Strange visions could change the political map of the world (English version at the end of this article)
Când Aldous Huxley a scris Brave New World, el și-a imaginat o lume împărțită în zece regiuni geopolitice conduse de un guvern mondial și de controlorii săi, cu orașe de înaltă tehnologie ca orașul Londra, înconjurate de zone tampon ale sălbăticiei mari precum rezervația naturală New Mexico din America.
Oricât de nerealist și fictiv ar suna, această viziune poate fi extrasă din raportul publicat de Clubul de la Roma din ’73, numit „Modelul regionalizat și adaptativ al sistemului mondial global”. Poate fi găsită în discursurile publice ale celui de-al 4-lea Congres Mondial al Pustiei din ’87 Denver, Colorado. În cele ale Congresului de la Rio de Janeiro din ’92, în nucleul de valori adoptat atunci de Agenda 21. În ideile promovate de Sierra Club și Societatea Cenozoică, sau ale elitei globale în general, prin Proiectul Wildlands al lui Dave Foreman și Dr. Reed Noss, din același an:
„Proiectul Wildlands a fost conceput de Dave Foreman și Dr. Reed Noss, printre alții. A fost făcut public pentru prima dată în 1992 printr-o publicație specială numită „Wild Earth”, tipărită de Societatea Cenozoică, condusă de Dave Foreman. Wildlands spune în mod explicit că cel puțin jumătate din suprafața de uscat din America de Nord trebuie păstrată ca sălbăticie, cu condiția ca cea mai mare parte a restului să fie gestionată pentru obiective de conservare de către guvern. Oamenilor le vine greu să creadă că aceasta este o informație publică” (Henry Lamb, 2005).
În cele din urmă, se desprinde din raportul publicat de Comisia privind guvernarea globală „Vecinătatea noastră globală”. Referințele celui de-al 41-lea președinte Bush la Noua Ordine Mondială, așa cum ne-a lăsat să înțelegem Henry Lamb într-una dintre prelegerile sale publice despre „Guvernarea globală și viitorul Statelor Unite” (Henry Lamb, 2002).
„Grupul Parlamentului Mondial, puțin cunoscut” al guvernului mondial
Viziunea unei Minunate lumi noi, care cu greu ar putea fi imaginată, se întâlnește aproape și cu ceea ce Edith Kermit Roosevelt, editorialist de ziar și nepoata lui Theodore Roosevelt, scria într-un articol publicat de Tallahassee Democrat, din octombrie ’62, despre „Grupul Parlamentului Mondial, puțin cunoscut”. În partea preliminară a articolului spune: „În timp ce Națiunile Unite pot ajunge pe prima pagină a ziarelor, un alt grup guvernamental mondial, Uniunea Interparlamentară, a manevrat în liniște din culise de decenii pentru a crea un „parlament mondial” prin corpurile sale de legiuitori guvernamentali mondiali instruiți” (Edith K. Roosevelt, 1962. De asemenea, vezi Truthstream Media, 2018).
În cuvintele doamnei Roosevelt, Uniunea Interparlamentară (UIP) cu sediul la Geneva este „cea mai veche organizație guvernamentală mondială existentă”. Inițial, pornind de la un Congres, ale căror membri și participare erau rezervate numai celor puțini (parlamentari individuali), organizația – înființată în 1889 de oamenii de stat și economiștii Frédéric Passy al Franței și William R.Cremer al Angliei, s-a dezvoltat într-un organism internațional. Astăzi include legiuitorii statelor suverane și parlamentele naționale din 179 de țări.
Dintre grupurile internaționale cu care se află în relații strânse, Edith K. Roosevelt menționează Consiliul Economic și Social al ONU (ECOSOC), Consiliul Europei, Organizația Statelor Americane, Consiliul Atlantic, Societatea Americană de Pace, Adunarea Parlamentară Europeană, NATO, Asociația Parlamentară Commonwealth, Conferința Mesei Rotunde Est-Vest, Asociația Națiunilor Unite, Federaliștii Lumii Unite, Asociația Mondială a Parlamentarilor pentru Guvernul Mondial (WAPWG) și alte grupuri similare.
Scopul său declarat este de a uni membrii tuturor parlamentelor pentru a promova pacea și cooperarea la nivel internațional și între grupurile de sprijin. Dar cum a arătat doamna Roosevelt și pe bună dreptate, în realitate, scopul final al acestei organizații este de a crea un parlament mondial pentru stabilirea unui guvern mondial.
Grupul parlamentar pentru un guvern mondial al lui Henry Usborne din ’45, Asociația parlamentară care a fost creată după aceea în anii ’50 pentru a sprijini Grupul inițial, prima Conferință de la Londra privind Guvernarea Mondială din ’51, inclusiv grupuri similare care împărtășesc aceeași viziune cu gânditorii federaliști, indică clar acest fapt (The World Parliament Association Papers, Archives Hub). Că, alături de conferințele UIP, toate aceste „dialoguri est-vest” servesc de fapt acestui motiv anume, care ar fi „punerea în aplicare a propunerii lui Lenin pentru „Statele Unite ale lumii” ”, spune Roosevelt.
Când se referă la elita puterii și la politica Statelor Unite într-un alt articol, din ’61, scrie: „Cuvântul „establishment” este un termen general pentru elita puterii în finanțele internaționale, afaceri, profesii și guvern”. Cea mai bună modalitate pe care a găsit-o elita de a lupta împotriva comunismului a fost crearea unui „stat socialist mondial, guvernat de „experți” ca ei. Rezultatul a fost politici care favorizează creșterea superstatului, predarea treptată a suveranității Statelor Unite către Națiunile Unite” (Edith K. Roosevelt, 1961).
Ei bine, această luptă împotriva comunismului, sau bolșevismului rus, a fost transformată de elită într-o bătălie cosmică pe scară largă încă din secolul trecut. Altfel spus, a devenit ceea ce a scris istoricul german Ernst Nolte în Războiul civil european („Der Europäische Bürgerkrieg 1917-1945”), mai întâi o sperietoare (Schreckbild), iar apoi un model (Vorbild, Ernst Nolte).
Ascensiunea celui de-al Treilea Reich a eșuat în Republica Weimar, dar asta nu înseamnă că elita care a manevrat de mult timp războaie din culise și-a uitat planul. De fapt, cu privire la apariția unui nou Reich sau superstat care va guverna lumea a încercat să ne avertizeze această foarte curajoasă doamnă care s-a confruntat la vremea ei cu elita puterii, în același mod ca și Aldous Huxley. Despre care spune că va fi condus de „un Director Mondial, 8 directori de zonă și 51 de directori regionali. Acești magnați ar domni peste orice pământ în afară de al lor, cu ajutorul unităților la fel de străine ale Armatei Mondiale. De exemplu, partea de sud și sud-vest a Statelor Unite ar fi ocupată de trupele ruse sovietice” (Edith K. Roosevelt, 1962).
Putem observa cu ușurință că structura guvernului mondial pe care o descrie aici Edith K. Roosevelt seamănă în multe privințe cu structura unei corporații uriașe. Și poate, nu întâmplător, Aldous Huxley pune orașul Londra în centrul acțiunilor din Brave New World. Ceea ce Huxley nu ne spune în cartea sa, dar doamna Roosevelt o face și cu atâta curaj în articolul ei din ’62, este despre acest parlament mondial care sprijină întemeierea unui guvern mondial. El vorbește doar despre un Director Mondial și subalternii săi, Controlorii Mondiali (sau directorii de zonă), împărțirea lumii în zece regiuni politice/economice (sau „regate”), precum raportul publicat de Clubul de la Roma:
„La 17 septembrie 1973, au lansat un Raport numit „Modelul regionalizat și adaptativ al sistemului mondial global”, care a fost pregătit de Mihajlo Mesarovic și Eduard Pestel, care a dezvăluit obiectivul Clubului de a împărți lumea în zece regiuni politice/economice, numite „Regate”, care ar uni întreaga lume sub o singură formă de guvernare. Aceste regiuni sunt: America de Nord, Europa, Japonia, Africa de Sud și Australia, Asia, America de Sud, Africa de Nord și Orientul Mijlociu, Africa Centrală, India și Indo-China, și China” (Pleasanton Weekly).
Viziunea despre lume a lui Kalergi
Vise geopolitice sau Weltanschauung (‘viziuni ale lumii’) referitoare la o nouă hartă politică a lumii se aflau în mijlocul discuțiilor Congreselor Mondiale, în cadrul întâlnirilor cu ușile închise ale cluburilor, grupurilor de milionari, mai mult sau mai puțin cunoscute; sau, ale acelor vechi familii aristocratice, altfel cunoscute sub numele de „nobilimea neagră”, care au finanțat mișcarea paneuropeană din secolul trecut și nu numai.
O astfel de figură a fost contele austro-japonez, Richard von Coudenhove-Kalergi. Părintele Uniunii Europene cum este adesea numit, Kalergi s-a născut și a crescut într-o familie veche, cosmopolită. Acest lucru se va reflecta foarte bine în viziunea sa asupra lumii.
La 15 noiembrie 1922, la Berlin, este publicat articolul „Pan-Europa – o propunere”, una dintre primele sale propuneri pentru o nouă Europă Unită și a mișcării paneuropene începută la Viena. Mai târziu, în 1923, Manifestul Pan-European, iar în 1925 cartea sa, Praktischer Idealismus („Idealismul practic”). Ca Heinrich Mann și mulți alți intelectuali ai timpului său, el a pledat pentru „Statele Unite ale Europei”. Dar, spre deosebire de Mann, a crezut că marile imperii precum cele ale vechii Rusii și ale Regatului Unit nu ar trebui să facă parte din viitoarea „comunitate paneuropeană”. Europa federală nu ar fi altceva decât un imperiu mondial intercontinental, remodelat, sculptat după modelul Statelor Unite și integrat într-o organizație mondială unificată politic. Ar putea fi ONU?
Dacă viziunea utopică a contelui Kalergi ar fi devenit realitate, așa ar fi arătat harta lumii, dominată de nu mai mult decât cinci super-state: Pan-Europa, Pan-America, Commonwealth-ul Britanic, Imperiul Rus și Asia de Est.
„Este un mic salt de la această hartă a lumii la cea care informează 1984. De fapt, George Orwell poate să fi fost inspirat pentru geografia sa distopică de viziunea utopică a contelui: unul dintre cele trei superstate de pe harta imaginară a lui Orwell se numește propriu-zis „Estasia”. Un altul, „Eurasia”, ar putea fi identificat cu o altă iterație a Pan-Europei lui Coudenhove-Kalergi, fără imperiile coloniale, dar incluzând Rusia” (Frank Jacobs).
„Mica Europă”, așa cum a numit-o el, unește toate țările europene, mai puțin imperiile rus și britanic. Nu arată ca Europa după Brexit? De asemenea, „include posesiunile coloniale franceze, italiene, portugheze, belgiene și olandeze, cu un punct de sprijin în Americi, jumătate din Africa și părți substanțiale din Asia de Sud-Est” (Frank Jacobs). Ceea ce este destul de curios în viziunea acestui conte sofisticat este alipirea unor părți uriașe de pe două continente care nu au nimic în comun cu moștenirea europeană, și anume Africa și Asia. De fapt, în viziunea sa cosmopolită, Africa și Asia ar fuziona cu Europa într-o singură entitate politică prin migrație.
„‘Eurafrica’, fuziunea la scară continentală a Europei și Africii într-o singură entitate politică, a fost dezvoltată pentru prima dată ca și concept politic în anii 1920 de Uniunea Pan-Europeană și numită ca atare într-un articol din 1929 de către fondatorul și liderul său Richard Coudenhove-Kalergi” (Benjamin J. Thorpe).
În timp ce în Praktischer Idealismus scrie că viitoarea rasă a Europei va fi o rasă mixtă, rasa eurasiatică-negroidă, asemănătoare vechilor egipteni. Această nouă rasă de suboameni, care va înlocui rasa caucaziană a bătrânului continent, se va afla sub guvernarea unui mic grup de oameni, o oligarhie, reprezentând elita puterii sau viitoarea rasă a stăpânilor. Nu aproape în același mod Hitler a văzut viitoarea societate a stăpânilor și suboamenilor?
Atunci nu este un fapt întâmplător că bancherul Max Warburg a pus 60.000 de mărci germane în aur pentru mișcarea paneuropeană, după ce a fost prezentat lui Kalergi de către baronul Louis de Rothschild. Dintre aceiași bancheri care l-au susținut pe Hitler și au finanțat războaie.
Mă tem că mișcarea paneuropeană, născută din frica de comunism și național-socialism, a devenit asemenea lor, o sperietoare și un model. Am putea spune că „în seara asta se joacă Casablanca”. Fantoma lui Kalergi bântuie Europa.
Concluzii
După cum vedem, mișcarea paneuropeană începută în anii ’20, la Viena, a servit elitei nu doar să construiască Uniunea Europeană așa cum o cunoaștem în zilele noastre; dar, mai ales, pentru federalizarea Europei de mâine. Și acesta a fost unul dintre primii pași pentru crearea acelor Uniuni, sau (Pan)super-state, care încă nu există astăzi într-o formă completă. Uniunea Americii de Nord, Pan-America cum a numit-o Kalergi, cu cele două Americi unificate, de Nord și de Sud, plus Canada, oferă un alt exemplu în acest sens (Truthstream Media, 7 oct 2014).
În câte Uniuni, Pan-state, va împărți elita lumea? În 5, 8 sau 10? Nu știm. Acest lucru a fost întotdeauna decis în spatele ușilor închise și schimbat acolo. Ceea ce știm este că aceste super-state, printr-o politică de migrație încurajată, își vor pierde orice suzeranitate națională sub un guvern mondial, așa cum au observat Henry Lamb și mulți alții cu privire la America.
Și nu doar suzeranitatea națională, chiar și caracterul politic. Acele zone-tampon, de mare sălbăticie, deja create în America prin „Wildlands Project” al lui Dave Foreman, care a presupus dislocarea oamenilor de la fermele lor – în Europa, am spune prin strămutarea lor din zona rurală la orașe, așa cum s-a întâmplat în timpul comunismului – în scop de conservare, nu mai sunt regiuni geopolitice; ci, regiuni ale biosferei controlate de un guvern mondial. Astfel încât trimiterea la „regiuni geopolitice” nu mai este suficient de adecvată pentru a fi folosită.
Așa-numita criză a imigrației „umanitare”, care a putut fi văzută la frontierele celor două Americi, din ultimii ani, a fost de fapt rezultatul rău al politicilor încurajate prin pactele NAFTA și CAFTA. Care doar aparent au promis un trai mai bun pentru milioane de imigranți mexicani în America de Nord și care, în realitate, au distrus economia și devastat comunitățile din întreaga America Latină.
„Acordul de Liber Schimb din America de Nord (NAFTA) a zdrobit micii fermieri din Mexic, strămutând milioane de oameni din comunitățile rurale. Pactele care au urmat, cum ar fi Acordul de Liber Schimb din America Centrală (CAFTA) și Acordurile de Liber Schimb cu Peru și Columbia, au distrus mijloacele de trai și au devastat comunitățile din întreaga America Latină.
NAFTA a fost negociat sub administrația George H.W. Bush între Statele Unite, Mexic și Canada, și trecut prin administrația lui Bill Clinton. NAFTA a devastat economia rurală a Mexicului și a distrus multe întreprinderi mici și mijlocii în Mexic. Cu milioane de mexicani strămutați din comunitățile rurale concurând pentru sutele de mii de locuri de muncă în producție care s-au mutat din Statele Unite în temeiul NAFTA, mulți nu și-au găsit de lucru” (The NAFTA-CAFTA Legacy: Failed Trade Policy That Drove Millions From Their Homes, cetățean. org. De asemenea, vezi Truthstream Media, 4 iulie 2014).
Dacă acest lucru s-a întâmplat în Statele Unite, atunci este ca „un bum” sau ca o zguduire de cutremur care se va resimți peste tot în lume. Într-un raport publicat de Națiunile Unite în anul 2000, „Migrația de înlocuire”, s-a spus că: „Dacă vârstele de pensionare rămân în esență acolo unde sunt astăzi, creșterea dimensiunii populației de vârstă activă prin migrația internațională este singura opțiune în perioada pe termen scurt și mediu pentru a reduce scăderile din potențialul raport de sprijin”. Și că „migrația de înlocuire se referă la migrația internațională care ar fi necesară pentru a compensa scăderile dimensiunii populației, scăderile populației de vârstă activă, precum și pentru a compensa îmbătrânirea generală a unei populații”. Pentru acest studiu au fost luate în considerare opt țări și două regiuni: Franța, Germania, Italia, Japonia, Republica Coreea, Federația Rusă, Regatul Unit, Statele Unite, Europa și Uniunea Europeană (Replacement Migration, 2000).
Deci, Europa ar putea urma modelul Statelor Unite. Cu atât mai mult cu cât fostul șef al migrației ONU și „părintele globalizării”, Peter Sutherland, care a încurajat de ani de zile migrația internațională, susținea că „UE ar trebui să submineze omogenitatea națională” de dragul „dinamismului și creșterii economice” (Parlamentul European, 2012).
Politica de migrație a fost încă de la început o componentă cheie a globalizării și a pieței unice. Dar întrebarea este aici dacă rasa caucaziană a vechiului continent european poate fi într-adevăr înlocuită? Și dacă Comisia Europeană urmează viziunea lui Kalergi (Parlamentul European, 2019).
Dacă soluția prezentată de Raportul Națiunilor Unite cu privire la problema scăderii populației în Europa este migrația internațională, atunci ne-am putea întreba, așa cum se întreba acum mulți ani istoricul român Neagu Djuvara: Poate Europa să absoarbă cu adevărat noua populație, a miilor de refugiați care se îndreaptă spre inima continentului, veniți din Africa, Asia sau Orientul Mijlociu?
Pentru că aceștia nu sunt indo-europeni, ei sunt un grup etnic foarte diferit. Trăim astăzi ceva ca acum 2000 de ani, când Europa era invadată de triburi venite din Africa, Asia, provocând astfel sfârșitul Imperiului Roman, remarcase Djuvara (Digi 24, 2015). Europa și-ar putea schimba într-un viitor apropiat profilul etnic, fiind transformată în rasa mixtă, eurasiatică-negroidă, despre care scria Kalergi în Praktischer Idealismus, a Euro-Africii, sau chiar a Euro-Islamului (Evenimentul zilei, 2018). Acesta este marele pericol pe care îl văzuse Djuvara, venind dinspre Orientul Mijlociu, Africa și Asia (B1 TV, oct 2015).
Astfel încât ne întrebăm dacă, în efortul de a rezolva așa-zisa problemă a scăderii populației, Europa nu își pierde de fapt originile, ale rasei caucaziene, împreună cu identitatea și tradiția ei moștenită. Săvârșind astfel un act sinucigaș. „În seara asta joacă Casablanca”, dar și piesa de teatru „Moartea Europei” (Academia.edu).
Ana-Maria Caminski
Corespondent in Romania, pentru NASUL TV Canada
Strange visions could change the political map of the world
When Aldous Huxley wrote Brave New World, he envisioned a world split into ten geopolitical regions ruled by a world government and its controllers, with high-tech cities as the city of London, surrounded by buffer zones of the large wilderness like New Mexico natural reservation from America.
However unrealistic and fictitious might sound, this vision can be extracted from the Club of Rome published report of the ’73, called ‘Regionalized and Adaptive Model of the Global World System’. It can be found in the public speeches of the 4th World Wilderness Congress of ’87 Denver, Colorado. In those of Rio de Janeiro Congress from ’92, in the set core of values adopted then by Agenda 21. In the promoted ideas by Sierra Club and the Cenozoic Society, or of the global elite in general, through the Wildlands Project of Dave Foreman and Dr. Reed Noss, from the same year:
“The Wildlands Project was conceived by Dave Foreman and Dr. Reed Noss among others. It was first published in 1992 in a special publication called “Wild Earth” published by the Cenozoic Society, headed by Dave Foreman. The Wildlands says explicitly that at least ½ of the land area in North American must be preserved as wilderness provided that most of the balance ½ is managed for conservation objectives by the government. People find this really hard to believe, that this is published information” (Henry Lamb, 2005).
Lastly, it detaches from the Commission’s on Global Governance published report ‘Our Global Neighborhood’. The 41st President Bush’s references to the New World Order, as Henry Lamb left us to understand in one of his public lectures on ‘Global Governance and the Future of the United States’ (Henry Lamb, 2002).
The ‘Little Known, World Parliament Group’ of the world government
The vision of a Brave New World, which could hardly be imagined, meets close and with what Edith Kermit Roosevelt, newspaper columnist and granddaughter of Theodore Roosevelt, wrote in a published article by Tallahassee Democrat, from October ’62, about the ‘Little Known, World Parliament Group’. In the preliminary part of the article says: “While the United Nations may get the headlines, another world government group, the Interparliamentary Union, has been maneuvering quietly behind the scenes for decades to create a “world parliament” through its corps of trained world government legislators” (Edith K. Roosevelt, 1962. Also, see Truthstream Media, 2018).
In the words of Mrs. Roosevelt, the Inter-Parliamentary Union (IPU) with its headquarters in Geneva is “the oldest world government organization in existence”. Initially, starting as a Congress, of whose memberships and participation were reserved only for the few (individual parliamentarians), the organization – established in 1889 by the statesmen and economists Frédéric Passy of France and William R.Cremer of England, has been developing into an international body. Today includes the legislators of sovereign states and the national parliaments of 179 countries.
Among the international groups with whom is in tight relations, Edith K. Roosevelt mentions the UN’s Economic and Social Council (ECOSOC), Council of Europe, the Organization of American States, Atlantic Council, American Peace Society, the European Parliamentary Assembly, NATO, Commonwealth Parliamentary Association, East-West Roundtable Conference, United Nations Association, United World Federalists, World Association of Parliamentarians for World Government (WAPWG), and other similar groups.
Its declared goal is to unite members of all parliaments to promote peace and cooperation on an international level, and between the supporting groups. But how Mrs. Roosevelt showed and rightly so, in reality, the ultimate goal of this organization is to create a world parliament for the establishment of a world government.
The Parliamentary Group for a World Government of Henry Usborne from ’45, the Parliamentary Association that was created after in the ’50 to support the initial Group, the first London Conference on World Government from ’51, inclusive similar groups which share the same vision with the federalist thinkers, indicates clearly this fact (The World Parliament Association Papers, Archives Hub). That alongside the IPU conferences, all these ‘east-west dialogues’ serve in fact to this particular reason, which would be “to implement Lenin’s proposal for „the United States of the World” ”, says Roosevelt.
When she refers to the power elite and the United States policy in another article, from ’61, writes: “The word ‘Establishment’ is a general term for the power elite in international finance, business, the professions, and government”. The best way which the elite found to fight against Communism was to create a “One World Socialist state governed by ‘experts’ like themselves. The result has been policies which favor the growth of the superstate, gradual surrender of United States sovereignty to the United Nations” (Edith K. Roosevelt, 1961).
Well, this fight against Communism, or the Russian bolshevism, has been transformed by the elite into a cosmic battle on a large scale since the last century. Otherwise said, it has become what the German historian, Ernst Nolte wrote in the European civil war (‘Der Europäische Bürgerkrieg 1917-1945’), first a scarecrow (Schreckbild), and then a model (Vorbild, Ernst Nolte).
The risen of the Third Reich failed in the Weimar Republic, but that doesn’t mean the elite who has been maneuvering wars from backstage for long has forgotten its plan. Actually, regarding the arisen of a new Reich or superstate which will be governing the world tried to warn us this very brave lady that confronted in her time with the power elite, in the same way as Aldous Huxley. About which says it will be ruled by “a World Director, 8 Zone Directors, and 51 Regional Directors. These potentates would reign over any lands but their own, with the help of the equally alien World Army units. For example, the Southern and Southwestern part of the United States would be occupied by Soviet Russian troops” (Edith K. Roosevelt, 1962).
We can easily notice that the structure of the world government on which Edith K. Roosevelt describes here resembles in many ways the structure of a huge corporation. And maybe, not randomly, Aldous Huxley puts the city of London in the center of actions from Brave New World. What Huxley does not tell us in his book, but Mrs. Roosevelt does it and so bravely in her article from ’62, is about this world parliament that supports the founding of a world government. He speaks only of a World Director and its subalterns, World Controllers (or Zone Directors), the division of the world into ten political/economic regions (or ‘Kingdoms’), like the Club of Rome published report:
“On September 17, 1973, they released a Report called the „Regionalized and Adaptive Model of the Global World System”, which was prepared by Mihajlo Mesarovic and Eduard Pestel, which revealed the Club’s goal of dividing the world into ten political/economic regions, called „Kingdoms”, which would unite the entire world under a single form of government. These regions are: North America, Europe, Japan, South Africa and Australia, Asia, South America, North Africa and the Middle East, Central Africa, India and Indo-China, and China” (Pleasanton Weekly).
Kalergi’s worldview
Geopolitical dreams or Weltanschauung (‘world’s visions’) concerning a new political map of the world were in the mid of discussions of the World’s Congresses, within the closed doors meetings of millionaires’ clubs, groups, more or less known; or, of those old aristocratic families, otherwise known as the ‘black nobility’, that have financed the Pan-European movement from last century, and not only.
Such a figure was the Austrian-Japanese Count, Richard von Coudenhove-Kalergi. Father of the European Union how is often called, Kalergi it has been born and raised in an old, cosmopolitan family. This will be reflected very well in his vision of the world.
On November 15th, 1922, Berlin, it’s published the article ‘Pan-Europa – a proposal’, one of his first proposals for a United New Europe and of the Pan-European movement started in Vienna. Later, in 1923, the Pan-European Manifesto, and in 1925 his book, Praktischer Idealismus (‘Practical Idealism’). As Heinrich Mann and many others intellectuals of his time, he advocated for a ‘United States of Europe’. But unlike Mann, he thought that big empires like those of the old Russia and the United Kingdom should not be part of the future ‘Pan-European community’. Federal Europe wouldn’t be anything else but an intercontinental world empire, re-shaped, carved after the United States model and integrated into a politically unified world organization. Could that be the United Nations?
If the utopian vision of the count Kalergi would have become a reality, this is how the map of the world would have looked like, dominated by no more than five super-states: Pan-Europe, Pan-America, the British Commonwealth, the Russian Empire, and the East-Asia.
“It’s a small leap from this world map to the one that informs 1984. In fact, George Orwell may have been inspired for his dystopian geography by the count’s utopian vision: One of the three superstates on Orwell’s imaginary map is in fact called ‘Eastasia’. Another one, ‘Eurasia’, could be identified with another iteration of Coudenhove-Kalergi’s Pan-Europe, without the colonial empires but including Russia” (Frank Jacobs).
‘Little Europe’, as he called it, is uniting all European countries, less the Russian and British empires. Not like that looks like Europe after Brexit? It also “includes the French, Italian, Portuguese, Belgian, and Dutch colonial possessions, with a foothold in the Americas, half of Africa, and substantial parts of South East Asia” (Frank Jacobs). What is pretty much curious in this sophisticated count’s vision is the stitching of huge parts from two continents that have nothing in common with the European heritage, namely Africa and Asia. As a matter of fact, in his cosmopolitan view, Africa and Asia would fusion with Europe into one political entity through migration.
“ ‘Eurafrica’, the continental-scale fusion of Europe and Africa into one political entity, was first developed as a political concept in the 1920s by the Pan-European Union, and named as such in a 1929 article by its founder and leader Richard Coudenhove-Kalergi” (Benjamin J. Thorpe).
While in Praktischer Idealismus writes that the future race of Europe will be a mixed-race, the Eurasian-Negroid race, resembling the Ancient Egyptians. This new race of subhumans, that it will replace the Caucasian race of the old continent, will be under the governance of a small group of people, an oligarchy, representing the power elite or the future masters’ race. Not almost in the same way Hitler viewed the future society of the masters and subhumans?
Then is not a random fact that the banker Max Warburg has put up 60,000 Deutschmarks in gold for the Pan-European movement after was introduced to Kalergi by Baron Louis de Rothschild. Of the same bankers who have supported Hitler and financed wars.
I’m afraid the Pan-European movement, born from the fear of communism and National-Socialism, has become alike them, a scarecrow and a model. We could say that ‘tonight is playing Casablanca’. Kalergi’s ghost is haunting Europe.
Conclusions
As we see, the Pan-European movement started in the ’20, in Vienna, served for the elite not only to build the European Union as we know it nowadays; but, most of all, for the federalization of Europe from tomorrow. And this was one of the first steps for creating those Unions, or (Pan) super-states, which still do not exist today in a complete form. The North-America Union, Pan-America how Kalergi has called it, with the two Americas unified, of North and South, plus Canada, offers another example of this (Truthstream Media, Oct 7, 2014).
In how many Unions, Pan-states, the elite will divide the world? In 5, 8, or 10? We don’t know. This always has been decided in the back of closed doors and changed there. What we know is that these super-states, by a migration policy encouraged, will lose any national suzerainty under a world government, how Henry Lamb and many others have noticed regarding America.
And not only the national suzerainty, even the political character. Those buffer-zones, of large wilderness, already created in America through ‘Wildlands Project’ of Dave Foreman, which has implied the dislocation of people from their farms – in Europe, we would say by moving them from the rural zone to cities, as it had happened during of Communism – for conservation purpose, are no longer geopolitical regions; but, biosphere regions controlled by a world government. So that the reference to ‘geopolitical regions’ is no longer adequate enough to be used.
The so-called ‘Humanitarian’ Immigration Crisis, which could be seen at the cross-borders of the two Americas, from last years, was actually the wicked result of the policies encouraged through NAFTA and CAFTA pacts. Who only apparent promised a better livelihood for millions of Mexican immigrants to North America and which, in reality, has destroyed the economy and devastated communities throughout Latin America.
“The North American Free Trade Agreement (NAFTA) crushed small farmers in Mexico, displacing millions in rural communities. Pacts that followed, such as the Central America Free Trade Agreement (CAFTA) and Free Trade Agreements with Peru and Colombia, destroyed livelihoods and devastated communities throughout Latin America.
NAFTA was negotiated by the George H.W. Bush administration between the United States, Mexico, and Canada, and passed by the Bill Clinton administration. NAFTA devastated Mexico’s rural economy and destroyed many small- and medium-sized businesses in Mexico. With millions of Mexicans displaced from rural communities competing for the hundreds of thousands of manufacturing jobs that relocated from the United States under NAFTA, many found no work” (The NAFTA-CAFTA Legacy: Failed Trade Policy That Drove Millions From Their Homes, citizen.org. Also, see Truthstream Media, July 4, 2014).
If this has happened in the United States, then it’s like ‘a boom’ or an earthquake shake which will be felt all over the world. In a United Nations 2000 published report ‘Replacement Migration’, it has been said that: “If retirement ages remain essentially where they are today, increasing the size of the working-age population through international migration is the only option in the short to medium term to reduce declines in the potential support ratio”. And that “Replacement Migration refers to the international migration that would be needed to offset declines in the size of the population, the declines in the population of working age, as well as to offset the overall aging of a population”. For this study were regarded eight countries and two regions: France, Germany, Italy, Japan, Republic of Korea, Russian Federation, United Kingdom, United States, Europe, and the European Union (Replacement Migration, 2000).
So, Europe might be following the United States model. All the more with the ex-UN migration chief and ‘father of globalization’, Peter Sutherland which has encouraged for years international migration, claimed that the “EU should undermine national homogeneity” for the sake of “dynamism and economic growth” (European Parliament, 2012).
The policy of migration has been from the start a key component of globalization and of one single market. But the question is here if the Caucasian race of the old European Continent can be really replaced? And if the European Commission follows Kalergi’s vision (European Parliament, 2019).
If the solution presented by the United Nations Report on the problem of declining population in Europe is international migration, then we could ask, as the Romanian historian Neagu Djuvara asked now many years ago: Can truly Europe absorb the new population, of thousands of refugees heading to the heart of the continent, coming from Africa, Asia, or the Middle East?
Because these are not Indo-Europeans, they are a very different ethnic group. We live today something like 2000 years ago, when Europe was invaded by tribes coming from Africa, Asia, thus causing the end of the Roman Empire, remarked Djuvara (Digi 24, 2015). Europa might change in a close future its ethnic profile, by being transformed into mixed-race, Eurasian-Negroid, about which wrote Kalergi in Praktischer Idealismus, of Eurafrica, or even Eurislam (Evenimentul zilei, 2018). This is the great danger which Djuvara had seen, coming from the Middle East, Africa, and Asia (B1 TV, Oct 2015).
So that we wonder if, in the effort to solve the so-called problem of declining population, Europe is not losing in fact its origins, of the Caucasian race, altogether with its identity and inherited tradition. Committing thus a suicidal act. ‘Tonight is playing Casablanca’, but also the piece of theatre ‘The Death of Europe’ (Academia.edu).
References
Djuvara, Neagu. Istoricul Neagu Djuvara: Criza refugiaţilor, comparabilă cu invadarea Imperiului Roman. România: Digi 24, 28 august 2015. Web.
Djuvara, Neagu. Interviu cu Neagu Djuvara. România: B1 TV, Emisiunea ‘Lumini și umbre’, Oct 2015. YouTube.
Dykes, Aaron, and Melissa. The ‘Humanitarian’ Immigration Crisis: Why This Is Happening Now. USA: Truthstream Media, July 4, 2014. YouTube.
Dykes, Aaron, and Melissa. Welcome to Americanadexico: New CFR Blueprint for a North American Union Super Grid. USA: Truthstream Media, October 7, 2014. YouTube.
Dykes, Aaron, and Melissa. The Even Older Plan for World Gov’t You’ve Never Heard Of. USA: Truthstream Media, May 31, 2018. YouTube.
Drugă, Ovidiu. PLANUL KALERGI INTRĂ ÎN A DOUA ETAPĂ. Se rescrie Coranul ca să permită metisajul între europeni și musulmani. România: Evenimentul zilei, 19 august 2018. Web.
European Parliament, Auke Zijlstra. UN migration chief: ‘EU should undermine national homogeneity’. Brussels: Question for written answer E-007854/2012 to the Commission, September 5, 2012. Web.
European Parliament, John Stuart Agnew. The Coudenhove-Kalergi European prize. Brussels: Question for written answer E-001516/2019 to the Commission. Web.
Jacobs, Frank. The utopian 1920s scheme for five global superstates. Big Think, December 12, 2019. Web portal.
Lamb, Henry. Lecture of Henry Lamb on ‘Global Governance and the Future of the United States’. Colorado Springs, Colorado: the 20th Annual Meeting of the Doctors for Disaster Preparedness, July 2002. YouTube.
Lamb, Henry. Interview ‘Henry Lamb Biodiversity’. Hollow Rock, Tennessee: published on Sustaining America site, March 20, 2005. Web.
Nolte, Ernst. Războiul civil european 1917 – 1945: naţional-socialism şi bolşevism (‘Der europäische Bürgerkrieg 1917 – 1945. Nationalsozialismus und Bolschewismus’). București: Runa, Corint, 2005, p. 28. Print.
Planul Kalergi: genocidul popoarelor europene. România: Academia.edu. Web, pdf.
Pleasanton Weekly. The Truth behind Aids. California: Embarcadero Publishing Company, 2009. Web.
Replacement Migration: Is it A Solution to Declining and Ageing Populations? USA: United Nations, March 21, 2000, pp. 22, respectively 39-40. Web, pdf.
Roosevelt, Edith Kermit. Elite Clique Holds Power in U.S. United States: Our Republic, Indianapolis News, December 23, 1961, p. 6. Web.
Roosevelt, Edith Kermit. Little Known World Parliament Group Pushes Along. United States, Florida: Tallahassee Democrat, October 7, 1962. Web.
The NAFTA-CAFTA Legacy: Failed Trade Policy That Drove Millions From Their Homes. USA: Citizen.org. Web.
The World Parliament Association Papers. UK: University of Sussex Special Collections, Archives Hub. Web.
Thorpe, Benjamin. Eurafrica: A Pan-European Vehicle for Central European Colonialism (1923–1939). Published online by Cambridge University Press, June 14, 2018. Web.