S-a scurs o viață de om între ședința de sindicat de la Bacău și conferința PSD-ului de la Călărași dar parcă nimic nu s-a schimbat. Aceeași fanfaronadă, lăudăroșenie, incultură și prost gust. Liderii PSD s-au întrecut în a preamări realizările partidului în timpul guvernării PSD, sub conducerea marelui om de stat, Liviu Dragnea. Lingușeala, exprimarea incorectă și retorică m-au îngrețoșat. Alegerea noii conduceri a filialei locale s-a desfășurat într-o indiferență totală. Cei mai mulți dintre participanți nu s-au obosit nici măcar să ridice mâna. Liviu Dragnea e o variantă modernă a lui Ghiță Posteucă, spun asta cu simpatie față de cel din urmă. Pentru că Posteucă nu era un infractor pentru acte de corupție.
Mărturii ale obedienței și servilismului politic, și o pată de rușine pentru autorii lor, comportamentul și discursurile liderilor PSD vor rămâne vii în istoria noastră astăzi când dezvoltarea tehnologiei face posibilă transmiterea și păstrarea informației la un nivel nemaiîntâlnit până acum.
Într-un liniştit noiembrie 2019, o vagă adiere ne anunţa o previzibilă criză economică mondială. Parcă nu a fost de ajuns această lovitură, conform proverbului, Niciodată un necaz nu vine singur! Dar, iată că într-un oraş din China, a doua forţă economică a lumii a apărut un virus ucigaş, o boală infecţioasă, cu mare putere de extindere şi uriaş nivel de contaminare. În câteva săptămâni pandemia a cuprins întreaga planetă, fără ca moderna medicină să posede leacul eradicării. Medicii epidemiologi, profesori şi savanţi se perindă pe ecranul televizoarelor cu promisiuni şi iluzii, fără să poată domina imensa lovitură dată popoarelor nepregătite pentru acest dezastru.