Astăzi, când se vorbește mult despre unire, de fapt asistăm la o luptă de dezbinare care are loc atât in România dar și in comunitățile de români din străinătate, unde găsim elemente disturbatoare, care primesc finanțare pentru a promova narative contrare intereselor naționale. Acestea includ organizații care susțin voalat separatismul (în cazul Republicii Moldova) și care promovează neîncrederea între români, lideri de organizații din diaspora care beneficiază de pe urma diviziunilor, folosindu-le pentru a câștiga influență sau finanțare (acum ca au iesit la lumina unde mergeau fondurile de la USAID si cum plange Maia Sandu dupa ele, conform declarației recente la o televiziune moldovenească, unde a făcut un anunț trist (pentru ea): „din cauza stopării USAID, occidentalii nu mai pot alege pe sprînceană procurorii și judecătorii de peste Prut”, se confirmă tot ce am scris mai sus).
Este și exemplul românilor aflați la Montreal, din partea cărora am primit mesaje de indignare cu privire la o situație care este perpetuată la Montreal de mai bine de 10 ani, a propos de o persoană din comunitate, care folosind tactici de manipulare sovietică (aș spune mai degrabă ucraineană) menține dezbinarea în rândul comunităților românești de aici.
Persoana în cauză se numește Ala Mândâcanu (Mîndîcanu), Președinta Comunității Moldovenilor din Quebec (CMQ), care a declarat, citez «Menţionăm că CMQ a fost înregistrată în 2008 şi activează în baza legislaţiei Canadei şi a provinciei Quebec, fiind o organizaţie non-profit, non-religioasă şi non-politică.» conform articolului din ziarul Accent de Montreal (ziarul trompetă al sus numitei) din 16 iulie 2010, și care minte cu nerușinare, căci această persoană deși s-a ocupat pe lângă Ambasada Moldovei în Canada de organizarea alegerilor, la Montreal, a facut campanie electorală vădită Dmnei Maia Sandu. Mai mult decat atât, în ultima perioadă s-a implicat și în politica României, făcând campanie electorala Dmnei Lassconi (USR), cum de fapt a făcut și în Moldova șefa ei, Dmna Maia Sandu. Mai mult decât atât, această persoană s-a infiltrat în comunitatea românească prin Asociația Culturală Română pe care o conduce și astfel prin manipulare de tip slavon iși permite să facă campanii electorale atât membrilor CMQ și ACR, adică atât moldovenilor cât și românilor, în cadrul evenimentelor organizate cu fonduri primite de la Guvernul Canadei.




În trecut a avut și alte derapaje, o să punctez numai câteva din multiplele ieșiri necorespunzătoare, cum ar fi:
2012 – Comunitatea Moldovenească din Quebec (CMQ), reprezentată de Ala Mândâcanu (Mîndîcanu), a inițiat un proces împotriva Asociației Rocade (AR) în legătură cu organizarea concertelor artistului Pavel Stratan în Toronto și Montreal. CMQ a acuzat AR de modificarea contractului inițial, lipsă de transparență financiară și comportament fraudulos, solicitând despăgubiri de 7.000 de dolari plus daune. În 2015, tribunalul din Quebec a respins cererea CMQ, considerând acuzațiile nefondate și nejustificate.
2012 – Comunitatea Moldovenească din Quebec (CMQ), prin Ala Mândâcanu (Mîndîcanu) a inițiat organizarea unui eveniment cu ajutorul primariei din Montreal, în numele comunității române, pentru celebrarea a 30 de ani de la înființarea Centrului Cultural Român (CCR) organism care era desființat de 8 ani (din 2004), cu singurul scop bineințeles de a se face remarcată prin mediul politic și de ce nu, de a deschide ușa oportunităților de finanțare.
vezi sursa:
„La Montreal se încearcă „promovarea” comunităţii române printr-un eveniment născocit”
2015 – A batjocorit drapelul național, prin abordarea lui mai jos decat celelate drapele, al Canadei, Quebecului și al Republicii Moldova, în cadrul Festivalului Limbii Române eveniment organizat de CMQ – ACR (foto, ziarul „Zig Zag Român-Canadian, august 2015, p.6). moment în care s-a declanșat o acțiune comună a principalelor asociații din Montreal (Asociatia Română din Canada, Comunitatea Românilor din Monteregie, Congresul Român-Canadian, Federation Integration Multiculturel du Quebec, Școala Junimea Română, Asociația Româno-Canadiană Delta Dunarii, Ziarul Pagini Romanești, Radio Ora Românească) prin trimiterea unei scrisori manifest în data de 15 septembrie 2015 care să sancționeze activitatea Alei Mîndîcanu (Mândâcanu) care nu a putut raspunde intrebărilor despre distribuirea fondurilor obținute pentru organizarea Festivalului Limbii Române eveniment realizat cu ajutorul ICR New York. Tot in aceeasi perioada a solicitat și a incitat la manifestații politice membrii asociațiilor în care este președintă, membră fondatoare sau vice-președintă atat timp cât mandatul asociațiilor nu este decât unul de promovare a literaturii și a culturii românești (de exemplu – spectacolul politic CMQ-ACR organizat cu prilejul alegerilor din Republica Moldova sau implicarea în campania electorală din Canada ca și organizatoare pentru candidata Daniela Chivu, etc).
În aceeași perioadă (16.09.2015) s-a ocupat de excluderea abuzivă și nestatutară a doi dintre membrii Consiliului de Administraţie al Asociaţiei Culturale Române (ACR), asociație pe care conform Registraire des Entreprise du Quebec, a desfintat-o (30-11-2012) unde apărea ca membru fondator Dr. Paul Dăncescu și reînfinațat-o (16-11-2012 – după cum se observă aceste două asociații au figurat ilegal sub același nume timp de două saptamâni) cu Ala Mândâcanu (Mîndîcanu) membru fondator.
2018 – Și-a « câștigat » titlul de persona non-grata tot din cauza lipsei de transparență a cheltuililor și veniturilor realizate în urma evenimentelor organizate sub egida Anului Centenar, în cadrul Adunarii Generale a Asociației Romăne din Canada, cea mai veche asociație din Canada, ARC fiind singura asociație care își menține hotărârea de a nu mai organiza evenimente cu CMQ, atâta timp cât președinte va fi Ala Mîndîcanu (Mândâcanu).

14 aprilie 2019 – Ala Mândâcanu (Mîndîcanu) a fost prezentă la Chişinău, la o întrunire cu importanţi lideri politici. În Capitala Republicii Moldova, în plină campanie electorală, a fost prezent domnul Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, Eugen Tomac, deputat în Parlamentul României şi istoricul Florian Bichir. Este vorba de o adunare pentru susţinere politică şi lămurirea electoratului să voteze PMP. La sfârşitul dezbaterilor, propagandista Ala Mândâcanu (Mîndîcanu) a luat cuvântul afirmând răspicat că vine din Canada şi este „reprezentanta vorbitorilor de limba română, Diasporala” și că ea întotdeauna l-a susținut pe fostul președinte al României și partidele sale.
Este inaceptabil ca românii, că sunt de pe malul drept al Putrului sau de pe malul stâng, se lasă manipulați și atrași de această persoană care are un trecut dubios și care apare in Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova pe o listă propusă Comitetul Central (CC) al Partidului Comunist din Moldova (PCM), pe 15 august 1988, de către maiorul KGB Alexandr Şevciuk, cu sprijinul filialei locale a KGB-ului, în care sunt nominalizate o serie de persoane demne de încredere şi care ar trebui să se afle la conducerea Moldovei, cu acordul CC al PCM. Lista a fost prezentată CC al PCM cu menţiunea (Совершенно секретно Особая папка Экземпляр Nr. 2/Strict secret. Mapa specială. Exemplarul nr. 2), documentul fiind elaborat doar în două exemplare. Pe listă figurează la pozitia 15) Mândâcanu Alla Vladimirovna – corectorul revistei „Scânteia Leninistă”
vezi sursele:
https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/lungul-drum-spre-regasire-libertate-si-1693168.html
https://www.aesgs.ro/lungul-drum-spre-regasire-libertate-si-independenta-3/
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/nicolae-dabija
https://secareanu.wordpress.com/tag/miscarea-democratica-pentru-sustinerea-restructurarii
Informația se reconfirmă într-un interviu acordat de Vitalia Pavlicenco, publicat pe site-ul Partidului Național Liberal din Republica Moldova, în care se face referire la o emisiune difuzată la postul românesc de televiziune N24, intitulată „Vector Est” și moderată de Cristian Pîhrib, unde s-a discutat despre implicarea KGB-ului în crearea Frontului Popular din Moldova, menționându-se o listă de persoane propuse de KGB-ul din Chișinău și aprobată de cel de la Moscova pentru a conduce mișcarea națională. Printre numele menționate se află și cel al Alei Mândâcanu (Mîndîcanu).
vezi sursa:
După cum se remarcă a inceput să iși scrie numele cu î în loc de â, Mândâcanu Alla Vladimirovna și Ala Mândâcanu sunt aceeași persoană, judecând după similitudinea numelui și informațiile identice despre activitatea sa. Numele ei a fost adesea transcris și utilizat diferit în funcție de limbă și context, dar forma sa completă, cu patronimic, rămâne Ala Vladimirovna Mândâcanu, conform motoarelor de cautare AI care i-au verificat activitatea și informațiile personale și pe baza carora au realizat profilul acesteia și se reconfirmă că este vorba de acceași persoană, într-o altă scrisoare în care reapare aceeași informație, de acestă dată confimându-i și poziția de Vice-Președinte in PSL (Partidului Social-Liberal din Republica Moldova) pe care a deținut-o începând cu anul 2001.


Acest personaj, care și-a construit imaginea pe spatele socrului ei, recunoscut ca un luptător înflăcărat pentru limba română și revenirea la alfabetul latin, Valentin Mândâcanu, (care a declanșat o adevărată mișcare socială pentru revenirea la grafia latină, fiind chiar decorat cu Ordinul Republicii pentru merite deosebite în afirmarea adevărului științific și a valorilor spirituale naționale și pentru activitate literară și publicistică prodigioasă), isi arboreaza la poza de profil de pe FB steagul Ucrainei, iar acțiunile sale din ultimii 10 ani nu au făcut decât să dezbine comunitatea româneasca de aici, fiind în conflict permanent cu cele mai importante asociații de la Montreal și problemele care revin sunt întotdeauna banii și implicarea în politică. Ca sa dea impresia de unitate o regăsim la conducerea mai multor asociații create de dânsa, unele în care se regăsește în consiliul de administrație și pe care le conduce din umbră, cum ar fi CMQ, ACR, Fondation Culturelle DOR, KOOLTURE TRICOLORE, Association ARTIZANA, etc, nume care le regăsim pe mai toate afișele evenimentelor organizate, asociații cu care realizează proiecte și deblochează fonduri care nu se știe unde ajung (vezi ex. filmul documentar « La sagesse partagée » care a și dispărut de pe youtube).


Ala Mândâcanu (Mîndîcanu) este o persoană controversată, cunoscută pentru un trecut dubios și pentru utilizarea asociațiilor pe care le-a creat drept paravan pentru obținerea de câștiguri materiale. Printr-o rețea de organizații aparent bine-intenționate, aceasta exploatează încrederea publicului și a colaboratorilor pentru obținerea de avantaje. Mai mult, aceasta își adaptează afilierile politice (ex. PSD – Victor Socaciu, PMP – Traian Băsescu, Bogdan Iosif, USR – Dan Barna, Elena Lasconi) în funcție de propriile interese, demonstrând o lipsă de consecvență și principii. În declarațiile sale publice a subliniat de mai multe ori identitatea sa de moldoveancă (și nu de româncă), a susținut valorile europene fără a susține însă unirea Republicii Moldova cu România, deși la Montreal se folosește de ambele comunități pentru a-și atinge scopurile. Este important ca oamenii și organizațiile (chiar guvernamentale) să fie vigilenți în a-și alege partenerii, pentru a evita riscul de a-și compromite imaginea alături de o astfel de persoană.
Dezbinarea poate fi depășită doar prin eforturi comune, prin cultivarea încrederii și prin promovarea unui ideal comun care să inspire românii de pretutindeni să colaboreze și să își susțină identitatea națională.Astfel de elemente disturbatoare trebuie ținute departe și pot fi combătute eficient doar dacă românii, indiferent de locul în care se află, își reamintesc valorile comune și motivele pentru care solidaritatea este vitală. Unitatea națională trebuie promovată ca o valoare esențială, învățată din istorie și aplicată în prezent. Prin arătarea cu degetul a factorilor de dezbinare, dar mai ales prin acțiuni constructive, românii din străinătate pot deveni o forță unită care să contribuie la imaginea și viitorul României.
(am atașsat print ecran după toate documentele pe care mi-am bazat articolul, pentru că mai mult ca sigur iși va șterge postarile incriminatoare de pe FB sau a surselor pe care le-am folosit.)
PS. Până la publicarea acestui articol nu a apărut nici o postare despre sărbătoarea Unirii sărbătorită pe 24 ianuarie pe paginile FB sau site-urile ale asociațiilor pe care le conduce (CMQ si ACR), într-o zi atât de importantă pentru românii de pretutindeni, nici nu ar avea cum că doar nu-i româncă, dmna Alla Vladimirovna.
Intrebări și opinii de la de la cititori:
- Un milion de cetățeni din Republica Moldova au pașaport romanesc, marea majoritate dintrei ei nu s-au nascut si nici nu au locuit si muncit in Romania iar unii nu au fost in România niciodată. Deci ei sunt in afara României. Ma întreb care este pertinenta dreptului lor la vot pentru e decide aleșii din Parlamentul, Senatul si Președinția statului roman. Este o situație unică in lume, nelegitimă, si injusta, in care locuitorii dintr-un alt stat pot prin voturile lor sa influențeze situația politică din alt stat, România, și sa impună ce vor ei și cum vor ei si pe cine vor ei. Oare moldovenilor le-ar conveni dacă romanii ar avea drept de vot in Republica Moldova? (Vania Atudorei)
- Mândâcanu Alla este un agent infiltrat in comunitate exact pentru destabilizarea și confuzia romanilor. Ea este cu cine ii livrează cașcaval. In ultima perioadă a fost portavocea Maiei, care a vândut Moldova lui Soros. Evident tentaculele lui Soros au ajuns și in România, însă nu este încă acaparată total. De aici disperarea dânsei din postări și propaganda pentru orice altcineva dar nu pentru un suveranist. Și ce propagandă deșănțată, in postările din 3-4-5 decembrie!!! Iată in postarea din 4 decembrie, “Romanii de pretutindeni”, deci toți cei din afara teritoriului României, eram puși la colț de doamna Alla. Căci prin votul nostru suveranist i-am fi “afectat” (vedeți tenta negativă) pe ei, basarabenii!!! Căpușa Sugativă! De ce i se permite?! (Ioan Roman)
- Dar cine a votat o pe dna sa reprezinte romanii?? E este din Moldova care sustine comunitatea Sorosista!!! Nu ne reprezinta pe noi cei din Romania! Noi stim ce drum avem de urmat si nu ne lasam influentati de sorosisti!!! (Adina Nana)
- Incredibil dar uite că se poate. Să conducă și să se infiltreze frumos în toate activitățile de la Consulatul României și peste tot ! Eu chiar am zis la un moment dat cum de nimeni din țara noastră nu se ocupă de comunitatea românească decât aceasta doamnă ! Cu toate că zice că nu face politica a fost o susținatoare acerba a Doamnei Lasconi ! Bine că are timp și chef să se implice în toate activitățile. Ar trebui cei care vin din Romania să preia conducerea comunității Românești ! Trăiască România și limba Română ! La mulți ani ! (Sylvia Negura)
- Cunosc bine personajul. Influența, cu scopuri precise, nu ajungea stăpână pe Asociaţia Culturală Română fără duplicitarii comunităţii româneşti transformaţi în marionete. Duplicitatea infinită, a infinitei aroganţe acceptată la infinit, de infinita ignoranţă! (Ioan Anton Datcu)