Bill, Warren Buffett was the one that suggested to them the idea of the Giving Pledge, as it results from an annual letter in 2011:

“Warren Buffett is a remarkable friend and mentor to both Melinda and me, and we have learned so much from spending time with him and working with him on foundation projects. A few years ago, Warren suggested that he, Melinda, and I should get together with some of the most generous givers in the country and see what we could learn from them. (…) This led to the idea of the Giving Pledge” (see the Annual Letters 2010 & 2011, at the Gates Foundation Annual Letters).

[2] I have found the same remark in Jacob Levich’s article: “These elite charitable funds are attractive to the super-rich not only as alternative channels of influencing policy, but also as a legal means of tax avoidance. Under US law, investments in charitable foundations are tax-free; moreover, investors are not required to sell their stock positions and may continue to vote their shares without restriction” (see Jacob Levich, The real agenda of the Gates Foundation).

[3] One of the African Union’s declared objectives is defending its sovereignty. Given that Africa’s modernization was achieved with foreign capital, especially Anglo-American, we wonder to what extent it preserved its national sovereignty and did not transform into a colony of large landowners as during the First World War (see Wikipedia, African Union).

[4] The term „Green Revolution” was first used by USAID Administrator William S. Gaud in a speech in the late 1960s, relating it to a non-violent, white-led revolution and developments in agriculture. The first Green Revolution was supported by both the Ford Foundation and the Rockefeller Foundation, while the second was by the Gates Foundation: “The first Green Revolution was made possible through the philanthropy of a billionaire American family–the Rockefellers; the second is bankrolled by Gates. This is not a superficial coincidence: the destinies of millions of the world’s poorest farmers are again being shaped by the richest Americans, and philanthropic choices are very different from democratic ones”.

“Africa’s Green Revolution has another similarity with the first Green Revolution: the technological preferences of the philanthropist shape the approaches on the ground. For the Rockefellers, that meant agricultural technology based on industrial chemistry and oil. For Gates, it’s about proprietary intellectual property. Africa’s Green Revolution is, in other words, just a new way of doing business as usual” (The Nation).

[5] One of the consequences of large-scale and market-oriented agriculture is what the Gates Foundation referred to in 2008 as ‘land mobility’ (AGRA Watch). It has been said then that productivity and market access should expand together… In reality, this meant that the land was staying where it was and the little farmers were leaving, were driven off to the cities by the more market-oriented farmers (The Nation). Another soft term, euphemism for the expropriation. Thus, we could say that the Green Revolution in Africa was not so harmless or non-violent.

[6] In recent years, Bill Gates invested a lot in collecting seeds from all around the world and storing them in the Svalbard Seed Bank by which he might get a monopoly over the world food system:

“Gates is also heavily invested in collecting seeds from around the world and storing them in the Svalbard Global Seed Vault — aka the Doomsday Vault, created to collect and hold a global collection of the worlds’ seeds. Based in Germany, the Crop Trust funds and coordinates the Svalbard Seed Vault, and is in turn funded by CGIAR, the Bill and Melinda Gates Foundation, and the three largest seed conglomerates” (Sarah Carden and Dee Laninga).

“There is, however, yet another important concern about Svalbard. The Global Crop Diversity Trust (GCDT), which supports the operational costs of Svalbard, has received almost $30 million dollars in support from the Bill and Melinda Gates Foundation. (Global Diversity Trust, „Funding Status 1-1-201”). This is by far the largest support of any non-governmental entity. As is well known, the Gates Foundation has very close working ties to Monsanto. The Gates Foundation invested $23 million in Monsanto in 2010 to help the company through some financial woes and has been a determined supporter of spreading Monsanto’s genetically engineered crops throughout the developing world. In 2006, the Gates Foundation hired Rob Horsch, a former Monsanto Vice President and a key scientist involved in the creation of the company’s Round Up Ready crops in the 1980s, as their Senior Program Officer for their International Agriculture Development Program. This Monsanto connection to Svalbard is very troubling as the corporation owns almost a quarter of all the world’s commercial seeds and is the world’s leader in the genetic engineering of crops and the patenting of plant genetics (including plant genes, cells, and seeds). Monsanto has also had a decade-long history of persecuting and prosecuting thousands of farmers for saving seeds” (Andrew Kimbrell).

[7] The story of Bill Gates’s global conquests, monopoly, and power of influence can be explained through a series of interconnected key organizations, such as Consultative Group of International Agriculture Research (CGIAR), DivSeek, Crop Trust, Alliance for a Green Revolution (AGRA),just to mention a few, which have no other purpose but to modernize agriculture:

“Taken together, these closely linked endeavors are all driven by a transactional, tech-first, industrialized approach to agriculture, one that slowly but surely transfers knowledge, agency, and ownership over food production away from farmers and into corporate control. By spending billions on agriculture projects in African countries, Gates is attempting to launch another Green Revolution — one that prioritizes industrial methods like chemical inputs and genetically modified seeds.

Rather than feeding more people or helping small-scale farmers, where this revolution has had the most success is in robbing African farmers of their independence.

This is chilling to anyone who watched the corporate takeover of the American farm system, where so many farmers are now at the mercy of powerfully consolidated corporations for what they can grow or raise, how they may operate, what inputs to use, where they may sell, and how much money they can make” (Sarah Carden and Dee Laninga).

References

1. AGRA Watch. Footloose Farmers. Published online by a campaign of the Community Alliance for Global Justice, August 19, 2011. Web.
2. BBC. Maurice Strong Interview (BBC, 1972), May 16, 2009. YouTube.
3. Canada Live. Agenda 21– Eugenics, And Depopulation, Jan 25, 2010. YouTube.
4. Center for Food Safety, Kimbrell, Andrew. Seed Banks. Web.
5. Curtis, Mark. Gated Development: Is the Gates Foundation Always a Force for Good? UK, London: Report published by Global Justice Now, January 2016. Web, pdf.
6. Farm Action. Carden, Sarah, and Dee Laninga. Bill Gates: Naïve Farmland Investor or Power-Hungry Megalomaniac, September 14, 2022. Web.
7. Guardian News, Harris, Paul. They’re called the Good Club – and they want to save the world, 31 May 2009. Web.
8. Guardian News, Clark, Andrew. US billionaires club together – to give away half their fortunes to good causes, 4 Aug 2010. Web.
9. Indian Diplomacy channel. Negotiating Justice (Full Movie), Aug 7, 2012. YouTube.
10. Levich, Jacob. The real agenda of the Gates Foundation. Originally published in Issue 57 of Aspects of India’s Economy, by the Research Unit for Political Economy. Online published by Liberation School, on Nov 2, 2014. Web.
11. Patel, Raj, Eric Holt-Gimenez, and Annie Shattuck. Ending Africa’s Hunger: Bill Gates’s fortune is funding a new Green Revolution. But is that what Africans need? U.S., New York: Published by the Nation magazine, Sep 2, 2009. Web.
12. Popcorn Media UK. The Matrix – „Human beings are a disease, a cancer of this planet”, Dec 14, 2017. YouTube.
13. Rostov channel. EDICTO SIGLO XXI PROHIBIDO TENER HIJOS / Z.P.G. ZERO POPULATION GROWTH (1972), Apr 4, 2015. YouTube.
14. Rogers, Robin. Why Philanthro-Policy Making Matters. Published online by Springer Nature, in ‘Symposium: The Politics of Philanthrocapitalism’, Volume 48, pages 376–381, on 28 July 2011. Web, pdf.
15. Secretele Omenirii. Fundația Gates și Revoluția verde * Cea mai bună afacere pe proprietățile și sănătatea oamenilor, Jan 13, 2025. YouTube.
16. Secretele Omenirii. Ce conexiuni există între Soros, Schwab și Bill Gates ＊ Arhitecții Marii resetări globale, Jan 29, 2025. YouTube.
17. Secretele Omenirii. Sylvain Timsit: Democrația a încetat deja să mai fie o realitate *Sfârșitul programat al democrației, Oct 10, 2024. YouTube.
18. Secretele Omenirii. Cum se mută controlul digital în alimentație și agricultură?, Oct 13, 2024. YouTube.
19. Secretele Omenirii. Declarații șocante * Elitele care promovează controlul și depopularea, Oct 22, 2024. YouTube.
20. Secretele Omenirii. Cum au fost mințiți activiștii pentru climă * Agenda reală este economică, Dec 15, 2024. YouTube.
21. Secretele Omenirii. Distrugerea intenționată a agriculturii * Falsa dihotomie „om versus natură”, Dec 19, 2024. YouTube.
22. Secretele Omenirii. Oligarhia, statul din umbră și Noua Ordine Mondială. Oribila moștenire a lui David Rockefeller, Dec 12, 2020. YouTube.
23. Thames Television UK. Limits to growth systems archetype: United Nations Original 1973 documentary about climate change, Sep 27, 2022. YouTube.
24. UN Archive – Limits to Growth (1973), Feb 2, 2024. YouTube. 
25. United Nations Conference on Environment and Development. Earth Summit Opening Plenary, June 3, 1992. C-SPAN.org.
26. United Nations Ceremony. David Rockefeller: Speech at the 1994 Annual Ambassadors’ Dinner, New York, September 14, 1994. C-SPAN.org.
27. UN Documents. Report of the World Commission on Environment and Development: Our Common Future (Brundtland Report). US: First published by the United Nations in April 1987 and transmitted to the General Assembly as an Annex to document A/42/427 – Development and International Cooperation: Environment. Web, pdf.
28. World Bank. ICT in agriculture: connecting smallholders to knowledge, networks, and institutions. Washington, DC: Report Number 64605, January 11, 2011. Web, pdf.