Sâmbătă, 10 octombrie, începând cu ora 19:30 (după slujba Vecerniei), comunitatea românească din Montreal a fost gazda unui eveniment cultural de înaltă ținută: lansarea volumului „Patriarhia Română: de la ideal la înfăptuire”, semnat de Pr. Prof. Univ. Dr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu. Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru binecuvântat, la Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” din Montreal (1841 Rue Masson). Pe această cale, adresăm calde mulțumiri gazdelor noastre pentru generozitate și ospitalitate. Exprimăm întreaga noastră recunoștință Preacuviosului Părinte Paroh Traian Petre Constantin, amfitrionul acestei seri, pentru deschiderea, sprijinul și posibilitatea de a organiza acest eveniment de suflet în mijlocul comunității. De asemenea, mulțumim tuturor invitaților și celor prezenți pentru atmosfera deosebită și pentru susținerea culturii și valorilor românești peste hotare.
Vă invităm să citiți mai jos textul integral al prezentării de carte care a fost susținut de doamna Felicia Popa (Asociația Română din Canada și Nașul TV Canada), care a ghidat publicul prin paginile și semnificațiile profunde ale acestui volum.
„Preacucernice părinte paroh Traian, preacucernice părinte Maxim, stimat auditoriu, dragi români din Montreal,
Vă mulțumesc din suflet pentru această primire deosebit de călduroasă în mijlocul dumneavoastră. Așa cum a menționat atât de frumos părintele Traian mai devreme, ne aflăm astăzi, din nou adunați în jurul unei adevărate sărbători a spiritului, a cărții și a culturii românești.
Vin în fața dumneavoastră în această seară cu o dublă emoție. Pe de o parte, trăiesc emoția curată a românului care își vede istoria și credința neamului cinstite și afirmate cu demnitate aici, la mii de km distanta de patria mama. Pe de altă parte, vin cu emoția profundă a omului din culisele acestei cărți. Am avut rarul privilegiu și marea responsabilitate de a vedea aceste pagini prinzând viață, literă cu literă, rând cu rând, înainte ca ele să ia forma volumului pe care îl avem astăzi în fața noastră.
Pentru oricine pune umărul la apariția unei cărți și colaborează strâns cu un autor, cel mai prețios capital – singurul care contează cu adevărat – este încrederea. Iar părintele Maxim Morariu ne-a onorat cu o încredere deplină și neprețuită, lăsând în mâinile noastre roadele muncii sfinției sale. Am tipărit cu un uriaș sentiment de răspundere cărțile sfinției sale, inclusiv acest volum de o importanță capitală pe care îl lansăm în această seară.
Să lucrezi cu un autor este o provocare dar și o mare bucurie spirituală. Rigoarea sa științifică, recunoscută la nivel internațional, este dublată de o modestie caldă, preoțească. Acest echilibru ne-a motivat să ne asigurăm că fiecare pagină ieșită de sub tipar la Editura Renașterea din Cluj-Napoca reflectă perfect valoarea manuscrisului original. Această carte nu este un simplu produs editorial așezat pe un raft; ea este rezultatul unei viziuni născută din dorința de a lăsa ceva durabil comunității și generațiilor care vin.
Această lucrare nu apare întâmplător acum. Părintele Maxim a scris-o sub imperiul unui moment de o uriașă încărcătură simbolică pentru Biserica și neamul nostru: aniversarea Centenarului Patriarhiei Române. S-a împlinit un veac de când Sfântul Sinod a decis ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul istoric și binecuvântat de Patriarhie.
La origine, textele din acest volum au fost conferințe susținute de Părintele Maxim chiar aici, în Canada, în cadrul serilor catehetice. Autorul a simțit o dătorie sfântă: aceea de a nu lăsa acest centenar să treacă doar ca o simplă bifă în calendar. El a vrut să ofere românilor de pretutindeni o ancoră, o mărturie vie și o frescă istorică temeinic documentată, capabilă să ne amintească tuturor jertfa și măreția drumului parcurs de înaintașii noștri.
O dovadă de netăgăduit a valorii acestei cărți este faptul că ea poartă girul uneia dintre cele mai luminate și ascultate voci ale culturii noastre contemporane: Academicianul Ioan-Aurel Pop, care semnează prefața acestui volum. Academicianul Ioan-Aurel Pop este recunoscut pe scară largă drept o „voce care ține vie istoria” în spațiul intelectual și cultural românesc. Prin activitatea sa remarcabilă ca istoric si profesor, el a militat constant pentru ideea că istoria nu este un simplu ansamblu de date moarte, ci o prelungire vie a conștiinței unui popor, apărând adevărul despre originile și continuitatea noastră cu o rigoare excepțională.
În rândurile scrise pentru această carte, domnia sa atinge un punct extrem de sensibil: trăim într-o epocă în care, din păcate, există o acută lipsă de cunoștințe legate de istoria Bisericii noastre și de rolul esențial pe care Ortodoxia l-a avut în consolidarea identității naționale. Academicianul Ioan-Aurel Pop explică clar că ridicarea la rangul de Patriarhie în 1925 nu a fost o improvizație, ci urmarea unei tradiții impresionante, cu temeiuri istorice adânci care merg până la începuturile etnogenezei românilor. Când o asemenea autoritate afirmă că această carte este „foarte bună și necesară”, noi înțelegem imediat valoarea muncii depuse de Părintele Maxim.
Dacă deschidem volumul, înțelegem imediat de ce subtitlul ales este „de la ideal la înfăptuire”. Părintele Maxim ne poartă cu mână sigură prin capitole clar structurate. Începe prin a defini terminologic concepte fundamentale, explicând ce înseamnă cu adevărat autonomia, autocefalia și patriarhia. Apoi, ne poartă în timp, arătându-ne cum s-au clădit mitropoliile în cele trei Principate românești medievale. Ne demonstrează că românii au avut mereu o organizare bisericească temeinică, iar în spații de jertfă și discriminare, cum a fost Transilvania, Ortodoxia a fost numită pe bună dreptate „legea românească” – fiind axul în jurul căruia s-a conservat însăși ființa națională.
Cartea nu se oprește însă la Evul Mediu. Ea ne aduce în atenție chipurile și realizările fiecăruia dintre cei șase Patriarhi ai României. Nu veți găsi aici biografii reci și seci, ci portretele vii ale unor ierarhi care au ghidat corabia Bisericii prin marile încercări ale istoriei moderne și contemporane, de la entuziasmul României Întregite până la nopțile lungi și grele ale regimului comunist. Părintele Maxim reușește o performanță rară: face istoria să ne vorbească direct sufletului.
Privind retrospectiv la paginile scrise de părintele Maxim, realizăm că această analiză a trecutului ne oferă, de fapt, o cheie de înțelegere pentru prezent. Trăim într-o societate contemporană care adesea pare să-și fi pierdut complet reperele, o lume confuză, dominată de relativism moral și de o profundă criză de identitate. În acest peisaj zbuciumat, ne întrebăm: unde mai găsim stabilitate?
Răspunsul ni-l dă chiar istoria validată de secole. Biserica Ortodoxă are astăzi o datorie morală uriașă în fața societății. Ea nu este o simplă instituție a trecutului, ci reprezintă însăși coloana vertebrală a poporului român.
Dar, pentru ca Biserica să rămână această coloană vertebrală dreaptă, ea are nevoie de lideri care să nu uite de ce au ales acest drum, amintindu-și cuvintele Mântuitorului: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.
Privind însă cu onestitate și durere la realitatea de azi, este evident că unii prelati din cadrul Bisericii au pierdut complet legătura cu esența creștinismului și s-au abătut de la drumul drept. Au înlocuit smerenia, simplitatea și iubirea aproapelui cu materialismul, goana după influență și ritualurile golite de sens. Vorba românească spune că „peștele de la cap se-mpute” — iar degradarea morală a unei comunități începe, din păcate, uneori de la liderii ei. Când cei care ar trebui să fie modele de sfințenie devin simpli funcționari sau oameni de afaceri, instituția își pierde din legitimitate în ochii lumii. Tolerarea acestor abateri înseamnă complicitate la degradarea credinței. Astfel de cazuri nu mai trebuie trecute sub tăcere, ci expuse și criticate pentru a taxa impostura și a cere o curățare morală urgentă. Însă – și acest lucru vreau să îl subliniez cu toată fermitatea – aceste exemple triste, acești oameni care au pierdut drumul drept, nu vor reuși niciodată să dărâme Biserica din interior! Slăbiciunea și căderea omenească a unora nu pot anula sfințenia instituției divine. Biserica a supraviețuit imperiilor, prigoanelor și regimurilor totalitare tocmai pentru că temelia ei nu stă în oameni, ci în Hristos. Iar poporul român, în înțelepciunea lui profundă, știe să distingă aurul credinței de zgura neputinței umane. În fața curentelor care încearcă să ne dezrădăcineze, Biserica rămâne singura instanță capabilă să conserve și să transmită valorile morale fundamentale, familia creștină, demnitatea și dragostea de neam. Așa cum academicianul Ioan-Aurel Pop menționează în mod genial în prefață, nu este deloc întâmplător faptul că românii de astăzi plasează în mod constant Biserica pe primele locuri în clasamentele încrederii. Pentru că, instinctiv, poporul știe că atunci când totul în jur se clatină, coloana vertebrală a neamului rămâne dreaptă prin credință.
Iar această colaborare editorială binecuvântată cu părintele Maxim nu se oprește la volumul pe care îl lansăm astăzi. Ca o mărturie vie a faptului că Biserica continuă să fie un izvor de apă vie în mijlocul deșertului contemporan, vreau să vă împărtășesc o bucurie: avem deja în lucru o nouă carte a sfinției sale, un volum de o profundă sensibilitate teologică și duhovnicească, intitulat „Maica Domnului – izvor de tămăduire a sufletului”.
Dacă volumul de astăzi ne vindecă de ignoranța istorică, viitoarea lucrare vine să ne tămăduiască rănile lăuntrice, arătându-ne că dincolo de structuri și centenare, inima Ortodoxiei pulsează prin rugăciune și prin ocrotirea neîncetată a Maicii Sfinte. Ne onorează nespus faptul că părintele Maxim ne încredințează și acest nou manuscris, continuând să clădească punți de lumină între Cluj și Montreal.
În încheiere, aș dori să subliniez că pentru noi, românii care trăim în diaspora, aici în Canada, acest rol de ancoră al Bisericii este și mai evident. Catedrala și parohiile sunt locurile în care ne găsim nu doar liniștea sufletească, ci și identitatea pe care nu vrem să o pierdem. Această carte ne amintește că, oriunde ne-ar duce pașii în lume, purtăm cu noi o moștenire seculară de demnitate și cultură.
Marele nostru istoric Nicolae Iorga spunea un adevăr de o valabilitate eternă: „Un popor care nu-și cunoaște istoria este ca un copil care nu-și cunoaște părinții”. Iar această carte tocmai asta face: ne redă legătura profundă cu părinții noștri spirituali și istorici.
Îl felicit din tot sufletul pe Părintele Protosinghel Maxim Morariu pentru această nouă apariție editorială. Îi mulțumesc încă o dată pentru privilegiul și bucuria de a-i fi fost alături în procesul de tipărire și pentru încrederea pe care continuă să ne-o acorde. Si ca sa inchei cu un citat al lui Petre Țuțea: „Eu nu pot fi decât român, iar ca român, eu nu pot fi decât ortodox.”
Felicia Popa
