Trăitorii acelor vremuri îşi aduc aminte de perioada anului 1968, când se fredona un şlagăr celebru, care entuziasma tineretul plin de sensibilitate. Este vorba de celebra poezie „ Romanţă fără ecou” scrisă de Ion Minulescu în anul 1916, ulterior pusă pe note de Romeo Vanica şi interpretată de Gabriel Drăgan, solistul formaţiei „ Mondial”, un mare talent, care a decedat de timpuriu, la 25.03.1995.
Minulescu dedicase acele frumoase versiuri Claudiei Millian, muză, iubită şi soţie, un adevărat florilegiu, din care se cuvine a selecta prima strofă : „ Iubire, bibelou de porţelan,/ Obiest cu existenţa efemeră,/ Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră / Pe care te-am lăsat acum un an…
In urma unor studii de profil, se constată, în general, că imaculatul sentimant de iubire se manifestă, de multe ori cu „ năbădăi”, alte ori se desfăşoară pe principiul fidelităţii soţilor, dar are şi multe derapaje greu de anticipat. Iubirea este considerată a fi ceva deosebit, un sentiment plin de puritate, trăit la cele mai înalte cote, în care strălucirea lăuntrică tronează. Este o cărare plină de speranţe şi contemplări mirifice, o reverie greu de evaluat, o armonie contibutivă şi reciprocă.
Pofta de mâncare dispare, somnul devine un coşmar, nopţi în şir, gândil scapă de sub control şi se îndreaptă numai în direcţia persoanei iubite, care poate fi viitoarea soţie, soţul potenţial, amanta sau amantul, repere asupra cărora voi reveni. In iubire apar situaţii critice, în care, nu se mai poate schimba nimic, numeni nu are puterea să intervină, pentru a sta în calea deciziei irevocabile.
Hotărârea este deja luată, linia a fost bine conturată, chipul iubit are o imensă putere de atracţie, spre înalta colină a fericirii sau direct în mizerabila groapă a pierzaniei. Raţiunea o ia razna, discernământul devine nul. Ca timp şi spaţiu, iubirea este o patimă continuă, limitată, constantă, incalculabilă, evolutivă sau în regres. Povestea de iubire poate fi prea lungă, cu sincope de neevitat sau prea scurtă, dar la superlativ. O regulă precisă nu există. Imprevizibilul stabileşte totul, şablonul este inutil, sfaturile sunt respinse, fiind catalogate amestec premeditat.
Chiar dacă persoana iubită şi-a înşelat partenerul sau partenera, se încearcă alungarea din amintiri a acestui adevăr dur. Se consideră că nu s-a petrecut. A fost un accident discret, banal, ceva carnal, dar nu sentimental. Un adulter izolat şi tentant, ce merită radiat. Părţile se străduiesc să găsească o formulă de iertare, de consolare, să i se mai dea o şansă de împăcare părţii acuzate sau perdante. In niciun caz tranşată cu toporul, când gelozia atinge paroxismul. Americanul Paul Boese afirma, cândva : „ Iertarea nu schimbă trecutul, dar lărgeşte viitorul”.
Iubirea devorează sau îi determină pe amorezi să plutească cu găndul aievea, deasupra norilor, în neantul purificaror. Răsuflarea se întretaie, pulsul se ridică, tensiunea atinge cote înalte. Se simte lipsa de aer, corpul este cuprins de spasme, paşii devin ezitanţi. Chia dacă drumul este alunecos, plin de noroi, urât mirositor, este considerat pavat numai cu petale de trandafiri, cu flori de tuberoze, parfum de levănţică şi miere de salcâm.
Iubirea este ceva unicat, fără egal şi nu poate fi prelungirea alteia. Psihologii afirmă că : „ Iubirea adevărată acaparează întreaga existenţă şi dirijează sensul vieţii”.In ceea ce priveşte intenţiile, la vedere sau ascunse, iubirea poate fi sentimentală, materială sau îmbracă ambele forme de interes”.Şerpuitoarele căi ale destinului, prin colţurile vieţii, creionează adeseori situaţii în care oricine poate claca.
Născuţi să ne dedulcim la păcat, atraşi de fructul oprit, ne ascundem permanent după stifoasa morală, când raţiunea ne face să iubim cu o lăcomie fără margini, într-o isterie greu de controlat. Sociologii subliniază că, pentru a rezista în timp „Iubirea trebuie să evolueze respectând nuanţele, jaloanele, ce nu pot fi ignorate, precum fidelitatea, toleranţa respectul şi altele.”
In volumul „Libertatea urii”, la pagina 217, jurnalistul Cristian Tudor Popescu ne prezintă o scurtă analiză : „ Iubirea leagă mâini- sunt multe lucruri pe care nu-ţi dă voie să le faci- şi picioare- nu te lasă să pleci când îţi vine să-ţi iei câmpii. A-ţi iubi aproapele înseamnă şi a-i reduce gradele de libertate. Faţă de un om care te iubeşte te simţi, vrei, nu vrei, dator”.
Pentru a puncta cu o exemplificare extremă se constată că, în anumite situaţii limită, o iubire prea mare ucide. Este cazul poetului Ştefan Augustin Doinaş, care, la data de 22.05.2002 a murit în urma unui stop cardiac, la vârsta de 80 de ani. Cu câteva zile mai înainte supravieţuise unei operaţii complicate pe esofag. La câteva ore de la deces, soţia sa, celebra balerină Irinel Liciu, şi-a pus capăt zilelor cu o supradoză de somnifere.
Cei 42 de ani de iubire intensă şi-au spus cuvântul. Partenera de viaţă a refuzat total să accepte titlul poeziei maestrului „ Astăzi ne despărţim”. Lângă flaconul cu medicamentele sinuciderii, Irinel Liciu a lăsat un bilet de adio : „ Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă ! Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide”. Alte detalii se pot găsi într-un capitol viitor.
In continuarea acestei analize, se cuvine a aminti câteva aspecte despre celebrul adulter şi al său reper, pentru a contura întregul fenomen.
Adulterul este rezultatul stocării în specia animalicului a tendinţei sexuale cu mai mulţi parteneri. Se manifestă atât la bărbaţi cât şi la femei. Ca efect, ridică probleme conjugale şi socio-morale, fie că acestea sunt limitate la un caz sau la mai multe. Adulterul biologic nu are o definiţie anume, singulară sau precisă. El poate face parte din viaţa noastră, bună sau rea, simplă sau complicată, tandră sau conflictuală, atrăgătoare sau respingătoare.
Adulterul poate reprezenta o fisură naturală apărută în mod previzibil, din cauza unui seism sentimental, a unei decepţii conjugale, a unei căsnicii eşuate sau a unei necesităţi de confesare. Se apelează la adulter, ca o răzbunare, o compensare, o căutare, un loc de refugiu. Apare când este refuzat divorţul sau nu se acceptă bilateral despărţirea. Viaţa devine complicată, de convenienţă, formală sau chinuitoare.
Adulterul este pentru unii, colacul de salvare, o consolare, un alt mod de a trăi. Pentru alţii, adulterul este sinonim cu dezonoarea, mulţi apelând la suicid sau la crimă sadică cu premeditare. Mai poate fi un şir de compromisuri, acorduri, cedări sau concesii reciproce. Adulterul devine inevitabil atunci când apare distanţarea partenerilor conjugali forţată de spaţiul geografic, în căutarea unui loc de muncă, în alte localităţi îndepărtate, naveta zilnică fiind imposibilă. Implicit apare distanţarea lor în plan sentimental, mai ales dacă ispitele roiesc în jur.
Sunt cazuri în care adulterul apare ca urmare a unui şantaj sentimental. Poate fi ultimul tren, o nouă şansă a vieţii, care să te ridice pe cele mai înalte culmi, dar mai poate fi pasul greşit aducător de clipe nefericite. Apariţia lui poate fi impusă de amestecul celor din jur, adepţi ai unor prejudecăţi sau judecăţi partizane, dar şi de conjunctură.
Psihologii afirmă că adulterul este greu de evitat când apare nefericirea. Amanta este femeia care ocupă locul soţiei în mod ilicit. In mediile politice înalte şi de afaceri la scară mare se afirmă, că, este firesc fenomenul ca bărbatul cu bani să aibă o metresă. O legătură mondenă pare să amplifice imaginea, poate genera ecouri favorabile dând o notă pozitivă imaginii bărbatului respectiv.
La fel se petrec lucrurile cu amanta de lux, care ţine la prestigiul ei, de a avea relaţii cu bărbaţi bogaţi, indiferent riscurile la care se expun. Imaginea ei contează în primul rând, de braţul cui apare în cercurile înalte, din ce maşini coboară şi în ce hoteluri cu multe stele urcă. Soţia, soţul şi amanta se trezesc la un moment dat, într-un joc perfid, chiar pe viaţă şi pe moarte. Palpitant este faptul că nimeni nu ştie cine este câştigătorul jocului, beneficiarul avantajelor sentimentale.
Amanta acoperă un deficit al unei relaţii, o criză. După ce reuşeşte să compenseze aceste goluri, ea poate să disloce cuplul, uzurpând locul soţiei. Poate face saltul de la nelegitim, la legitim, o dublare pe termen lung, mimând caracterul căsătoriei. Un umorist celebru afirma, cândva, că „ strălucitoarea căsnicie este necesară, superbă, un vis frumos ce atinge bolta cerească a fericirii, dar, care, din păcate, este mult prea…lungă”.
Referitor la adulterul politic, acest fenomen la modă, nu poate fi inclus în studiul de faţă. Adulterul politic va fi analizat într-un capitol separat, care va purta titlul „ Intre ridicol şi jenant”.
Ion Anton DATCU, 7.01.2018.
Capitol din volumul „Servituţi şi privilegii”, Editura Arves, Craiova, 2004, p.34, autor I.A.Datcu. Colecţia„ Lecturi de vacanţă”. După reactualizare, urmează a fi inclus în volumul aflat în pregătire, care va avea titlul „ Iubiri Pasionale”.
-Magda Marincovici-„ Psihologia metresei”, J.N. nr. 3443.
