O lecţie destinată celor amnezici. La 20.08.1944, Armata Roşie a intrat pe teritoriul românesc, în calitate de armată ostilă, revanşardă, apoi aliată, eliberatoare, prietenă, armată care a tratat poporul român ca pe un vosstavshiy, poberzdennyy i dolzhnik (răzvrătit, învins şi datornic).
Cu scuzele de rigoare, acest capitol nu a fost inclus în cuprinsul recentului volum, cu titlul, Dulceaţa Trădării. Motivaţia a însemnat o ezitare a autorului de a publica sau nu, aceste rânduri cu un înalt impact emoţional. Este vorba de abuzurile săvârşite de militarii Armatei Roşii, începând cu 20 august 1944, data când s-a renunţat, prin trădare, la stoparea ofensivei sovietice, atitudine rămasă în istorie, ca Poarta Iaşului. După două zile de asediu prelungit, apărarea oraşului Iaşi, fosta Capitală istorică a cedat în faţa forţei de atac a Frontului 2 Ucrainean.
Pe lângă jafurile în serie, care au urmat în toate satele întâlnite în cale, soldaţii cu stea roşie în frunte au năvălit peste mănăstirile cu maici, călugăriţe care nu reuşiseră să fugă din faţa puhoiului ce se apropia. Cele rămase se rugau la Bunul Dumnezeu să le ocrotească în faţa necazurilor ce se apropiau printre dealurile invadate de uniforme militare. Ce a urmat se subînţelege. Toate acele virginităţi au rămas traumatizate pe toată viaţa.
Ţipetele lor şi rugile disperate adresate Divinităţii, pentru a fi salvate, nu au fost auzite de Dumnezeu. Implorările de a fi cruţate erau ignorate de flăcăii ameţiţi de băutură, principalul lor argument, care stimula curajul în lupte. Şiroaiele de sânge feciorelnic nu impresiona haita. Victima supusă martirajului, imobilizată la mâini auzea la intervale, oarecum egale, acel cuvânt atroce, care semăna cu un cuţit incandescent înfipt în mod repetat, în trupul şi sufletul imaculat: stleduynshchiy, adică, următorul! Tinerele batjocorite adresau, în cor, apeluri duse până la paroxism, pentru a fi salvate din acel blestem carnal- Iisuse Hristoase! Cu ce ţi-am greşit? Apără-mă de diavol!
După ce coloanele interminabile de profanatori au pângărit zecile de suflete curate, o parte dintre căligăriţe au plecat spre orizonturile nedefinite ale unui nou început. Majoritatea, spre totalitate rămăseseră gravide. Pe certificatul de naştere, la rubrica- Tatăl era trasă o linie. O dungă orizontală plină cu amintiri de coşmar, şocuri, care mereu reveneau în mintea tinerelor schilodite trupeşte şi sufleteşte. Având psihicul greu afectat, o serie de maici şi-au dus pruncii la orfelinat. Nu aveau unde să plece. Fiecare avea drama ei, relaţia cu părinţii lor varia de la caz la caz. Altele nu aveau unde să se ascundă de oprobriul localnicilor din împrejurimi, care le acuzau fără o minimă înţelegere.
Efectele au fost diferite, reacţiile au luat forme imprevizibile. Nefericitele cu celula nervoasă brusc degradată au luat drumul fără întoarcere al spitalelor de Neuropsihiatrie. Unele deveniseră extrem de agresive. Altele au apelat la sinucidere cu ciuperci otrăvitoare, câteva fiind salvate în ultima clipă.
Detaliile abundă, tristeţea inundă, motiv pentru care subiectul va fi scurtat. După cum aminteam, strângerea datelor s-a efectuat la faţa locului în vara anului 1974, sub promisiunea sacramentală de a fi date publicităţii, cinci decenii mai târziu, adică după vara lui 2024, dacă va permite comunismul. Nu se ştia că va veni acel decembrie 1989, care va determina migraţia.
Evident, că va fi ocolită precizarea sau identificarea mănăstirilor afectate. Din text se deduce existenţa lor în Moldova. Despre celelalte, din Nordul Olteniei vor fi aduse precizări, cu altă ocazie. Unde a fost trădarea? La binevoitorii localnici, care de frică sau datorită şantajului au arătat sovieticilor unde sunt mănăstirile cu maici.
În aceste cîteva rânduri se prezintă o Istorie Testimonială, care nu se găseşte în manualul şcolar şi cursul universitar. Din mărturiile culese am înţeles că niciun soldat german nu a călcat într-un perimetru monahal. A face o minimă comparaţie, cu manierele acestora este foarte riscant, săvârşind infracţiunea de elogiere, pedepsită de lege.
Ion Anton Datcu, martie 2024, documentare 1974
