Despre noi

 

Dragi români,img_0105

Vă scriem ”directly” din noul studio amenajat la Montreal cu intenția vădită de a vă informa cu obiectivitate despre tot ce se întâmplă important prin lumea largă, dar și de a promova, critica, prezenta, activitățile comunității românești atât din România cât și din străinătate. Experiența, educația, cultura, bunul simț/buna creștere,  moștenite, primite, insuflate (uneori chiar cu forța), de la părinții sau profesorii noștri ne-au ajutat să ne descurcăm și să ne facem un rost atât în România dar și în afara granițelor ei.  Pentru a păstra încă vie flacăra românismului, e nevoie de un pic de efort din partea fiecăruia dintre noi. Cei care doresc să fie doar informați despre toate aceste lucruri, le rămâne doar să ne urmărească în mod consecvent și le vom satisface cerințele în măsura în care o putem face,  iar cei care cred în unitatea românilor de pretutindeni sub o singura pălărie, aceea de a fi pur și simplu român, pot contribui la acest proiect alături de noi în mod activ.

Ideea de unitate e veche, n-am descoperit-o noi, e combătută cu putere de mai toți, pe ideea că românii așa sunt ei. Nu știm exact de ce ni se spune că noi suntem diferiți față de alte popoare, într-un fel e normal să fie așa doar nu suntem identici și că alții sunt mai uniți ca noi. Trăind printre străini observăm cu stupoare  că mai sunt și alții/e(popoare) asemănători cu noi în comportament, dezbinați, deci e mai mult o problemă de voință, de dorința de a sta și de a se ține împreună, de a se valoriza într-un mod colectiv și aș dirija destinul în felul în care cred ei de cuviință.

Acum România e în plină tranziție, noi am plecat care încotro, dar… asta nu înseamnă că totul s-a pierdut ci din contră poate să fie o renaștere, o redescoperire a ceea ce noi suntem de fapt, români și o națiune română.

Suntem criticați des de către multă lume că devenim prea repede sau prea ușor patrioți, daci sau orice altceva, dar noi o punem pe seama faptului că suntem un pic pierduți, în derivă, orfelini, după atâția ani de comunism si atâtea frământări sociale că practic nu mai știm cine sau ce suntem și atunci fiecare începe să devină sau să creadă cel puțin, că este … ceea ce nu știe exact nici el.

Visăm cu ochii deschiși ca să devenim și noi o națiune mândră de sine și care să nu mai stea la mâna sau la mila tuturor și să-și accepte identitatea, starea actuală a lucrurilor și rolul care-l are de jucat pe plan internațional. Să oprim împreună jaful organizat, hoția și înstrăinarea pământului strămoșesc. De aceea susținem unirea românilor în cuget și simțiri, pentru a putea face față  mai ușor problemelor tot mai des și tot mai mari întâlnite în zilele de azi.

Ne este la inima și sora micuță Basarabia, care ne fu luată și noi o vrem pur și simplu înapoi, fără alte comentarii insipide. Deci susținem Unirea cu Țara Mamă fără echivoc. Nu așteptați ca cineva, sau ceva, să vină să schimbe lucrurile în bine, faceți-o chiar voi acolo unde sunteți. Faptele noastre concrete, puse împreună chiar pot schimba lucrurile, deci nu mai așteptați schimbarea că ea nu o să vină decât atunci când noi ne-o dorim și începem să o facem chiar acum. Fiți deci simpli români și chiar dacă vi se pare că pierdeți în imagine pe termen scurt în a vă prezenta așa, vă asigurăm că vom fi tratați și văzuți altfel cu timpul. Faceți mândrie acestui neam acolo unde sunteți/unde trăiți  și veți vedea schimbarea venind.

Prin intermediul acestei televiziuni, ne vom putea exprima împreună și ne vom putea prezenta mai ușor lumii întregi. Cei care până acum n-au fost invitați sau lăsați să se exprime o vor putea face de acum încolo nestingheriți.  În măsura în care resursele ne vor permite, vom aduce în fața dumneavoastră cât mai mulți români să se exprime.

Când nu aveți ce face odată, sau vă plictisiți (nu costă nimic) faceți un mic exercițiu cu mintea, poate vă iese, iubiți-vă neamul și țara doar un pic și să vedem ce se întâmplă. Dacă vă iese bine, bine,  dacă nu, nu. Rămâne să descoperiți singuri și să împărtășiți cu alții, poate chiar și cu noi, rezultatul.

Ne-am propus  să nu facem politică și nici să influențăm opiniile voastre în vreun fel sau altul cu privire la asta, noi nefiind membrii sau susținuți de nici un partid politic din Romania și nici din Canada. Scopul nostru este acela de informare, promovare, emancipare a comunității românești. E ca o lamă cu două tăișuri, faci bine ești lăudat, faci rău ești criticat. Simplu. Cenzura veți fi chiar voi. O să ne aplecăm urechile către orice sugestie sau sfat și vom analiza, prezenta, realiza, în măsura posibilităților, orice vom crede împreună că ne interesează și ne reprezintă.

Dați-ne o șansă, urmăriți-ne, ascultați-ne, citiți-ne și abia apoi judecați-ne. Fiți alături de noi și împreună vom putea clădi cel mai ambițios proiect de neam din afara granițelor țării, realizarea celui mai mare pod construit vreodată de români, pentru români, din toate colțurile lumii către țara mumă România, pavat cu libertate și nu cu asfalt, care să facă legătura între inimile noastre.nasu-tv-feb-2015-1435

Să fim uniți!

Echipa NașulTv Canada : Felicia Popa & Claudiu Scrieciu