Motto : Munţii noştri aur poartă, / Noi cerşim din poartă-n poartă (Octavian Goga).
Dragă cititorule. Pentru a nu intra în labirintul detaliilor, analiza va fi cât mai scurtă, referitor la AURUL din perimetrul strămoşesc. Cercetarea are trei părţi, care pot fi parcurse în funcţia de timpul şi răbdarea celui interesat de certitudini.
Pentru a începe abrupt analiza, conform însemnărilor istoricului bizantin, Ioannes Laurentius Lydus, în timpul războaielor din 101-102 şi 105-106 dHr., Legiunile Romane a confiscat majoritatea bogăţiilor dacilor. Acestea s-au ridicat la 1.650 tone aur de calitate şi 3.310 tone de argint, elemente esenţiale pentru echilibrarea imperiului aflat în stare de degradare. O mare parte dintre aceste valori au fost ascunse de daci în albia unor râuri, sub aluviuni. Dar, conform unor vechi obiceiuri au apărut acei vânători de recompense, care au precizat locul unde se află nestematele strălucitoare.
Sărind peste o perioadă lungă, de biruri şi jafuri incomensurabile ajungem la intervalul, 1415-1877, adică 462 de ani, în care, 341 de tone de aur au fost tâlhărite de otomani, ca pradă sau tribut. Încercând o cronologie rapidă, între 1678 şi 1914, adică timp de 236 de ani, Imperiul Habsburgic şi cel Austro-Ungar au luat de la teritoriile ocupate 876 tone de aur. Au urmat 166 de ani (1711-1877), în care Imperiul Rus a beneficiat de 46 tone de aur. Ceva mai târziu, în acei ani de asediu cumplit (1916-1917), deciziile româneşti au dus la Moscova 91.5 tone de aur, care a fost confiscat Marea Revoluţie Socialistă a lui Lenin, singura ţară, care a trecut de la Feudalism la Socialism.
După 1945, pentru o perioadă de zece ani, România trebuia să achite Uniunii Sovietice 300 de milioane dolari, ca despăgubiri de război, sentinţă care s-a înzecit prin înfiinţarea de Sovromuri menite să jefuiască tot ce era posibil. Ca dovadă, trenurile cu grâne, petrol şi animale, după ce ajungeau la destinaţie, urmau să fie confiscate cu vagoane şi locomotive, cu tot. În aceste condiţii, Ţara Sovietelor, prietenă şi eliberatoare a beneficiat de 12.564 de tone de aur, până în 1958, când Armata Roşie a părăsit România. În această cantitate sunt incluse cele 242 de tone de aur ascunse lângă Mănăstirea Tismana, aspect care va fi evocat în partea a doua a lucrării.
Rezultă, că începând din anul 101, până în 1958, în perimetrul invocat, jefuitorii au plecat cu peste 15.568 tone de aur, pradă care, pe lângă alte bogăţii, petrol, cereale şi cirezi de vite, la cursul anului 2016, prejudiciul depăşeşte lejer 600 de miliarde de euro, cu tendinţa de a atinge o mie de miliarde, estimate de alţi specialişti.
Sursa-prof. Eugen Stănescu, directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
Partea a II-a
Tezaurul ascuns lângă Mănăstirea Tismana
În vara anului 1944, trupele sovietice se aflau în ofensivă trecând de aliniamentul, Chişinău-Iaşi. Fortificaţiile de la Cotul Siretului, Focşani-Nămoloasa încercau să reziste în faţa unui asediu prelungit. Situaţia fiind crucială s-a luat hotărârea, ca Tezaurul României să fie ascuns lângă Mănăstirea Tismana, situată într-o zonă montană izolată, la 32 de km. Vest de Tg. Jiu, după ce oficialii din Elveţia şi Turcia au refuzat să-l primească. Strategia s-a numit Operaţiunea Neptun.
Pe cale de consecinţă, cele 242 de tone, sub formă de lingouri de aur ambalate în lăzi de lemn au plecat cu trenul la Tg. Jiu şi de acolo, până la Tismana, cu ajutorul unor camioane de tip Skoda-Tatra. Aurul a provenit de la statul German, în urma tranzacţiei cu produse din petrol necesare Campaniei din Est (numele celui care a avut acel merit, nu avem voie să-l pomenim. A murit la Aiud). După ce întreaga cantitate a fost depozitată într-o peşteră, intrarea a fost betonată pentru a semăna cu decorul din jur. Secretul a durat trei ani. Locul depozitării a fost deconspirat de comuniştii locali. Aurul nu a plecat direct la Moscova. Între 1 ianuarie şi 4 februarie 1947 a fost adus la Bucureşti în 21 de vagoane. După aceea a intrat în iureşul plăţii despăgubirilor.
Comuniştii locali şi complicii lor, pe post de denunţători au primit recompense mari
- Adrian Mironescu, din contabil-casier a fost avansat director;
- Ioan Marina, fost preot comunal a fost promovat Patriarh sub numele de Justinian;
- Mihail Roşianu, învăţător ca pregătire a ajuns ministru adjunct al Culturii, ambasador la Sofia şi Budapesta, deputat în Marea Adunare Naţională;
- Constantin Hagiu, tâmplar de meserie a ocupat fotoliul de adjunct în Ministerul Agriculturii şi director al Muzeului Luptei Revoluţionare, lista fiind ceva mai lungă.
Note : Ion M. Ioniţă, Rev. Historia, prof dr. Sorin Oane, Cristian Păunescu, consilier B.N.R.
Partea a III-a
Zborul sau Survolul cotidian
Din relatările lt. comandor (maior) de Aviaţie, Constantin Mărinică, cu ani în urmă am aflat, evident la modul şoptit, cum se transporta zilnic, în URSS, aurul rezultat de la Minele din Brad şi Abrud. Operaţiunea se făcea cu avioane biplan de mici dimensiuni, Antonov-2 şi Polikarpov-2, care aterizau şi decolau de pe orice suprafaţă nivelată de teren cu iarbă. Piloţii sovietici se numeau Vitalie Tărâţă şi Arcadie Ţirigan, vorbitori de română. Zilnic aşteptau ieşirea minerilor din tură, care erau controlaţi corporal, rectal şi obligaţi să se spele pe cap, în lighean, pentru a verifica dacă părul conţine praf de aur. După aceea, cu toată cantitatea extrasă în acea zi, care putea fi de câteva sute de grame decolau în direcţia Rahău (Rakhiv), localitate din Republica Sovietică Socialistă Ucrainiană situată la 47 de km. Nord-Est de Sighetul românesc.
Final
Analizând perioada de după 1990, în urma unui calcul atent rezultă că timp de 26 de ani (1990-2016) Imperiul Transnaţional a scos din ţară 1.610 miliarde de euro, adică, 46.000 de tone de aur sau 4,73 de tone pe zi. Suma a crescut faţă de anul 2016, data acestui calcul ascuns vederii. La 31 decembrie 2016 rezervele de aur ale României erau de 104 tone, adică 3,5 miliarde de euro.
Ion Anton Datcu, august 2025, Laval, Qc. Canada
