O viața închinată muzicii !

O viaţă închinată muzicii !

Era la începutul iernii anului 1950 , înainte cu 3 zile de Crăciun , când se năştea cel mai mic copil al învăţătorului Nicolae Niţescu şi al Eleonorei Niţescu , din Agnita Jud Sibiu . A fost o mare bucurie în familia acestora , Dumnezeu le-a dăruit al treilea fecior , pe lângă ceilalţi doi băieţi mai mari, Marius şi Mircea , a apărut şi mezinul familiei , Doru Paul . Anii foarte grei din aceea perioada s-au făcut resimţiţi şi în sânul acestei familii , dar aşa cum toţi părinţii responsabili fac sacrificii pentru familiile lor , aşa şi tatăl şi mama lui Doru , se străduiau din răsputeri ca familia să nu sufere din această cauză ! România se afla în anii de după terminarea celui de al doilea Război Mondial , ţara era răvăşită de pe urma bombardamentelor , al jafurilor şi crimelor oribile făcute de trupele ruseşti aflate în retragere , dar şi de bolile şi foametea care făceau victime în rândul populaţiei , în special al bătrânilor şi copiilor ! Învăţătorul Niţescu Nicolae nu avea timp de hodină (odihnă reg) , pe lângă programa şcolară zilnică de care a fost strâns legat , acesta îşi făcea mereu timp şi de partea spirituală , de suflet . Astfel , prin dragoste şi dăruire , se naşte primul Cor al Bisercii ortodoxe Sf. Nicolae din oraş . Erau o mâna de oameni inimoşii , cu dragoste faţă de Dumnezeu şi lăcaşul sfânt , care se adunau în fiecare spătămână ca să facă repetiţii , acestea erau necesare pentru că nu este uşor să interpretezi cântecele religioase din timpul slujbelor , şi nu este la îndemâna oricui ! Cu răbdare şi pricepere , învăţătorul îşi vede visul împlinit la scurtă vreme după aceasta , iar slujbele sunt parcă mai frumoase şi mai interesante , atunci când in biserică răsunau frumoasele cântări creştin ortodoxe , aranjate pe voci şi desigur bine şlefuite de către priceputul dascăl . Dar o mare nenorocire se abate asupra acestei famili , atunci când copilul cel mic , Doru , este dus la un control medical la ochi , iar părinţii acestuia au fost informaţi că Doru sufere de o foarte gravă afecţiune oftalmologică degenerativă ! Parcă sa prăbuşit cerul peste acesti oameni , dar nu s-au dat bătuţi , şi au pornit o luptă pentru salvarea vederii copilului , însă afecţiunea fiind foarte gravă  , iar tehnica medicală din acei ani nu a permis o intervenţie chirurgicală care să-i redea vederea complet , acesta va rămâne pentru toată viaţa cu o miopie forţe la ambii ochi , şi cu mare risc de a-şi pierde vederea complet ! Dar aşa cum ştim cu toţii că Dumnezeu este Mare şi Bun (mezinul Doru se născuse cu aceste probleme de vedere grave) , acesta a fost inzestrat cu un auz extraordinar de bine dezvoltat (compensaţia naturii) , astfel ca îşi valorifica de mic copil pasiunea şi darul de a cânta . Începe din fragedă tinerete să cânte la acordeon , instrument care nu va lipsi din această casă niciodată , apoi cu trecera anilor părinţii îi cumpără o pianină  , cu care îi “răsfaţa ” pe toţi cei care le treceau pragul casei . Nu puţini au fost cei care stăteau “ca la dentist” ascultândul pe Doru interpretând cântece de petrecere , colinde , operete , dar în special romanţe . Avea un lipici extraordinar la oameni , era plăcut , bine educat , manierat , si cu un simt al umorului copleşitor . Dar acesta avea ceva ce nu aveau mulţi oameni , darul de a cânta şi a se exprima prin cântec , deoarece vederea nu-i permitea să desfăşoare alte activităţi ! Aşa l-am cunoscut şi eu , să fie fost prin anii 1974-1975 , când elev fiind pe atunci la scolala nr 1 din oraş , la ora de muzică aveam să-l întâlnesc pe cel care îmi va marca pentru totdeauna cariera mea muzicală ulterioară ! Copiii mai făceau glume “cei mari” pe seama profesorului , îl strigau iar apoi se ascundeau , sau pur şi simplu îl numeau “chiorul sau orbul”, deoarece era intrat-adevăr aproape lipsit de vedere , dar acesta te recunoştea inevitabil după voce . Aveam aşa o oroare , pot spunse chiar ura pe acei copii , nu nejustificată , ci pentru că şi eu de mic copil sunt purtător de ochelari , iar la rându-mi eram batjocorit şi înjosit pentru acest handicap . După cativa ani de zile , la Casă de Cultură din oraş s-au înfinţat clase de iniţiere în tainele acordeonului , mama când a auzit sa dus să  mă înscrie la cursuri , însă eu nu mergeam cu drag la acele clase , pentru că nu îndrăgeam acordeonul , eu voiam chitară . Iată că în vacanţa de iarnă a anului 1975 , cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă , Moş Crăciun a fost darnic cu mine şi mi-a adus drept cadou , o chitară . Nu îmi mai încăpeam în piele de bucurie , dormeam noaptea cu chitara lângă pat , mă trezeam cu chitara şi adormeam cu aceasta în braţe pe fotoliu . Într-o bună zi îi spun profesorului Niţescu că am o chitară nouă de acum , iar acesta face o selectare a copiilor care aveau chitări acasă , şi desigur erau interesaţi să înveţe să cânte la acest instrument , după care începe orele de chitară mai intens cu acestia ! Şi-a dat imediat  seama că unii dintre noi aveam înclinaţii reale către muzică , si imediat face o grupa separata cu acesti copii , iar eu ajung împreună cu alţi 2 colegi ( Ionel Radu, Cioca Adrian ) ca profesorul să se ocupe mai îndeaproape de noi . Aşa se naşte prima trupa folk ” Hartibaciul ” de la Liceul Agnita , după care îl mai cooptăm şi pe Adrian Haller,,Monu” ca percuţionist , iar cu această trupă ajungem în scurt timp să câştigăm ‘’Menţiunea Specială a Jurilului’’ la un prestigios festival de muzică folk din aceea vreme , “Mediaş-Civitas Mediensis”, care a avut loc în Mediaş . Acolo am avut ocazia să cântăm in cadrul festivalului din anul 1979 , şi să ne aflăm în compania unor mari folkisti ai vremii , printre acestia ii mentionez pe Mircea Bodolan şi Adrian Ivanitki din Sighişoara , Mircea Boian , Paul Prisada de la trupa Accent din Tulcea , Benedict Popescu ( invitat special ) , Nicolae Tilea ( acesta crescuse la Casa De Copii din Agnita ) , surorile Elena şi Sanda Cârstea din Mediaş ( binecunoscuta cântăreată Elena Cârstea fiind născut in Agnita ) , si trupa Chindia din Târgovişte , care a  fost câştigătoarea Festivalului din acel an . Lume multa si bună , artişti de valoare de la care puteai învaţă câte ceva . Sala de spectacol era plină ochi , zilnic , un public cald si primitor dar in acelasi timp foarte receptiv la muzica folk ! Au fost zile de pomină , zile în care se cânta mult şi cu folos . S-a creat o stare generală de bine , de prietenie , pot spune că a fost o lecţie de viaţă pe care ne-o însuşeam cu toţii ! Noi , fiind cei mai tineri dintre participanţi , primeam ,, botezul ” pe marile scene ale ţării , dar nu aveam altceva în gând decât să ducem o diplomă cu noi acasă , “să nu ne facem de ras”, pentru că prea multe rânduri de piele s-au dus de pe buricul degetelor noastre , până am pus piesele la punct , iar acum aşteptam încununarea muncii noastre ! Am câştigat premiul mult râvnit , ne-am bucurat , am revenit acasă cu diploma , iar de acum eram “vedetele liceului” şi aveam un alt “regim”  în şcoală ! Dar cel mai fericit a fost domnul profesor Doru , pentru că o mare parte din munca dânsului era acum rasplatita prin această distincţie . Între timp la Liceu se organizează recrutarea de elevi pentru un viitor Cor al şcolii , desigur că tot sub îndrumarea muzicală a profesorului Doru Niţescu , cel care va devenii în scurt timp şi dirijorul Corului Casei de Cultură Agnita , şi al Corului bisericii ortodoxe Sf. Nicolae din oraş . Acest Cor aşa cum am mai spus înainte , fiind înfinţat cu mulţi ani în urmă de către tatăl acestuia , învăţătorul Nicolae Niţescu . Domnul profesor Doru Niţescu, a avut o mare contribuţie la dezvoltarea muzical-artistică din burgul nostru natal , şi nu numai acolo , acesta a cântat de-a lungul anilor în diferite trupe şi formaţii din oras . Sa implicat în pregătirea multor generaţii de viitori muzicieni , şi chiar la învăţat , la ajutat şi îndrumat şi pe celebrul (din păcate şi acesta decedat de curând) Ioan Gyuri Pascu care i-a fost elev , cu care si eu am cântat în anii de Liceu şi după aceea ,  avand o relaţie foarte strânsă de prietenie , până când Dumnezeu a decis să-l ia la El , să cânte cu îngerii , la doar trei săptămâni după decesul profesorului şi mentorului nostru comun , Doru Paul Niţescu. A fost o lună Septembrie teribilă în acest an 2016 , ne-au părăsit doi dintre cei mai buni muzicieni şi prieteni pe care i-am avut de-a lungul anilor . Eu personal cred că nu se vor mai naşte curând 2 oameni in orasul Agnita , să ştie atâta muzică şi să fie înzestraţi cu atâta ,, Dar ” de la Dumnezeu , asa cum au fost acestia  . Profesorul Niţescu Paul Doru a absolvit Conservatorul de Muzica din Bucuresti , a fost profesor de muzică toată viaţă dansului , iar acesta a predat ore de muzică la cele 3 Şcoli generale şi la Liceul din Agnita . A ajuns la vârsta pensionarii , dar îşi continua încă activitatea muzicală cu cele două grupuri corale din oraş , cu care a participat de nenumărate ori la mai multe festivale interne şi internaţionale , unde au cucerit numeroase premii importante. Bătrâneţea nu vine întotdeauna cu lucruri tocmai bune , iar la începutul verii acestui an o cumplită boală pune stăpânire pe trupul firav al acestui om excepţional , care se lupta să se vindece şi mai apoi să se reântoarcă in mijlocul prietenilor şi al familiei sale . Diagnosticul a căzut ca un trăsnet peste noi toţi , iar zilele ce au urmat au fost lungi şi pline de speranţă că acesta se va însănătoşi . Ziua de 1 Septembrie îmi va rămâne pentru totdeauna în memorie , nu doar pentru faptul că aceasta coincide cu ziua mea de naştere , dar este ziua în care Prof. Doru Paul Niţescu ne-a părăsit definitiv , la doar 66 de ani . Am scris aceste rânduri datorită respectului şi recunoştinţei mele faţă de acest om , pentru modul în care şi-a făcut meseria de profesor , pentru atitudinea domniei sale cu care îşi trata prietenii şi cunoscuţii , dar mai ales pentru tot ce a făcut pentru muzică şi pentru actul artistic muzical de-a lungul vieţii sale , în oraşul nostru natal , Agnita Jud Sibiu . Ar fi foarte multe lucruri de scris despre acest „Titan” al muzicii , eu am vrut doar să evidenţiez unele momente mai importante din viaţa acestuia , atât cât l-am cunoscut . Am totuşi şi un mare regret ,pentru ca în luna iunie a acestui an l-am sunat la telefon , iar la capătul celălalt al firului îmi răspunde o voce tremurândă şi de nerecunoscut pentru mine , era domnul profesor . Mă recunoaşte imediat după voce şi îmi spune că este cam răcit , dar că se va face bine pan’la toamna . Continuând conversaţia , îi spun că în 15 Septembrie voi merge în ţară , şi ca vreau  să trec pe la dansul că am ceva special să-i duc , ştiind cât de mult îi placeau anumite lucruri provenite din America . Eu deja trimisesem cu vaporul un pachet mare spre România , urma doar ca să ajung eu în ţară şi să-i duc “cadoul”  surpriza ,  de care cred nu se aştepta ! Acum câţiva ani îmi spunea că acordeonul cu care cânta pe la anumite manifestări , brunchuri , chefuri , repetiţii de tot felul (un Hohner mic şi vechi), nu mai face faţă cerinţelor , si că şi-ar dori unul mai mare şi mai performant . Astfel că eu i-am cumpărat un acordeon profesional si l-am trimis în pachetul care deja ajunsese in Agnita , la nişte prieteni buni din copilărie , iar acesta urma să ajungă la dansul . De aceea îmi pare nespus de rău , pentru că nici măcar nu i-am dezvăluit secretul din timp , că o să primească un alt acordeon pe care şi-i dorea , şi de care cred că era enorm de bucuros dacă afla . Dar Dumnezeu a avut planurile Lui , iar în dimineaţă zilei de 1 Septembrie, atunci când îmi făceam planuri cum o să-mi aniversez ziua de naştere , o ştire apărută pe Facebook dis-de-dimineata , îmi sare în ochi , iar lacrimile îmi năvălesc instantaneu obrazul , Profesorul Doru Paul Niţescu , a murit ! Nu îmi venea să cred , nu puteam să accept acest lucru , am rămas nemişcat în faţă ecranului calculatorului şi plângeam ca un copil . O mare tragedie , o pierdere imensă pentru orăşelul nostru , a plecat atât de devreme dintre noi şi a lăsat un gol imens în lumea muzicală românească , de pe frumoasă Vale a Hârtibaciului . Pentru tot ce a făcut pentru noi , cei care l-am cunoscut , pentru efortul extraordinar pe care l-a făcut de-a lungul anilor să iasă din întunericul ochilor  (prin muzică a avut lumina), şi să-şi facă meseria aşa cum se cuvine , mă înclin cu respect şi recunoştinţă ! Nu-mi rămâne decât să spun ; Respect şi recunoştinţă domnule profesor Doru Paul Niţescu ! Dumnezeu să te odihnească în pace ! Drum bun , drum luminat , si să ne aştepţi că într-o bună zi vom veni şi noi , pe rând , şi vom reantregi trupa acolo în ceruri , şi ne vom continua cântările !