sâmbătă, iulie 4, 2020
Acasă Articole Editorial Primărița generală a capitalei-demagogie, ticăloșie și incompetență

Primărița generală a capitalei-demagogie, ticăloșie și incompetență

Promovarea pe criterii politice a dus la ocuparea funcțiilor publice de către oportuniști politici, slab pregătiți profesional, demagogi de cea mai joasă speță și, nu în ultimă instanță, ticăloși. Acești așa ziși demnitari au abuzat de puterea funcțiilor pe care le dețineau urmărind prosperitatea personală și ieșirea în evidență în vederea obținerii unor funcții și mai înalte. Rezultatele conducerii lor au fost de cele mai multe ori dezastruoase. 

În acest patern, se încrie și ascensiunea rapidă a Gabrielei Firea de la poziția unei jurnaliste mediocre la aceea de senator PSD, președinte al organizației Ilfov a PSD, primar general al capitalei, vicepreședinte la nivel national al PSD, cu aspirații la funcția de presedinte al României. 

Din momentul lansării în viața politică de vârf a României, domna Firea s-a remarcat prin discursuri demagogice, populiste, vorbărie goală, dezinformare și impertinență. Este bine cunoscută pentru logoreea verbală prin care își suprimă partenerii de discuții sau contracandidații în platourile posturilor de televiziune. Doamna primar își pune artileria verbală în mișcare atacând, mințind, dezinformând și denigrând ca o vrednică ucenică în ale jurnalismului practicat la postul de televiziune al lui Dan Voiculescu, Antena 3.

Pozează în mare jurnalistă si sunt probabil destui care o apreciază ca atare. De-a lungul anilor, am ascultat jurnaliști de mare valoare precum Barbara Walters, Christiane Amanpour, Oprah, etc., personalitati care au facut din ziaristică o artă. Gabriela Firea nici măcar nu se apropie de aceștia. Din România o consider o jurnalistă profesionistă pe doamna Carmen Avram. Reportajele ei pot fi comparate cu minunatul reportaj al lui John Steinbeck,“Eu si Charles descoperim America” și a lui Aristide Buhoiu,“Țara ogarului cenușiu”. În “Tara lui 10%” arată jaful care s-a facut in Romania la reparațiile de hidrocentrale. Regret că doamna Avram a dat dovadă de oportunism, a intrat în PSD și fost aleasă parlamentar european. Însă nu pot să nu o apreciez ca jurnalistă. 

În timpul campaniei prezidențiale Ponta-Iohanis pentru a-și susține candidatul a încercat să manipuleze opinia publică afirmând fără pic de decență că Iohanis a vândut copii în Canada pentru organe. O astfel de afirmație nu a fost credibilă nici pentru categoria cea mai puțin educată a electoratului PSD, vizat de altfel de doamna Firea. 

Trăiesc în Canada de aproape o jumătate de secol. Această țară, care ocupă cele mai înalte poziții în clasamentele care determină cel mai bun nivel de trai, acordă o atenție deosebită vieții de familie, protecției și îngrijirii copiilor care sunt și indicatori în realizarea acestor clasamente. Copiii cu excepționalități sunt integrați în școli alături de ceilalți copii lucrându-se cu ei pe baza unor planuri individuale de învățare. Pentru a li se asigura succesul școlar și integrarea în comunitate sunt sprijiniți de asistenți educaționali care sub coordonarea profesorului lucrează cu ei individual sau în grupuri mici. Dacă există cea mai mică suspiciune de abuz din partea părinților, este informată agenția care urmărește protecția copilului. Copilul este relocat, dat pentru îngrijire unor familii bine verificate până la finalizarea investigației. Părinții găsiți vinovați suportă rigorile legii putând fi privați de libertate și pierzându-și drepturile parentale. Dacă ar exista măcar suspiciunea că există cazuri ca cele prezentate de doamna Firea pentru a-l denigra pe domnul Iohanis, sunt sigur că s-ar introduce pedeapsa cu moartea, care în Canada nu există. 

Ca să promoveze la începutul carierei politice, primărița capitalei a dat din coate pentru a fi în preajma mai marilor zilei. Astfel la campania electorală din 2014 a fost purtătorul de cuvânt al lui Victor Ponta, pe care l-a susținut atacându-l mârșăvește pe Klaus Iohanis. După ce acesta a fost obligat să renunțe la funcția de prim-ministru, l-a părăsit imediat. A fost alături de Liviu Dragnea când acesta a fost pe val, promovând politic și fiind desemnată candidat al PSD la primăria capitalei. A început să îl critice când a simțit că poziția acestuia se clatină, dar s-a dat de partea lui din nou pentru a beneficia de fonduri pentru primărie. A susținut-o pe Viorica Dăncilă, afișându-se cu ea și lăudând-o când a fost numită prim ministru, dar a început să se distanțeze când aceasta a fost marginalizată. A organizat o gală pentru a o onora pe Simona Halep și s-a afișat alături de aceasta pe stadion pentru a câștiga capital electoral. Dar cum mai întotdeauna socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, a fost huiduită de zecile de mii de participanți. 

Cum a reușit Gabriela Firea să ajungă primar al capitalei când nimic nu o recomanda pentru această poziție? Este dintr-un oraș din Moldova și ea însăși afirma că la începuturile locuirii sale în București avea probleme să se orienteze după ce ieșea din casă. Nu avea experiență nici măcar în administrarea unei companii, darămite a unei metropole precum Bucureștiul. Gospodărirea unui oraș presupune o bună înțelegere a problemelor legate de infrastructură, furnizarea de servicii publice, urbanism, școli, spitale etc. Doamna Firea habar nu avea de problemele capitalei și ale bucureștenilor. A reușit să-și învingă candidații fiind susținută de PSD, unul dintre cele mai mari partide politice și ducând o campanie de minciună, dezinformare, denigrare. Tupeul de a candida în condițiile în care nu avea pregătirea necesară o introduce în rândul impostorilor. 

Doamna Firea nu poate fi acuzată de situatia dezastruoasa a sistemului de termoficare al Bucurestiului. Însă poate fi acuzată de incompetență și decizii proaste. De când a ajuns primar nu a facut nimic pentru rezolvarea problemelor de termoficare. A lăsat blocurile de locuinte fara caldură si apă caldă, oamenii ingheată de frig, dar doamna primar vorbeste că a fost sabotată! Doamna Firea propune înlocuirea unor tronsoane prin sudarea cap la cap a a țevilor de otel vechi cu cele noi. Nu știe că fiind atât de vechi și oxidate, țevile și-au pierdut toate caracteristicile, una dintre ele fiind sudabilitatea. Practic, este imposibil să sudezi o țeavă nouă cu una oxidată. Am fost cuprins de milă, dar și de revoltă văzând cum se încerca repararea avariilor în canalele de țevi. 

Există specialiști în țară care sunt sigur că au recomandat înlocuirea totală a țevilor oxidate cu țevi noi care să fie acoperite cu un strat protector împotriva oxidării premature și izolate corespunzător. Au făcut-o probabil, dar și-au bătut gura de pomană. Edilul capitalei își dovedește încă o data incompetența luând o decizie proastă. Economisește pe termen scurt bani într-un domeniu de interes major, făcând un lucru de mântuială, dar risipește prin organizarea celui mai scump Târg de Crăciun, cumpărarea de tramvaie de proastă calitate din Turcia, organizarea de festivaluri și spectacole grandioase, înființarea unor companii municipale căpușă care storc bani publici pentru salarii și contracte.

Atitudinea doamnei Firea față de organizația “Dăruiește viața” dovedește ticolășia celui care nu poate aprecia și celebra munca, eforturile și realizările altor persoane. În interviul de la Digi 24 printr-o atitudine de târgoveață certăreață a încercat să diminueze meritul celor două doamne care se ocupă de construcția spitalului de oncologie, insistând pe meritul ei de a fi donat terenul, ca și cum ar fi donat o parte din proprietatea personală și nu un teren al primăriei. “Cel ce nu are nici un merit invidiază meritele celorlalți”-este un citat celebru al lui Francis Bacon. Se aplică pe deplin primăriței capitalei. 

Doamna Firea și-a anunțat candidatura la alegerile pentru primăria capitalei de anul acesta. În acest sens, desi campania electorală nu a început oficial se laudă în gura mare cu realizările primei sale administrații și îi atacă pe ceilalți candidați în stilu-i caracteristic- prin minciună, dezinformare, denigrare. Să sperăm că bucureștenii nu se vor mai lăsa înșelați și vor alege un primar întreprinzător, serios și demn, care să corespundă exigențelor unei capitale moderne, europene. Există cel puțin un astfel de candidat printre cei înscriși în bătălia pentru capitală. 

Herman Victorov

Scriitor canadian de origine română

Most Popular

APLICATIE CADOU – NASUL TV

Dragii Nasului,Faceti click pe LINK-ul de mai jos si descarcati aplicatia Nasul Tv direct in telefonul ANDROID!E CADOU ! In curind si...

Suntem împotriva vaccinării obligatorii !

https://www.petitieonline.com/suntem_impotriva_vaccinarii_obligatorii

De la nocivul Malthus, la imbatabilul Covid-19

Într-un liniştit noiembrie 2019, o vagă adiere ne anunţa o previzibilă criză economică mondială. Parcă nu a fost de ajuns această lovitură, conform proverbului, Niciodată un necaz nu vine singur! Dar, iată că într-un oraş din China, a doua forţă economică a lumii a apărut un virus ucigaş, o boală infecţioasă, cu mare putere de extindere şi uriaş nivel de contaminare. În câteva săptămâni pandemia a cuprins întreaga planetă, fără ca moderna medicină să posede leacul eradicării. Medicii epidemiologi, profesori şi savanţi se perindă pe ecranul televizoarelor cu promisiuni şi iluzii, fără să poată domina imensa lovitură dată popoarelor nepregătite pentru acest dezastru.

„Experimentul Pitești” în Canada

Filmul „Experimentul Pitești” urmărește îndeaproape așa-zisa „evoluție” a studenților, tinerilor închiși ca deținuți politici pentru convingerile lor mai mult sau mai puțin anti-comuniste, din perioada 1948-1952, și „re-educați” după pedagogia lui Anton Semyonovich Makarenko. În prim-planul căruia se află figura centrală a lui Herman Moraru (alias Eugen Țurcanu în viața reală), cel care dintr-o victimă a sistemului comunist ajunge să fie transformat prin pedagogia socialistă în „omul nou”, cel mai de temut țorționar al penitenciarului Pitești, și implicit informator al Securității.

Recent Comments

1 on Curcanul
1 on Curcanul
1 on Curcanul
1 on Curcanul
1 on Curcanul
1 on Curcanul
1 on Curcanul
1 on Curcanul
1 on Curcanul
1 on Curcanul
1 on Curcanul
1 on Curcanul
1 on Curcanul
1 on Curcanul
1 on Curcanul