sâmbătă, aprilie 17, 2021
Acasă Articole Istorie Iubiri pasionale sau instanţa documentelor

Iubiri pasionale sau instanţa documentelor

Pe parcursul anului 2019 s-a publicat în ziarul Unirea din Montreal ( HYPERLINK „http://www.unirea.ca” www.unirea.ca), un serial cu titulatura Confidenţe fascinante. În urma stopării editării publicaţiei citate, vom continua în aceste pagini scoaterea la iveală a unor frumoase poveşti de dragoste. Adică, o strălucitoare naraţiune cu parfum de femeie. Studiul mai cuprinde o analiză a vârstelor protaginiştilor în faţa unui eveniment definitoriu.

În aceste rânduri va fi dezvăluită iubirea pasională, care a avut loc pe parcursul a zece ani (1875-1885), între Titu Maiorescu şi cumnata sa, Mite Kremnitz. La rândul său, în intervalul 1872-1887, Mite a fost soţia doctorului Wilhelm Kremnitz, care era fratele Klarei, soţia lui Maiorescu. Wilhelm activa ca medic la Spitalul Brâncovenesc, dar se ocupa, în principal, de sănătatea familiei regale, ocazie care a dus ca Mite să intre în suita Reginei Elisabeta. În lumea poeziei, regina semna cu pseudonimul- Carmen Sylva.

Repere biografice

Viitorul demnitar conservator şi important om de cultură, care a fost Titu Maiorescu s-a născut la data de 15 aprilie 1840 în Craiova, ca fiu al Mariei Popazu şi al lui Ioan Trifu Maiorescu, teolog, proeminentă personalitate transilvană, care s-a stabilit la Craiova, ca profesor şi inspector şcolar.

După absolvirea studiilor în Drept şi Filosofie la Viena, Berlin şi Paris, în anul 1862 Titu Maiorescu s-a instalat la Iaşi, ca tânăr profesor universitar, al primei instituţii de învăţământ superior românesc.Tot în acelaşi an s-a căsătorit cu o frumuseţe a timpului, Klara Kremnitz (n. 1842), căreia îi dădea lecţii de limbă română şi franceză. O cunoscuse la Berlin în perioada studiilor, interval în care o vizita constant, fiind agreat şi de părinţii junei. Mariajul s-a dovedit a fi cu năbădăi pe parcursul a 24 de ani (1862-1886), finalizat cu un divorţ prelungit glazurat cu scandaluri repetate.

În anul 1863 s-a născut la Iaşi fiica lor, Livia, care a trăit 83 de ani (1863-1946). Şase ani mai târziu (1869) a apărut al doilea copil, Liviu, mort la vârsta de trei ani (1869-1872). În primăvara lui 1874, familia Maiorescu s-a mutat la Bucureşti, pe strada Sfânta Vineri. După ce Războiul de Independenţă luase sfârşit (1878), Titu Maiorescu a fost promovat ministru şi deputat. În căutarea unui spaţiu cât mai potrivit, familia s-a mutat într-o casă frumoasă pe strada Mercur

A fost momentul propice pentru a lua legătura cu Eminescu să vină la Bucureşti. Avea nevoie de un apropiat competent pentru a conduce ziarul Timpul. În gazeta respectivă Eminescu a demascat corupţia concesionărilor, care au avut loc la noile Căi Ferate Române, unde au fost implicaţi constructorii, Horowitz, Hirschler, Rubinstein şi alţii, în final toţi apăraţi de avocatul…Titu Maiorescu.

Respectând cronologia datelor, în iunie 1887 Maiorescu divorţează de geloasa Klara, care va muri în 1894, în vârstă de 52 de ani. După trei luni scurse de la divorţ, la 7 septembrie 1887 s-a căsătorit cu Ana Radu Rosetti la Catedrala din Curtea de Argeş. În intervalul, 1892-1897, Maiorescu a ocupat funcţia de rector al Universităţii din Bucureşti şi în perioada 28 martie 1912-31 decembrie 1913 a devenit prim-ministru al României, în prag de izbucnire a primei conflagraţii mondiale.

În anul 1914 a survenit decesul celei de a doua soţii, Ana, după 27 de ani de căsnicie. Titu Maiorescu a murit trei ani mai târziu, la 18 iunie 1917, în plin război, la vârsta de 77 de ani, răpus brusc de un stop cardiac. Livia, fiica lui Maiorescu, la rândul ei mamă a două fete a murit în 1946, la vârsta de 83 de ani,  în urma unui atac de panică, martoră la jefuirea proprietăţii de către armata de ocupanţie sovietică, prietenă şi eliberatoare

Adulterul

După cum reiteram cu altă ocazie, iubirea devastatoare dintre Titu Maiorescu şi cumnata sa, Mite Kremnitz a debutat în anul 1875 şi s-a desfăşurat timp de zece ani (1875-1885), spre stupefacţia soţiei sale, Klara, şi a cumnatului său, Wilhelm Kremnitz, fratele Klarei şi soţul lui Mite. Din acea aventură amoroasă de durată a rezultat un fiu botezat Georg Titus, născut în anul 1876, asupra căruia vom reveni.

Mite Kremnitz

Controversata Mite s-a născut în Germania la data de 4 ianuarie 1852, cu numele de Marie Charlotte von Bardeleben. Facem din nou precizarea că în perioada, 1872-1897, timp de 25 de ani a fost căsătorită cu doctorul Wilhelm Kremnitz. Între 1875 şi 1897, Mite a fost doamna de companie a Reginei Elisabeta, soţia lui Carol I. Săptămânal a luat lecţii de limbă română de la Eminescu, motiv pentru care i-a fost dedicată poezia, Atât de fragedă. De multe ori Eminescu îi explica în germană sinonimul unui cuvânt românesc mai pretenţios. În 1889 a murit Luceafărul poeziei româneşti, dată care a întristat multă lume.

Aristocrata la adresa căreia ne referim a dat naştere la doi băieţi. Primul copil a fost Georg Titus (1876-1951), al cărui tată biologic fusese Titu Maiorescu. Al doilea fiu s-a numit Emanuel (1885-1930), al cărui tată a fost soţul său legitim. La 31 iulie 1897, doctorul Wilhelm a murit în urma unei crize cardiace. În aceste condiţii, rămasă văduvă la vârsta de 45 de ani, Mite Kremnitz s-a întors în Germania natală, împreună cu cei doi copii. Cel mare avea 21 de ani şi cel mic, 12. Georg Titus a devenit ofiţer activ şi Emanuel, medic militar, amândoi mobilizaţi în ajunul declanşării Primului Război Mondial. Mite s-a stins din viaţă la 18 iulie 1916 (64 de ani), în Berlinul aflat în fierberea debutului primei conflagraţii mondiale. Este eroina romanului biografic al lui Eugen Lovinescu.

Traiectoria copiilor

În anul 1914 cei doi fii au fost înrolaţi în Armata Imperială Germană. Doi ani mai târziu au intrat în România, împreună cu trupele de ocupaţie ale Puterilor Centrale. Maiorul Georg Titus Kremnitz, în calitate de ofiţer de Stat Major al Armatei Germane aflată în ofensivă a primit o sarcină importantă, fiind vorbitor de limbă română. Desemnat în fruntea unei delegaţii i-a propus fostului premier al României, Titu Maiorescu (tată său biologic) să formeze un guvern antidinastic, supus ocupanţilor, propunere refuzată de demnitarul român, deşi, ca orientare era filogerman (germanofil). 

Menţionăm că la acea dată (15 decembrie 1916), a existat o negociere antologică între tată şi fiu, dar aflaţi pe baricade diferite, o tentativă de trădare clasică, prin întinderea unor capcane ale istoriei peverse. Această încercare l-a afectat profund pe Maiorescu, şocurile emoţionale ducând la decesul său fulgerător la 18 iunie 1917. Premierul în funcţie, Ion I. C. Brătianu se retrăsese la Iaşi cu întregul guvern, familia regală şi Armata Română, deoarece Puterile Centrale ocupaseră Bucureştiul începând cu 6 decembrie 1916, pe o durată de 707 zile, până în noiembrie 1918.

Cunoscător al graiului românesc, maiorul Titus Kremnitz a fost unul dintre coordonatorii Administraţiei Militare Germane din Bucureşti, Capitală care, la 6 ianuarie 1917 avea 309.000 de locuitori. Cu peste două decenii în urmă fusese elevul Liceului Sf. Sava şi al Şcolii Militare de Ofiţeri Malmaison, de pe Calea Plevnei 137. La 21 iunie 1917 a participat la înmormântarea lui Titu Maiorescu, tatăl său biologic, lângă maior fiind Livia Maiorescu (54 de ani), sora sa vitregă şi fiica legitimă a celui din sicriu. La Cimitirul Bellu, pe aleea principală, ofiţerul a organizat să se tragă căteva salve de carabină în onoarea celui dispărut. Plutonul era format din trăgători germani, deoarece toate efectivele româneşti se aflau răspândite pe fronturile din Moldova, unde se pregăteau ofensivele de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz.

Pacea de la Buftea

Aproape un an mai târziu (7 mai 1918), maiorul Titus Kremnitz a fost prezent ca interpret în grupul decizional care a impus Pacea de la Buftea-Bucureşti, o variantă vecină cu ruşinoasa capitulare, deoarece se cereau condiţionări drastice. În urma acelor renunţări grăbite şi dezastruoase, România a recunoscut graniţa cu Puterile Centrale trasată pe vârful Carpaţilor, prin aceasta renunţând la Transilvania, teritoriu pentru care muriseră sute de mii de soldaţi şi civili. Totul s-a datorat Revoluţiei bolşevice a lui Lenin, din octombrie 1917, moment cricial, care a generat haos în armata rusă, aliata românilor, armată pe care nu se mai putea conta din cauza dezertărilor în lanţ. Datorită tratativelor păguboase de la Buftea, România a întâmpinat mai târziu mari greutăţi în cadrul Tratatului de la Versailles, moment important în care, în final, la 4 iunie 1920 a obţinut Transilvania.

Finalul unor traiectorii, care au făcut istorii

Anii au trecut. Colonelul Georg Titus Kremnitz a murit în Germania de Vest în anul 1951, la vârsta de 75 de ani. Nu a participat la a doua conflagraţie mondială datorită vârstei înaintată (63 de ani în 1939). A urmărit cu consternare drumul ales de România după 23 August 1944 şi slugărnicia regelui Mihai, prin care a acceptat toate condiţiile impuse de comunişti, în speranţa inutilă că va rămâne etern într-o republică stalinistă!

Celălalt frate, căpitanul-medic, Emanuel Kremnitz a deţinut o perioadă funcţia de şef al Cenzurii din Bucureşti, fiind şi el cunoscător al limbii române. În 1916 a salvat de la incendiu arhiva şi biblioteca lui B. P. Haşdeu din imobilul situat la Câmpina. Cu câţiva ani mai înainte (1907) murise ilustrul proprietar. În anul 1930, maiorul Emanuel, în vârstă de 45 de ani a decedat în Germania, datorită unui accident de automobil. 

Cu altă ocazie vom continua prezentarea acestor exprimări comportamentale sau confidenţe fascinante. Distinsul profesor Adrian Cioroianu, de fiecare dată ne reaminteşte că istoria este cea mai frumoasă poveste pentru oamenii inteligenţi.

Capitol din viitorul volum, Un trecut (încă)… permis !

Note :

-C. Popescu-Cadem, Document în replică, Edit. Biblioteca Bucureştilor, 2007.

-C. Popescu-Cadem, Titu Maiorescu în faţa instanţei documentelor, Edit. Biblioteca Bucureştilor, 2004, p. 24-28.

-Monica Andrei, Îndrăgostitul disperat Titu Maiorescu, zis Muerescu, ziarul Metropolis, 20.04.2017.

Ion Anton Datcu, septembrie 2020, Laval, Qc. Canada

Most Popular

Recent Comments