The ‘Toronto Protocols’ or how the Fall of Nations can be made by design (English version at the end of this article)
De prea multe ori ni s-a spus că oamenii fac istoria. Și de prea multe ori istoria noastră a fost acoperită, ascunsă, falsificată. Adevărul e că oamenii nu știu ce fel de istorie fac. Marile evenimente care au schimbat radical cursul istoriei nu au fost făcute de către mase.
Dacă privim înapoi la evenimentele secolului trecut, pe care le-au adus regimurile totalitare și folosirea armelor nucleare, sau la cele de la începutul epocii moderne, revoluțiile americană și franceză, putem observa cu ușurință lipsa uriașă de spontaneitate a maselor moderne hipnotizante care au reacţionat doar la câteva lozinci ale liderilor lor şi care au servit drept instrument pentru scopurile lor politice.
Principala caracteristică a evenimentelor moderne este că le lipsește neprevăzutul pentru a fi considerate evenimente adevărate. Aceste evenimente nu sunt evenimente-proces, în felul în care Alexis de Tocqueville a văzut Revoluția Franceză. Ca un proces de continuitate în care vechiul regim (fr. l’Ancien Régime) este înlocuit cu unul nou, deci care ar putea fi derivate printr-un lanț cauzal. Nici simple rupturi de tradiție, cum a gândit François Furet despre aceeași Revoluție. Mai curând niște evenimente false, roadele ciudate ale unor înscenări teribile, montate din culise de un mic grup de oameni (vezi François Furet).
O reuniune secretă la Toronto pentru Planul „Căderea Națiunilor”
Pentru istorie, Revoluția Franceză, care a preluat modelul revoluționar de la cea engleză și americană, a însemnat sfârșitul monarhiei absolutiste odată cu crearea monarhiei constituționale și mai târziu a Republicii. Pentru marea majoritate a oamenilor care au participat la ea, acesta a fost începutul unei așa-zise „libertăți”. Pentru societatea secretă a Iluminismului, masoneria, care de atunci trage sforile din spatele cortinei, abolirea vechiului regim în numele unei Novus ordo seclorum a fost doar o mică parte a unui plan mult mai mare.
În „Protocoalele de la Toronto”, jurnalistul canadian Serge Monast a expus foarte bine acest Plan, ca și prin alte scrieri și apariții publice. Protocoalele se bazează pe documentele a două reuniuni de la cele mai înalte niveluri ale Francmasoneriei anglo-saxone care au avut loc la Toronto, la sfârșitul lunii iunie ’67, ’85. Nu se știe cum Monast a avut acces la aceste documente a căror autenticitate nu am nicio îndoială că este reală. Deoarece conținutul lor este destul de lung pentru a fi inclus într-un articol, voi încerca să-l rezum aici urmărind ideile principale și analizându-le, să le pun în relație cu fapte, evenimente actuale. Din acest motiv, îmi invit cititorii să le citească integral.
Este vară și la sfârșitul lunii iunie 1967, unul dintre grupurile Francmasoneriei anglo-saxone din Toronto (numit 6.6.6.) s-a întâlnit în secret pentru pregătirile finale ale Planului „Căderea Națiunilor”. Această reuniune extrem de secretă a avut loc în timp ce, la Ottawa, s-au făcut pregătirile pentru „Centenarul Confederației”; și, în Statele Unite, a izbucnit mișcarea „Flower Power” ca reacție la războiul din Vietnam. Aceasta va promova „sfârșitul tuturor războaielor, moartea trecutului și a tuturor valorilor morale asociate cu acesta, moartea familiei tradiţionale, deschiderea celor mai diverse experiențe sexuale, naşterea mişcărilor pentru pace şi ecologie etc…” (Serge Monast, Protocoalele de la Toronto, 1995, p. 7, 44).
Mișcarea „Flower Power”, care este o mișcare hippie, a luat naștere ca fenomen în America prin anii ’60. Într-un context în care agențiile guvernamentale ale vremii împreună cu Națiunile Unite au dezvoltat programe pentru „Controlul minții”, remarcă Monast (cu referire la aceasta, vezi și Truthstream Media, Documentarul „The Minds of Men”, 17 dec. 2018).
Pornind de la programele „Mind Control” din anii ’60, care nu i-au vizat doar pe americani, liderii globali dezvoltă de atunci politici publice și strategii comune pentru un control mai bun asupra populației mondiale.
Prima reuniune secretă de la Toronto, din iunie ’67, a fost organizată tocmai în acest scop. De către grupul Illuminati cu denumirea apocaliptică 6.6.6 reprezentând „cei care conduc cele mai mari șase bănci din lume, cele mai mari șase consorții energetice de pe planetă (inclusiv partea petrolieră) și cele mai mari șase consorții agroalimentare (care include controlul principalelor drumuri alimentare ale lumii)”; deci, de către cei mai înalți finanțatori internaționali, care s-au întâlnit în Canada pentru a concepe o „strategie comună” pentru obținerea controlului absolut asupra comerțului mondial, a armelor energetice și a alimentelor (din care companiile farmaceutice cu piața globală a vitaminelor și vaccinurilor fac de asemenea parte).
Dacă Planul și strategia lui reușesc, scrie Monast, acest lucru ar trebui să ducă la capturarea puterii globale de către elită în anii ’70, ’80, pentru implementarea unei Noi Ordini Mondiale. Într-o prezentare înregistrată, el menționează că Planul ar fi trebuit să fie împlinit până în anul 1983. Nu știm dacă elita a preluat sforile puterii mondiale în acești ani sau mai târziu. Dar aceștia vor fi anii, alături de cei care vor veni, când înflorește mișcarea de mediu născută din mișcarea hippie a anilor ’60, ’70; și când America devine mai mult un fel de stat socialist prin politicile adoptate de regionalism. De atunci, un vânt ciudat bate peste tot în lume (vezi The Greatest Hoax – a transcript of a taped presentation by Serge Monast, pe site-ul sweetliberty.org. De asemenea Alex Jones, Documentarul „America Destroyed by Design”, 1998).
Pâine și circ
„Panem et Circense”: este titlul primului document al Planului Roșu. De asemenea, o zicală veche folosită de împărații romani pentru a arăta cum au condus mulțimile, oferindu-le mâncare și distracție, făcându-i astfel pe oameni să-și piardă voința de a participa la viața publică. Iar anii care au venit au fost anii pâinii și ai circului.
Planul Roșu descrie întreaga strategie care ar trebui să ducă la Căderea Națiunilor. În introducere, ni se spune că „toate perioadele istorice care au dus la declinul civilizațiilor au fost destul de marcate, fără excepție, de „Spiritul poporului rătăcitor” ” (Serge Monast, 1995, p. 8). Ei bine, acest „spirit rătăcitor” creat artificial de elită, în același mod în care împărații romani stăpâneau asupra populației oferindu-le pâine și circ, toate formele de distracție, îl va face pe om să ajungă la ideea că este modern și că acesta este noul lui mod de viață.
Pentru a atinge acest scop, elita a preluat controlul asupra tuturor canalelor media (radio, televiziune, ziare) care formează un sistem prin care se proiectează viziunea sa asupra lumii transmițându-și totodată influențele către toate straturile societăților occidentale. Schimbând într-un mod radical până-n profunzime politica, sistemul juridic, educația, orientarea generației următoare, a societăților viitoare.
În al doilea rând, prin ștergerea relației cu trecutul. Împinse într-o mișcare globală, masele moderne nu mai păstrează amintiri istorice, nici nu au conștiința a ceea ce fac și repetă erorile trecutului. Dar miza în acest joc politic este mult mai mare de atât. Ceea ce se urmărește, de fapt, este distrugerea relației cu moștenirea iudeo-creștină. Acest proces distructiv are loc pe două niveluri. Mai întâi începe cu distrugerea celulei familiei tradiționale și continuă cu distrugerea societății per ansamblu.
Elita globală cu bancherii săi internaționali care dețin puterea asupra mass-mediei, cei mai înalți finanțatori internaționali care controlează comerțul mondial, armele energetice și alimentele, cu ofițerii superiori ai lojilor lor, alături de birocrații de sub comanda lor, spulberă acest nucleu vital, piatra de temelie a moștenirii iudeo-creștine pe care s-a întemeiat cultura și civilizația occidentală.
În cele din urmă, acest aparat anonim care nu poate fi văzut la fel ca o fantomă și care formează un Guvern ascuns în cadrul guvernelor, altfel spus deep state, va face cu „mâna sa invizibilă” să dispară clasa de mijloc prin nivelarea tuturor indivizilor, lăsând în urmă doar o societate de stăpâni și animal-mase:
„Prin urmare, în această perioadă a anilor 1970, în care agenţii noştri se vor infiltra peste tot în diversele sfere ale societăţii pentru a o face să accepte noile noastre norme în materie de învăţământ, drept legal, social şi politic, vom veghea la răspândirea în jurul lui a unui climat economic de încredere.
Muncă pentru toţi; deschideri de credite pentru toţi; distracţii pentru toţi – acestea vor fi devizele noastre pentru crearea iluzorie a unei noi clase sociale: „Clasa Mijlocie”. Căci, o dată atinse obiectivele noastre, vom face să dispară această „Clasă” de mijloc, situată între săracii seculari şi noi, bogaţii, tăindu-i definitiv orice mijloc de supravieţuire” (p. 13. Vezi și versiunea din limba engleză a Protocoalelor pe stateofthenation.co.).
Sub Manifestul de glorificare a Statului ca Dumnezeu și sub o falsă democrație, vor da noi Carte ale Drepturilor și Libertăților, vor transforma excepțiile, dreptul minorităţilor într-o regulă generală, adopta noi legislații pentru a scoate copiii din custodia părinților, se vor înființa mai multe Birouri pentru Protecția Copiilor față de autoritatea părintească, astfel încât copiii să nu mai fie ai propriei familii, ci ai statului mondial.
Prin această falsă eliberare a omului de trecutul său, va fi transferat(ă) rolul, autoritatea parentală către stat, ruinând astfel unitatea familiei occidentale. Pentru aceasta, va fi schimbat curriculum-ul educațional, infiltrându-se Sistemul Educațional al Națiunilor Unite sub acoperirea Modernismului, Evoluției și Eliberării Sexuale. Făcând să dispară din școli predarea religiei, istoriei, educației civice. Sună ca ultima Rezoluție a Parlamentului European din 24 iunie 2021 privind situația sănătății și a drepturilor sexuale și reproductive în UE, „Minunata lume nouă” a lui Aldous Huxley sau căderea Imperiului Roman:
„După ce au cunoscut, fără limite, liberalizarea moravurilor, abolirea moralei şi, cu alte cuvinte, rătăcirile spiritului, au cunoscut „Criza economică”, iar apoi, războiul.”, „Nu la fel s-a întâmplat şi cu Imperiul Roman la apogeul său şi cu toate civilizaţiile asemănătoare, pe parcursul istoriei?” (Serge Monast, 1995, pp. 9, 12)
Acest lucru cu siguranță nu este nou. Dacă călătorim puțin cu mintea în timp amintindu-ne de acele evenimente moderne din secolul trecut, ne dăm seama că asta s-a mai întâmplat. Că istoria se repetă cumva. Această viziune milenară a unei societăți fără clase sau a supraoamenilor și suboamenilor (germ. Übermenschen und Untermenschen), cu venirea unei Noi Vârste, și anume a Epocii de Aur, a fost deja profețită de comunism și național-socialism.
Ceea ce este nou, fără precedent în istoria omenirii, este doar această dimensiune uriașă a mișcării globale în care astăzi sunt integrate masele (post)moderne, acest amestec ciudat, simbioză de neo-comunism și -nazism (sau fascism), într-o nouă formă de ideologie. Am cunoscut o dictatură totalitară sub comunism și național-socialism, dar nu sub capitalism. Ne-am putea întreba aici dacă Epoca de Aur nu a venit în timpul lui Stalin și Hitler, de ce ar veni acum? Nu trebuie să uităm că capitalismul este doar fratele mai mare al comunismului ca fantomă.
„Zorii roșii” ai unei noi ere digitale
„Aurora roșie”: este titlul celui de-al doilea document. Optsprezece ani mai târziu, elita globală sau grupul celor 6.6.6 s-au reunit din nou la Toronto, tot la sfârșitul lunii iunie, în 1985, pentru a stabili pașii finali ai Planului „Căderea Națiunilor”, cu preluarea puterii internaționale de către Națiunile Unite. Pentru aceasta, elita trebuie să preia controlul asupra FMI, GATT, Comitetului de la Bruxelles, NATO, ONU și alte organizații internaționale.
Astfel, cu ajutorul Agenților săi infiltrați din sistemul birocratic, cu resursele lor financiare colosale și cu sprijinul celor mai mari corporații controlate financiar tot de ei, vor impune o Nouă Ordine Mondială prin intermediul Științei și Tehnologiei. Prin implementarea unei „lumi a calculatoarelor” și construirea unui fel de „Autostradă internațională” în care toate aceste mașinării vor fi interconectate într-o realitate augmentată. În acest fel, ei vor obține controlul direct și total asupra indivizilor de pe această planetă prin utilizarea computerelor și unificarea lor electronică într-o vastă Rețea Globală, și anume World Wide Web.
„Aceste aparate fără patrie, fără culoare, fără religie, fără apartenenţă politică”, care „nu posedă nici conştiinţă, nici un fel sau altul de morală” și care „au avantajul de a înlocui milioane de persoane individuale” reprezintă piatra de temelie a noii ordini, cu care elita va crea „sclavii perfecți” prin unificarea inteligenței artificiale cu creierul uman (p. 16).
Pe vremea când avea loc această reuniune, smartphone-urile sau aplicațiile Social Media precum Facebook, Twitter și LinkedIn nici măcar nu existau. Dar acesta este începutul Agendei Transumanismului. Cine crede că transumanismul este doar o chestiune de discuție din ultimii ani se înșeală amarnic. Nu, începe de aici în Toronto și de la multe alte întâlniri secrete ale baronului Rothschild, de la proiectul MK Ultra din anii ’60 pentru „Controlul Minții”. Cu toți acești oameni afiliați la Liga Națiunilor, la Banca Mondială și la Fondul Monetar Internațional (FMI), la Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT), la programul educațional UNESCO, care discută de zeci de ani ce fel de societate ar dori să construiască după al Doilea Război Mondial (vezi Conférence à Londres pour la création de l’UNESCO, de pe INA Histoire).
Începe chiar mai devreme, cu prelegerea „Creierul și mecanismul său” a lui Sir Charles Sherrington din 1933 și cercetările lui Alan Turing privind informatica și inteligența artificială. De fapt, originile sale merg chiar mai departe de atât în istorie. Până la filozofia iluminismului de mai târziu a fiziologilor J.B. Lamarck, J.B. d’Alembert, Denis Diderot și Pierre Cabanis, când importanța corpului uman și a creierului crește în raport cu spiritul, iar omul începe să fie văzut mai mult prin prisma mecanismului său biologic, ca o masă de celule.
Așadar, preocuparea societății iluministe de a crea o minte universală era deja acolo în timpul Revoluției Franceze. Astăzi am numi-o conștiința globală sau colectivă a unei minți de stup, ceea ce înseamnă:
„Proprietatea unei aparente simțiri într-o colonie de insecte sociale care acționează ca un singur organism, fiecare insectă îndeplinind un rol specific pentru binele grupului; 2. a) o conștiință colectivă, asemănătoare cu comportamentul insectelor sociale, în care un grup de oameni devin conștienți de comunitatea lor și gândesc și acționează ca o comunitate, împărtășindu-și cunoștințele, gândurile și resursele: mintea globală a stupului care a apărut odată cu site-uri ca Twitter și Facebook; b) o astfel de mentalitate de grup caracterizată prin conformitate necritică și pierderea simțului individualității și a răspunderii personale” (vezi definițiile minții-stup pe Truthstream Media, 8 octombrie 2018).
De aceea, oameni precum Bill Gates, Ray Kurzweil, Eric Schmidt, Mark Zuckerberg, Ben Goertzel sau Regina Dugan, întreaga elită de la Davos și din Silicon Valley, au împins atât de mult această Agendă a Transumanismului în ultimii ani, făcând lobby pe principalele canale mass-media pentru toate aceste dispozitive moderne precum smartphoneuri, microcipuri, tatuaje cu puncte cuantice, inclusiv 5G, fără de care nu ar fi posibilă crearea unei minți-stup și a unei rețele electronice globale pentru a transforma această lume într-un sat global (vezi Truthstream Media, oct. 14, 2018).
Smartphone-urile nu vor face oamenii mai inteligenți. Și cu siguranță nu sunt o extensie a noastră, a ceea ce suntem. Microcip-urile sau tatuajele invizibile de pe mână nu ne vor transforma în super-eroi ca în filmul Matrix. 5G nu ne va ușura viața. „Tastând direct din creierul tău, decodând acele gânduri pe care deja am decis să le împărtășim” într-un viitor ciudat, așa cum susține fostul director DARPA Regina Dugan, doar va invada ultimul colț al intimității noastre, îți va hăckui creierul. Ne va transforma în ceea ce spun Protocoalele de la Toronto: „sclavi perfecți”.
Prin aceste dispozitive moderne, omul nu va mai fi uman, nici măcar un animal de masă, ci o insectă socială sau un cyborg într-o realitate augmentată, generată de inteligența artificială. Parafrazându-l pe George Orwell, vom pierde chiar și cei câțiva centimetri cubi din interiorul creierului nostru, împreună cu libertatea gândirii, fără de care nu poate fi posibilă viața spiritului.
Am putea spune că trăim vremuri apocaliptice. Dar, mai ales, trăim acele vremuri în care guverne-marionetă care pretind că știu ce este bine pentru umanitate și ne fac să credem că vor binele pentru noi au descoperit metodele și mijloacele de a distruge omul și de a-l transforma în altceva, să-l omoare mai puţin în carne și oase, şi mai mult în duh.
În loc de concluzii: Cine câștigă din jocul World Wide Web?
Mulți dintre noi încă nu văd pericolul care vine. Și mi se pare incredibil. Că ne îndreptăm din ce în ce mai repede spre realitatea virtuală, dominată de mașini. De la o societate fără clase la o societate fără numerar. Sau, mai bine spus, am fost mișcați. Pentru care nu suntem deloc pregătiți. Deoarece în spatele nostru nu există niciun fel de experiență în realitatea augmentată. Despre cum am putea să trăim, să supraviețuim într-o astfel de Lume Nouă.
Cine va beneficia cel mai mult de pe urma distrugerii clasei de mijloc și care ar fi câștigătorii și învinșii din jocul World Wide Web?
După cum reiese din „Protocoalele de la Toronto”, nimeni care reprezintă o rentabilitate exploatabilă pentru elită și corporațiile sale conducătoare nu va putea scăpa de la obținerea profitului (Serge Monast, 1995, p. 17). În Germania, filialele Băncii Naţionale Volks au fost închise în unele sate. Nu există nici măcar o singură urmă de bancomate. Acest lucru afectează doar persoanele care încă folosesc numerar. Dar bancherii centrali și marile corporații financiare par să ignore această realitate. Pentru ei este mult mai important profitul.
„Better than Cash Alliance” din New York, sprijinită de corporațiile Visa și Mastercard și de Fundația Gates, care face lobby pentru această societate fără numerar, susține că nu există o a doua opțiune pentru plățile noastre zilnice în afara digitalului. Ei spun că toți trebuie să folosim digitalul, să trăim în această societate fără numerar. Lăsându-ne nicio libertate de alegere. Ei nu spun că poți folosi în continuare cash-ul ca a doua opțiune dacă nu vrei să folosești modalitatea digitală de plată, ceea ce ar fi destul de diferit. De ce există atâta grabă ca noi toți să ne alăturăm acestei mișcări globale și să intrăm în această nouă eră digitală? De la hacking-ul creierului până la hacking-ul economiilor noastre este doar un mic pas. Nu ar fi mult mai înțelept să rămânem în afara ei (Deutsche Welle, 21 nov 2018).
Evident că din aceste modalități moderne de plată câștigă doar bancherii centrali alături de marile corporații financiare, nu oamenii săraci sau clasa de mijloc care se prăbușește de la inflația din ultimii ani. Capitalul superflu i-a făcut pe bogați mai bogați, a condus la criza economică actuală, a hrănit băncile private din paradisurile offshore, a adus zorii de foc, sângerii, ai unei noi ere (Deutsche Welle, 5 iul 2017. Vezi și Timeline, 20 aug 2019).
Ana-Maria Caminski
Corespondent in Romania, pentru NASUL TV Canada
The ‘Toronto Protocols’ or how the Fall of Nations can be made by design
Too often we have been said that people make history. And too often our history has been covered up, hidden, falsified. The truth is that people don’t know what kind of history are making. Grand events that changed in a radical way the course of history was not made by the masses.
If we look back at the events of the last century, which the totalitarian regimes and the use of nuclear weapons have brought, or to those from the beginning of the modern epoch, the American and French Revolutions, we can easily notice the huge lack of spontaneity of the mesmerizing modern masses that only reacted to a few slogans of their leaders and which served as a tool for their political goals.
The main characteristic of modern events is that they lack the unforeseen in order to be considered true events. These events are not process-events, in the way Alexis de Tocqueville saw the French Revolution. As a process of continuity in which l’Ancien Régime is replaced by a new one, so which could be derived by a causal chain. Nor merely breakings from tradition, how François Furet thought regarding the same Revolution. Rather some fake events, the strange fruits of some terrible staging, mounted behind the scenes by a small group of people (see François Furet).
A secret reunion in Toronto for the ‘Fall of Nations’ Plan
For history, the French Revolution, which took over the revolutionary model from the English and American ones, has meant the end of absolutist monarchy once with the creation of constitutional monarchy and later of the Republic. For the vast majority of people that participated in it, this was the beginning of a so-called ‘freedom’. For the Enlightenment secret society, Freemasonry, who has been pulling the strings behind the curtain ever since then, the abolishment of Ancient Regime in the name of a Novus ordo seclorum was just a small part of a much bigger plan.
In ‘Toronto protocols’, the Canadian journalist Serge Monast has exposed very well this Plan, as through other writings and public apparitions. The Protocols are based on the documents of two reunions from the highest levels of Anglo-Saxon Freemasonry that took place at Toronto, in late June, of the years ’67, ’85. Is not known how Monast had the access to these documents of which authenticity I have no doubts it is real. Because their content is quite long to be included in an article, I will try to summarize here by following the main ideas and analyzing them, to put them in relation to current facts, events. For this reason, I invite my readers to integrally read them.
It’s summer and in the late June of 1967, one of the groups of Anglo-Saxon Freemasonry from Toronto (called 6.6.6.) has met in secrecy for the final preparations of the ‘Fall of Nations’ Plan. This top-secret reunion has taken place while, in Ottawa, have been made preparations for the ‘Centenary of the Confederation’; and, in the United States, has broken out the ‘Flower Power’ movement as a reaction to Vietnam War. That will promote “the end of all wars, death of the past, and of all moral values associated with it, the death of the traditional family, the openness for the most diverse sexual experiences, for the peace and ecologic movements, and so on” (Serge Monast, Toronto protocols, 1995, pp. 7, 44).
The ‘Flower Power’ movement, which is a hippie movement, has been born as a phenomenon in America by the ’60s. In a context in which the governmental agencies of the time together with the United Nations have been developing programs for ‘Mind Control’, remarks Monast (with reference to this, see also Truthstream Media, ‘The Minds of Men’ Documentary, Dec 17, 2018).
Starting from ‘Mind Control’ programs of the ’60s, which did not target only the Americans, the global leaders have been developing since then public policies and common strategies for better control over the world population.
The first secret reunion from Toronto, of June ’67, was organized precisely with this purpose. By the Illuminati group with the apocalyptic name 6.6.6 representing “those who run the 6 largest banks in the world, the 6 largest energy consortia on the planet (including the oil part), and the 6 largest consortia of agri-food (which includes the control of the main Food Roads of the World)”; so, by the most senior international financiers, that have met in Canada to design a ‘common strategy’ for getting the absolute control over the world trade, energy weapon, and the food (of which the pharmaceutical companies with the global market for vitamins and vaccines are a part also).
If the Plan and its strategy succeed, writes Monast, this should lead to the capture of the global power by the elite in the ’70s, ’80s, for implementing a New World Order. In a taped presentation, he mentions that the Plan should have been fulfilled by the year 1983. We don’t know if the elite took the strings of the world power these years or later. But these will be the years, alongside those that will come, when the environment movement born from the hippie movement of the ’60s, ’70s, blooms; and when America becomes more a kind of a Socialist state via Regionalism adopted policies. Since then a strange wind blows all over the world (see The Greatest Hoax – a transcript of a taped presentation by Serge Monast, on the website of sweetliberty.org. Also, Alex Jones, ‘America Destroyed by Design’ Documentary, 1998).
Bread and circus
‘Panem et Circense’: is the title of the Red Plan first document. It’s also an old saying used by Roman emperors to show how they ruled the crowds, by giving them food and entertainment, thus making people lose the will to participate in public life. And the years that have come were the years of bread and circus.
Red Plan describes the full strategy that should lead to the Fall of Nations. In the introduction, we are told that “all the historical periods that have led to the decline of civilizations were quite marked, without exception, by ‘the Spirit of the Wandering people’ ” (Serge Monast, 1995, p. 8). Well, this ‘wandering spirit’ artificially created by the elite, in the same way, that the Roman emperors ruled over the population by offering them bread and circus, all forms of entertainment, will make man arrive at the idea that he is modern and that this is his new way of life.
To achieve this goal, the elite has taken the control of all media channels (radio, television, newspapers) that form a system by which is projected its world vision transmitting also its influences to all the layers of Western societies. Changing in a radical way until in-depth the politics, legal system, education, the orientation of the next generation, of future societies.
Second, by erasing the relation with the past. Pushed into a global movement, the modern masses do not keep any more historical memories, neither have the conscience of what are they doing, and repeats the errors of the past. But the stake in this political game is much bigger than that. What is being pursued in fact is to ruin the relation with Judeo-Christian heritage. This destructive process happens on two levels. First, it begins with the destruction of the traditional family cell and continues with the destruction of society overall.
The global elite with his international bankers that hold the power over the media, the most senior international financiers that control the world trade, energy weapons, and the food, with the Senior Officers of their lodges, alongside the bureaucrats under their command, shatters this vital nucleus, the cornerstone of the Judeo-Christian heritage on which was founded the Western culture and civilization.
Finally, this anonymous apparatus which cannot be seen just like a ghost and that forms a hidden Govern within governs, otherwise said deep state, will make with his ‘invisible hand’ to disappear the middle-class by leveling all the individuals, leaving behind only a society of the masters and animal-masses:
“Therefore during this period of ’70 years where our agents will infiltrate all over the different spheres of the Society to accept our new standards in Education, Legal Law, Social Policy and we will make sure to spread him around an economic climate of confidence.
Labour for all, the opening of Credit for all; Leisure for all-will be our bogie for the illusory creation of a new social class: the ‘Middle Class’. Because once our objectives reached, the ‘Class’ in the middle, between the secular poor, and we the rich, we will definitely remove by cutting off all means of survival” (p. 13. See also the English version of the Protocols on stateofthenation.co.).
Under the Manifesto of glorifying the State as a God and under a false democracy, will give new Charters of Rights and Freedoms, transform the exceptions, the right of minorities in a general rule, adopt new legislation to get the children out from their parents’ custody, they will set up multiple Offices for the Protection of Children from their parental authority so that children will no longer be children of their own family, but the children of the world state.
Through this false liberation of man from his past, will be transferred the parental role, authority to the state, ruining so the unity of the Western family. For this, will be changed the educational curriculum, infiltrating the Education System of the United Nations under the covering of Modernism, Evolution, and Sexual Liberation. Making to disappear from schools the teaching of religion, history, civic education. Sounds like the latest European Parliament resolution of 24 June 2021 on the situation of sexual and reproductive health and rights in the EU, ‘Brave New World’ of Aldous Huxley, or the fall down of the Roman Empire:
“After having experienced, without limitation, the liberation of the morals, the abolition of the morality (in other words, the wandering of the spirit), they experienced the ‘Economic Crisis’ and then the ‘War’.”, “Had it not been so in the Roman Empire at its height, and similar to all civilizations throughout history?” (Serge Monast, 1995, pp. 9, 12)
This is certainly not new. If we travel a little bit with our mind in time remembering those modern events of the last century, we realize that this has happened before. That history repeats somehow. This millenary vision of a society without classes or of the Übermenschen und Untermenschen, with the coming of a New Age, namely of the Golden Age, has been already prophesied by Communism and National-Socialism.
What it’s new, unprecedented in the history of mankind, is only this huge dimension of the global movement in which today are integrated the (post)-modern masses, this strange mixture, symbiosis of neo-Communism and -Nazi (or fascism) into a new form of ideology. We have known a totalitarian dictatorship under Communism and National-Socialism, but not under Capitalism. We could ask here if the Golden Age did not come while of Stalin and Hitler, why would come now? We don’t have to forget that Capitalism is only the elder brother of Communism as a ghost.
The ‘Red Dawn’ of a new digital era
The ‘Red Dawn’: is the title of the second document. Eighteen years later, the global elite or the group of those 6.6.6 have reunited again in Toronto, also at the end of June, in 1985, to establish the final steps of the ‘Fall of Nations’ Plan, with the takeover of international power by the United Nations. For this, the elite must take control over IMF, GATT, Brussels Committee, NATO, UN, and other International Organizations.
Thus, with the help of their Infiltration Agents from the bureaucratic system, with their colossal financial resources, and with the support of the largest corporations financially controlled by them also, will impose a New World Order by the means of Science and Technology. Through the implementation of a ‘world of computers’ and building of a kind of ‘International Highway’ where all these machines will be interconnected into augmented reality. In this way, they will obtain direct and total control over the individuals from this planet by the use of computers and their electronic unification into a vast Global Network, namely the World Wide Web.
‘These machines without country, without color, without religion, without political affiliation’, that ‘have neither conscience nor any moral’, and that ‘have the advantage of replacing millions of people’, represents the cornerstone of the new order, with which the elite will create the ‘perfect slaves’ by the unification of AI with the human brain (p. 16).
At the time when this reunion took place, Smartphones or Social Media apps like Facebook, Twitter, and LinkedIn were not even existed. But this is the beginning of Transhumanism Agenda. Who thinks Transhumanism is only a matter of discussion of the last years is sorely mistaken. No, it starts from here in Toronto and from many other secret meetings of Baron Rothschild, from the MK Ultra project of the ’60s for ‘Mind Control’. With all these people affiliated at the League of Nations, to the World Bank and International Monetary Fund (IMF), the General Agreement on Tariffs and Trade (GATT), to the UNESCO educational program, that has been discussing for decades what kind of society they would want to build after WWII (see Conférence à Londres pour la création de l’UNESCO, from INA Histoire).
Even earlier begins, with the lecture ‘The brain and its mechanism’ of Sir Charles Sherrington from 1933 and Alan Turing’s research on computer science and artificial intelligence. Actually, its roots go even further than that in history. Up to the later Enlightenment philosophy of the physiologists J.B. Lamarck, J.B. d’Alembert, Denis Diderot, and Pierre Cabanis, when the importance of the human body and brain grows in rapport with the spirit, and the man starts to be seen more through the prism of his biological mechanism as a mass of cells.
So, the concern of the enlightenment society for creating a universal mind was already there while of the French Revolution. Today we would call it the global or collective conscience of a hive-mind which means:
“The property of apparent sentience in a colony of social insects acting as a single organism, each insect performing a specific role for the good of the group; 2. a) a collective conscience, analogous to the behavior of social insects, in which a group of people become aware of their commonality and think and act as a community, sharing their knowledge, thoughts, and resources: the global hive mind that has emerged with sites like Twitter and Facebook; b) such a group mentality characterized by uncritical conformity and loss of a sense of individuality and personal accountability” (see the definitions of hive-mind on Truthstream Media, Oct 8, 2018).
That’s why people like Bill Gates, Ray Kurzweil, Eric Schmidt, Mark Zuckerberg, Ben Goertzel or Regina Dugan, the whole Davos elite and of Silicon Valley, have been pushing so hard this Transhumanism Agenda last years, by lobbying on the mainstream media channels for all these modern devices like smartphones, microchips, quantum-dot tattoos, inclusive 5G, without which would not be possible the creating of a hive-mind and of a Global Electronic Network to transform this world into a Global village (see Truthstream Media, Oct 14, 2018).
Smartphones will not make people smarter. And certainly are not an extension of ourselves, of who we are. Microchips or invisible tattoos on the hand will not transform us into super-heroes like in The Matrix movie. 5G will not make our life easier. ‘Typing directly from your brain, by decoding those thoughts that we have already decided to share’ in a strange future, like the ex-director DARPA Regina Dugan sustain, only will invade the last corner of our privacy, hack your brain. Transform us into what the Toronto Protocols says: ‘perfect slaves’.
By these modern devices, man will be no longer human, not even an animal-masses, but a social insect or a cyborg into augmented reality, generated by AI. Paraphrasing George Orwell, we will lose even the few cubic centimeters inside our brain, together with the freedom of thought, without which cannot be possible the Life of the Mind.
We could say that we live in apocalyptic times. But, most of all, we live in those times in which puppet-governments who pretend to know what is good for humanity and makes us believe they want the good for us have discovered the methods and means to destroy man and to transform it into something else, to kill him less in his flesh and bones, and more in his spirit.
Instead of conclusions: Who wins from the World Wide Web game?
Many of us still do not see the danger that is coming. And I find this incredible. That we are been moving faster, and faster, towards virtual reality, dominated by machines. From a classless society to a cashless society. Or, better said, we have been moved. For which we are not prepared at all. Because behind us there’s no kind of experience in augmented reality. About how we could live, survive in such a New World.
Who will benefit most from the destruction of the middle class and which would be the winners and the losers in the World Wide Web game?
As it turns out from the ‘Toronto Protocols’, no one who represents an exploitable rentability for the elite and its ruling corporations won’t be able to escape from getting their profit (Serge Monast, 1995, p. 17). In Germany, branches of the Volks National bank are been closed in some villages. There is not even a single trace of ATMs. This affects only the people that are still using cash. But the central bankers and financial big corporations seem to ignore this reality. For them, it’s much more important the profit.
The ‘Better than Cash Alliance’ from New York, supported by Visa and Mastercard corporations and Gates Foundation, which makes lobby for this cashless society, argues in terms that there is no second option for our daily payments outside of digital. They say we all must use the digital, live in this cashless society. Leaving us no freedom of choice. They don’t say you can still use cash as a second option if you don’t want to use the digital way of payment, which would be quite different. Why is there so much rush for all of us to join this global movement and enter this new digital era? From the hacking of your brain up to the hacking of our economies it’s just a small step. Wouldn’t be much wiser for us to stay out of it (Deutsche Welle, Nov 21, 2018).
Obvious that from these modern ways of payments, gain only the central bankers alongside financial big corporations, not the poor people or middle-class that is collapses since the inflation of last years. The superfluous capital got the rich much richer, led to the actual economic crisis, fed the private banks from offshore paradises, brought the lurid dawn of a new era (Deutsche Welle, Jul 5, 2017. See also Timeline, Aug 20, 2019).
References
DW Documentary ‘How the rich get richer – money in the world economy’. Germany: Deutsche Welle, Jul 5, 2017. YouTube.
DW Documentary ‘How cash is becoming a thing of the past’. Germany: Deutsche Welle, Nov 21, 2018. YouTube.
Dykes, Aaron, and Melissa. Brain-to-Brain Interface: The Next Gen Social Network. USA: Truthstream Media, Oct 8, 2018. YouTube.
Dykes, Aaron, and Melissa. Human 2.0 Is Almost Here: The Transhumanism Agenda Just Went Mainstream. USA: Truthstream Media, Oct 14, 2018. YouTube.
Dykes, Aaron, and Melissa. ‘The Minds of Men’ Documentary. USA: Truthstream Media, Dec 17, 2018. YouTube.
Furet, François. Reflecții asupra Revoluției franceze. București: Humanitas, 1992, pp. 32-33, 40-41. Print.
INA Histoire. Conférence à Londres pour la création de l’UNESCO. France: Institut National de l’Audiovisuel, Nov 16, 1945. YouTube.
Jones, Alex. ‘America Destroyed by Design’ Documentary, 1998. YouTube.
Monast, Serge. The Greatest Hoax – transcript of a taped presentation by Serge Monast. USA: on Sweetliberty.org. Web.
Monast, Serge. Protocoalele de la Toronto. Canada: publicat de International Free Press Agency, 1995. În România au apărut la Editura Samizdat, ediţie redactată de Michael A. Beaumont, traducere Nicolae Buhmeanu, și preluată de site-ul Academia.edu. Web, pdf.
Monast, Serge. The Toronto Protocols. Canada: published by International Free Press Agency, 1995. The text has been taken by stateofthenation.co. Web, pdf.
Timeline Documentary ‘How Britain’s Bankers Made Billions From The End Of Empire’. UK: Timeline – World History Documentaries, Aug 20, 2019. YouTube.